Challenge to non-prosecution resolution: insufficiency of evidence and lack of criminal intent in magisterial acts

Asupra plângerii penale de faţă;

Din actele şi lucrările cauzei, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Înalta Curte la 30 noiembrie 2009, petentul A.I., în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., a înţeles să atace pentru nelegalitate şi netemeinicie rezoluţia nr. 1012/P/2009 din 23 octombrie 2009, prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul L.O., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, 264, 289 şi art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. şi art. 174 C. pen., deoarece faptele nu există.

În motivarea soluţiei, petentul este nemulţumit de modul în care magistratul reclamat i-a soluţionat Dosarul nr. 1462/P/2008 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, dar în acelaşi timp şi de soluţia procurorului de caz dată în plângerea sa, soluţie pe care o apreciază netemeinică, ilegală şi „abuzivă”.

Prin rezoluţia nr. 1012/P/2009 din 23 octombrie 2009, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror L.O. cu referire la infracţiunile reclamate de petentul A.I.

Analizând actele de la dosar, procurorul a constatat că procurorul L.O. a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale în Dosarul nr. 1462/P/2008 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe care le-a interpretat, le-a aplicat norma juridică ce se impunea, dispunând în consecinţă.

Prin plângerea penală ce a format obiectul acestui dosar, petentul a pretins săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fals, favorizarea infractorului de către chestorul Ţ.A.J., care în loc să-şi facă datoria s-a coalizat cu infractorii de la Arad şi a trimis adresa nr. 630137 din 17 martie 2008, prin care neagă şi constatarea corpului de control, adică emite un act fals şi abuziv.

Urmare a verificărilor întreprinse, s-a constatat că activitatea magistratului s-a desfăşurat cu respectarea scopului, legalităţii şi oficialităţii procesului penal, cu realizarea obiectului urmăririi penale.

Nemulţumit de soluţia procurorului de caz, petentul a atacat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale conform art. 278 C. proc. pen.

Prin rezoluţia nr. 11025/5529/II-2/2009 din 16 noiembrie 2009, procurorul şef al Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având spre rezolvare plângerea petentului, a dispus respingerea ei ca neîntemeiată cu motivarea că nu s-au reţinut încălcări ale dispoziţiilor legale în materie.

Adresându-se, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Înaltei Curţi, petentul A.I. a reiterat susţinerile anterioare, arătând că rezoluţia criticată prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror L.O. este netemeinică, nelegală şi abuzivă.

Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză se constată că soluţia de neînceperea urmăririi penale este conformă probelor administrate în cauză şi dispoziţiilor legale.

Motivele invocate de petent nu pot justifica începerea urmăririi penale atâta timp cât nu s-au constatat indicii de săvârşirea unor fapte penale, iar simpla nemulţumire a unei persoane faţă de o soluţie nu poate constitui - în sensul legii penale - o faptă de natură penală care să atragă răspunderea penală a magistratului care a pronunţat-o.

Desigur, în contextul unor dispoziţii legale, o soluţie dispusă de procuror sau de instanţă poate face obiect al controlului ierarhic cât şi jurisdicţional: în speţă, soluţia dispusă de procurorul L.O. a format obiect al controlului ierarhic şi jurisdicţional, în condiţiile legii, soluţia care-l nemulţumeşte pe petent, fiind menţinută, ca legală şi temeinică.

În absenţa unor dovezi, nu se poate susţine că actul îndeplinit de un magistrat în exercitarea atribuţiilor de serviciu este abuziv sau că întruneşte elementele constitutive ale altor infracţiuni, doar pentru că-l nemulţumeşte pe petent.

Cum în cauză nu s-a dovedit reaua credinţă a magistratului în adoptarea soluţiei nu poate fi incidentă o răspundere penală, atâta timp cât, fapta nu intră în sfera ilicitului penal.

În consecinţă, neconstatându-se încălcări ale unor dispoziţii procesual penale şi nici existenţa faptelor reclamate, soluţia de neînceperea urmăririi penale dispusă de procurorul de caz faţă de magistratul procuror L.O. - se va menţine ca legală şi temeinică.

Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petentul A.I. se va respinge, ca nefondată.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 1012/P/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.

Obligă petiţionarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2010.