Challenge to execution of child-pornography sentence inadmissible for lack of appealable decision; liable for judicial expenses.

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat G.A.N. împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 9 aprilie 2014, sub nr. 2422/2/2014 (1221/2014), contestatorul condamnat G.A.N. a formulat contestaţie la executare cu privire la Decizia penală nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013 (281/2014).

În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a precizat că circumstanţele sale personale de natură medicală, care au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei în primă instanţă, constituie motive care conduc la imposibilitatea executării pedepsei în regim de detenţie, întrucât nicio substructură a locurilor de detenţie, fie penitenciarul propriu-zis, fie spitalul-penitenciar, nu poate asigura atât condiţiile medicale specifice afecţiunilor de care suferă acesta, cât şi condiţiile generale de detenţie care să prevină un tratament degradant, inuman ori chiar tortura. Astfel, condamnatul a menţionat că suferă de tulburări mixte de personalitate, sindromul Aserger, alte simptome şi semne referitoare la funcţiile cognitive şi conştientă, intelect liminar, tulburări de adormire şi menţinere a somnului, diagnostic stabilit de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia", iar starea sa medicală a condus la încadrarea acestuia în grad de handicap mediu, cu drepturile şi accesibilităţile stabilite prin Legea nr. 448/2006, aşa cum reiese din certificatul de încadrare în grad de handicap emis de către Comisia de evaluare a persoanelor cu grad de handicap pentru adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Ilfov. Astfel, în raport de afecţiunile medicale de care suferă, condamnatul a apreciat că instanţa de judecată trebuia să aibă în vedere starea sa de vulnerabilitate în regim de detenţie. A mai precizat că, din punct de vedere psiho-intelectual, este o persoană cu vârsta intelectuală între 10 şi 13 ani.

În consecinţă, contestatorul a solicitat anularea Deciziei nr. 234/A din 5 martie 2014 şi, pe fondul cererii, menţinerea hotărârii primei instanţe privind modalitatea de executare - suspendarea condiţionată a executării pedepsei, respectiv dispunerea unei noi puneri în executare a hotărârii de condamnare, corespunzătoare condiţiilor de formă şi de fond referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În drept, cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. - împiedicarea la executare, fiind invocate, totodată, Recomandarea nr. R(98)7 privind aspectele etice şi organizaţionale ale îngrijirii medicale în închisoare adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei în data de 8 aprilie 1998, Carta Drepturilor Persoanelor cu Autism adoptată de Parlamentul Europei la data de 9 mai 1996, dispoziţiile Legii nr. 448/2006, precum şi hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum Huylu vs. Turcia din 16 noiembrie 2006, Nicolae Ţicu vs. România din 01 octombrie 2013.

În susţinerea cererii, s-a depus un set de înscrisuri constând în acte medicale.

La dosar a fost ataşată, din dispoziţia instanţei, Decizia penală nr. 234/A din 5 martie 2014 a aceleiaşi instanţe.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma cererii formulate de apelantul contestator, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 696 din 17 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. 14371/94/2013, s-a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior. în baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

Prin Decizia penală nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013 (281/2014), în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 696 din 17 decembrie 2013, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecându-se cauza în fond, s-a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., „contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză, de stingere ori de micşorare a pedepsei."

În raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, s-a constatat că împrejurarea constând în aceea că petentul condamnat consideră că modalitatea de executare a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, este de natură a-i afecta foarte mult starea de sănătate, care, din cauza afecţiunilor medicale de care suferă, se află într-o stare de vulnerabilitate - solicitând, aşadar, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aşa cum, de altfel, a dispus prima instanţă - nu poate constitui un motiv pentru exercitarea contestaţiei la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, nefiind un motiv dintre cele prevăzute expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., ci reprezintă o critică de fond - referitoare la modificarea modalităţii de executare a pedepsei, din executarea acesteia în regim de detenţie, în suspendarea condiţionată, pe durata unui termen de încercare - adusă sentinţei penale de condamnare rămase definitive.

În aceste condiţii, s-a constatat că, în situaţia în care, pe calea contestaţiei la executare, ar putea fi modificate pedepse aplicate în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin schimbarea modalităţii de executare a pedepsei - Sentinţa penală nr. 696 din 17 decembrie 2013 fiind definitivă, potrivit art. 551 pct. 4 C. proc. pen., la data pronunţării de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a Deciziei penale nr. 234/A din 5 martie 2014 -, ar fi încălcat chiar principiul autorităţii de lucru judecat aplicabil sentinţelor penale rămase definitive, nefiind admisibil ca, pe calea unei contestaţii la executare, să fie schimbată, indiferent în ce modalitate sau din ce considerente de fapt, o sentinţă penală rămasă definitivă.

În acest context, s-a reţinut că sănătatea precară a condamnatului, care îi creează acestuia o stare de vulnerabilitate, nu poate constitui în niciun caz un motiv de natură a putea conduce la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în regim de detenţie, deoarece aceste aspecte sunt, în mod cert, avute în vedere de către unitatea penitenciară care are obligaţia de a-i asigura condamnatului exercitarea dreptului la asistenţă socio-medicală adecvată diagnosticului său, potrivit reglementărilor interne şi internaţionale aplicabile în astfel de situaţii.

Aşadar, s-a reţinut că a accepta o soluţie contrară decât cea enunţată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situaţie, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera şi nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispoziţiile prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat contestaţie inculpatul G.A.N., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală la data de 6 aprilie 2014.

La termenul de judecată din 8 septembrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia admisibilităţii contestaţiei, susţinând că doar hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepselor pot fi atacate cu contestaţie la instanţa superioară.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul contestatorului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speţă, inculpatul G.A.N. a formulat contestaţie împotriva Deciziei penale nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală - prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013 - hotărâre care, însă, este definitivă, în raport de dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., în conformitate cu care doar hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară.

Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpatul G.A.N.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpatul G.A.N. împotriva Deciziei penale nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM