Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3525/2003 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against appellate decision ordering retrial

Case Number Decizia nr. 3525/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by the defendant and the civilly liable entity against the Court of Appeal's decision to annul the trial court's acquittal and order a retrial, thereby leaving the appellate remand in force. The underlying dispute concerned criminal charges for the illegal practice of law, specifically the allegation that the defendant, as director of a limited liability company, performed legal services after the enactment of the Lawyers' Law despite not being registered on the bar roll. The decisive legal basis was the procedural rule that appellate decisions ordering a retrial are explicitly excluded from the scope of admissible appeals (cassation) under the Code of Criminal Procedure, rendering the recurrences statutorily inadmissible and obligating the appellants to bear judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 281 C. pen, art. 78 din Legea nr. 51/1995, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 7 din Legea nr. 137/1997, art. 3851 lit. e) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Inadmissibility of cassation appeal against appellate decision ordering retrial: Potrivit art. 3851 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunțate ca instanțe de apel de curțile de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Keywords

AI generated
judicial law appealability of remand decision code of criminal procedure excluded cases reopening of proceedings in absentia basis of liability

Cited Legislation

AI generated
art. 281 C. pen
pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 281 C. pen., art.
art. 78 din Legea nr. 51/1995
22 și art. 78 din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 7 din Legea nr. 137/1997
Conform art. 7 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat că sancțiunea cu caracter administrativ nu se mai execută.
art. 3851 lit. e) C. proc. pen
Potrivit art. 3851 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunțate ca instanțe de apel de curțile de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca inadmisibile.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 86 din 16 iunie 1999 a Tribunalului Suceava, a fost achitat inculpatul A.D., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de art. 281 C. pen., art. 22 și art. 78 din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 7 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat că sancțiunea cu caracter administrativ nu se mai execută.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 334 din 5 iunie 1991 a Judecătoriei Suceava s-a autorizat funcționarea SC V.N. SRL Suceava, având ca obiect de activitate, printre altele, asistența și reprezentarea inginerească, economică și juridică a persoanelor fizice și juridice române. Societatea era reprezentată de inculpatul A.D. în calitate de director.

În perioada 15 iunie 1995, aprilie 1997 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat) contrar interdicției de exercitare a profesiei de avocat de către o persoană, care nu este înscrisă în tabloul avocaților, inculpatul a desfășurat activități specifice profesiei de avocat, întocmind contracte de prestări avocațiale cu persoane fizice și juridice.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 92/ A din 5 iunie 2003, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, părțile civile F.A., B.D., A.O., I.C.M., SC R. SA Suceava și inculpatul A.D., a desființat integral sentința atacată și a dispus rejudecarea cauzei în primă instanță de către Tribunalul Suceava.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul A.D. și partea responsabilă civilmente SC V.N. SRL Suceava, recursuri care nu au fost motivate în scris, iar la termenele fixate recurenții nu s-au prezentat.

Examinând din oficiu recursurile declarate, Curtea constată că sunt inadmisibile.

Potrivit art. 3851 lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunțate ca instanțe de apel de curțile de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

În speță, Curtea de Apel Târgu Mureș prin decizia atacată a dispus rejudecarea cauzei în primă instanță de către Tribunalul Suceava, dispoziție care conform textului de lege mai sus arătat, nu este supusă căii de atac a recursului.

Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca inadmisibile.

În baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de inculpatul A.D. și de către partea responsabilă civilmente SC V.N. SRL Suceava, împotriva deciziei penale nr. 92 din 5 iunie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, ca inadmisibile.

Obligă pe recurenți: partea responsabilă civilmente și inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare, prima 1.000.000 lei, iar pe cel de-al doilea 1.400.000 lei, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2003.