Breach of banking secrecy: obligation to substantively examine consumer protection claims rather than resolving on stamp duty exceptions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 6393 din 10 mai 2007, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.H., în contradictoriu cu pârâta SC B.C. H.V.B.Ţ. SA Bucureşti având ca obiect repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea secretului bancar.

Prin Decizia nr. 2 din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul formulat de reclamantul C.C.H. împotriva hotărârii data de prima instanţă, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că: reclamantul a solicitat instanţei de fond să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 dolari SUA, cu titlu de reparare a prejudiciului moral produs prin încălcarea secretului bancar, acţiunea fiind întemeiată în drept şi pe O.G. nr. 21/1992;

- pârâta a invocat excepţia de nulitate a acţiunii pentru netimbrare, arătând, totodată, că principiul disponibilităţii nu împiedică instanţa să considere pricina ca fiind de natură comercială, astfel că reclamantul are obligaţia să o timbreze, acesta afirmând că este legal scutit de plata taxei de timbru în raport cu dispoziţiile art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 şi art. 24 lit. j) din Ordinul nr. 760/C/1999, cererea introductivă fiind întemeiată şi pe O.G. nr. 21/1992;

- excepţia de nulitate a acţiunii pentru netimbrare, invocată de pârâtă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997, câtă vreme acţiunea introductivă este întemeiată în drept şi pe O.G. nr. 21/1992;

- instanţa de fond şi-a motivat soluţia pronunţată, arătând, în concluzie, că „nu poate primi acţiunea introdusă potrivit legislaţiei privind protecţia consumatorului, urmând ca pretenţiile să fie valorificate pe calea dreptului comun, cu respectarea art. 1169 C. civ., art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995;

- în raport cu menţionatele etape ale soluţionării cauzei de către prima instanţă, Curtea de Apel a apreciat că Tribunalul Bucureşti a nesocotit ansamblul actelor normative ce constituie fundamentul juridic al acţiunii reclamantului, respingând excepţia de nulitate a recursului pentru netimbrare numai faţă de prevederile O.G. nr. 21/1992, în virtutea principiului disponibilităţii înţeles eronat de către instanţa de fond; - rolul activ al instanţei în judecata în primă instanţă a fost ignorat cu desăvârşire;

- practic, prima instanţă, aflându-se într-o continuă eroare, nu a intrat în cercetarea fondului, deşi, soluţia dată a constat în respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, însă, cu o motivare absolut contradictorie.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta SC U.Ţ.B. SA, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., constatând, în mod greşit, că prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, contrar împrejurării că Tribunalul a respins acţiunea, ca neîntemeiată, acţiunea constând într-un singur capăt de cerere asupra căruia prima instanţă s-a pronunţat.

Recurenta a mai apreciat ca nelegală decizia din apel şi sub aspectul desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, în pofida cercetării fondului de către aceasta din urmă.

De asemenea, recurenta a criticat decizia atacată şi din punctul de vedere al art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 prin prisma respingerii de către instanţa de apel a cererii pârâtei de dare în debit, cu toate că însăşi Curtea de Apel a considerat în mod just că reclamantul avea obligaţia de a timbra acţiunea iniţială.

Recursul pârâtei este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Aşa fiind, precitatul text legal prevede obligaţia instanţei, în ipoteza dată, de a evoca fondul, aspect care, în esenţă, ţine de natura devolutivă a căii de atac ordinare a apelului, obligaţie pe care în mod corect instanţa de apel a considerat-o a fi fost neîndeplinită de către prima instanţă, contrar susţinerilor recurentei - pârâte. Examinarea soluţiei date în apel prin prisma criticilor aduse în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 297 alin. (1) din acelaşi cod conduce la concluzia că, în adevăr, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, soluţia în primă instanţă a fost dată pe o excepţie procesuală, prin omiterea motivării fondului ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra acestuia.

Mai mult, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., se constată că instanţa de apel s-a conformat rolului său de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile deduse judecăţii şi a reexaminat elementele avute în vedere de către prima instanţă la pronunţarea sentinţei, aspecte ignorate de către recurenta - pârâtă, care, însă, sunt de esenţa apelului, dat fiind, că, în această cale de atac, instanţa se pronunţă exclusiv pe legalitatea soluţiei din perspectiva motivelor care au fundamentat-o.

Este de observat, totodată, că instanţa de apel a stabilit, cu justeţe, obligaţia Tribunalului, în limitele învestirii sale, de a soluţiona obiectul pricinii supuse judecăţii, însă, nu prin omisiunea exercitării rolului său activ, pe deplin constatată, în sensul nepronunţării în cauză pe dreptul comun incident răspunderii contractuale, contrar opiniei recurentei - pârâte.

Cum bine a reţinut instanţa de apel, în soluţionarea cererii introductive prima instanţă a încălcat rolul său activ de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt, iar, nesocotirea motivelor de drept în limitele cărora reclamantul a înţeles să se judece, prin nepronunţarea asupra acestora ori, în temeiul lor, Tribunalul a adus, şi prin această conduită, atingere principiului disponibilităţii.

De asemenea, instanţa de apel a constatat, în mod just, contrazicerea între considerentele expuse de instanţa de fond, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, aceasta necuprinzând într-un mod structurat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului cât şi cele care au determinat înlăturarea sau respingerea altora.

În ce priveşte, critica formulată de recurenta - pârâtă ce vizează chestiunea timbrajului, în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 aceasta nu îşi găseşte justificarea faţă de soluţia pronunţată în apel în sensul admiterii acestuia, casării hotărârii primei instanţe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC U.Ţ.B. SA Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 2 din 8 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.