Successive enforcement challenges: inadmissibility of repeated appeals against execution under identity of person, grounds, and defenses
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the convicted defendant's appeal against the Court of Appeal of Bucharest's decision, which had dismissed his appeal against enforcement of sentence as devoid of object, upholding the lower instance ruling and ordering the defendant to pay 400 RON in judicial costs. The dispute concerned a challenge to the enforcement of a prison sentence of 10 years, 4 months, and 25 days, originally imposed for the recognition of foreign criminal judgments, where the defendant argued that 360 days worked abroad in detention were incorrectly handled for conditional release calculations. The definitive legal basis for the dismissal was Article 599(5) of the Code of Criminal Procedure, which establishes that subsequent appeals against enforcement are inadmissible if there is an identity of person, legal grounds, motives, and defenses with a previously decided appeal on the same sentence, thereby rendering the new challenge devoid of object.
Legislator headnote
AI generatedart. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 598 alin. (2) C. proc. pen, art. 599 alin. (5) C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Successive enforcement challenges: inadmissibility of repeated appeals against execution under identity of person, grounds, and defenses: Având în vedere faptul că s-a mai soluţionat anterior contestaţia la executare formulată de petentul condamnat, conform art. 599 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare ca fiind rămasă fără obiect.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 239/F din 1 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă contestaţia formulată de condamnatul N.P., constatându-se că a rămas fără obiect.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 RON, s-a dispus a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 1782 din 14 mai 2014, Judecătoria Medgidia, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) raportat la art. 597 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. şi art. 50 din acelaşi cod, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia la executarea pedepsei, formulată de condamnatul N.P., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că a fost formulată, de către condamnatul N.P., contestaţie la executarea pedepsei pe care o execută în Penitenciarul Poarta Albă, de 10 ani, 4 luni şi 25 de zile, aplicată prin Decizia penală nr. 205/2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a constatat că petentul a invocat o serie de nelămuriri cu privire la maniera de dezlegare oferită de instanţa de fond asupra situaţiei juridice a celor 360 de zile muncite de acesta în străinătate, în stare de detenţie, motive în raport de care instanţa a apreciat că această situaţie constituie o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
S-a reţinut că, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), contestaţia se face la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută. în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În condiţiile în care curtea de apel a pronunţat hotărârea a cărei executare se contestă, s-a constatat că acestei instanţe îi aparţine competenţa materială şi teritorială.
Examinând contestaţia formulată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat următoarele:
Condamnatul N.P. se află în executarea unei pedepse de 10 ani, 4 luni şi 25 de zile, aplicată de Curtea de Apel Bucureşti prin Sentinţa penală nr. 205 din 17 mai 2012, prin care au fost recunoscute pe cale principală mai multe hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţe italiene.
Condamnatul a mai formulat o contestaţie la executarea aceleiaşi pedepse, care a făcut obiectul Dosarului nr. 3452/2/2014 şi în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 230 din 25 iunie 2014, prin care s-a respins ca nefondată contestaţia la executare.
Având în vedere faptul că s-a mai soluţionat anterior contestaţia la executare formulată de petentul condamnat, conform art. 599 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia la executare ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva Deciziei penale nr. 239/F din 1 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, condamnatul N.P. a formulat contestaţie, fără a indica motivele pe care se fundamentează aceasta.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul contestatorului condamnat a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei penale atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei la executare, susţinând că există o nelămurire a contestatorului cu privire la maniera de dezlegare oferită de instanţa de fond asupra situaţiei juridice a celor 360 de zile muncite de acesta în străinătate în stare de detenţie, perioadă care a solicitat a fi avută în vedere la stabilirea fracţiunii de pedeapsă ce se ia în calcul la liberarea condiţionată.
Înalta Curte, examinând contestaţia formulată pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, constată că aceasta nu este fondată, pentru considerentele care urmează.
Condamnatul N.P. a formulat contestaţie la executarea pedepsei de 10 ani, 4 luni şi 25 de zile, aplicată prin Decizia penală nr. 205 din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
Procedând la examinarea contestaţiei la executare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a constatat că acelaşi condamnat a mai formulat anterior o contestaţie la executarea aceleiaşi pedepse, soluţionată prin Sentinţa penală nr. 230 din 25 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3452/2/2014, în sensul respingerii acesteia, ca nefondată.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări, în acest sens fiind şi Decizia nr. 36/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.
În acest context, în mod corect a fost respinsă această din urmă contestaţie la executare promovată de condamnat, ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul N.P. împotriva Deciziei penale nr. 239/F din 1 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul N.P. împotriva Deciziei penale nr. 239/F din 1 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2014.
Procesat de GGC - LM