Leasing option right lapse and procedural invalidity for failure to substantiate damages and verify stamp tax.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2201 din 27 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Harghita a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC K. SRL Miercurea Ciuc împotriva pârâtei SC G. SA Miercurea Ciuc, a fost admisă cererea reconvenţională formulată de SC G. SA Miercurea Ciuc, şi a fost obligată reclamanta să predea pârâtei prin proces verbal imobilul denumit „A.C.” situat în Miercurea Ciuc, cu toate bunurile mobile ce au fost predate de reclamantă la data de 4 aprilie 2000, să plătească pârâtei daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere până la predarea bunului imobil, să plătească pârâtei contravaloarea lipsei de folosinţă de la data de 4 aprilie 2003 până la predarea efectivă a bunului imobil de 10.000.000 lei/lună ca despăgubiri pentru nerespectarea dispoziţiilor contractuale precum şi la 9.298.400 lei taxa de timbru.

Prima instanţă a reţinut că în contractul de leasing părţile au stabilit obligaţia reclamantei de a preda bunul imobil pârâtei în cazul în care nu şi-a exercitat dreptul de opţiune prin notificarea scrisă cu cel puţin 30 de zile înainte de data expirării contractului încheiat la 4 aprilie 2000 pentru o perioadă de 3 ani.

Reclamanta a trimis adresă către pârâtă prin care îşi exprimă opţiunea de cumpărare, la data de 5 noiembrie 2003, deci cu mult peste termenul prevăzut în contract şi anume 5 martie 2003 şi cum nu deţine nici un titlu asupra imobilului, acţiunea a fost respinsă.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat apel reclamanta arătând că instanţa în mod greşit a apreciat că societatea nu şi-a exprimat opţiunea pentru cumpărarea imobilului în termenul de 30 de zile, deoarece din probele administrate rezultă că intenţia de cumpărare a bunului ce a format obiectul contractului de leasing rezultă din plata ultimei rate în valoare de 40.000.000 lei, sumă ce reprezintă valoarea de vânzare în leasing, ca fiind achitată la data expirării contractului de leasing, când s-a transferat dreptul de proprietate asupra bunului, către utilizator.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare asupra bunului ce a format obiectul contractului de leasing.

Prin Decizia nr. 91 din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a fost obligată prin sentinţa nr. 2201 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Harghita la plata sumei de 9.298.400 lei taxă de timbru, prin aceasta încălcându-se dispoziţiile art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997 precum şi a art. 137 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia instanţa era obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiei netimbrării acţiunii.

De altfel, din redactarea sentinţei se reţine că instanţa de fond nu a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru în raport de obiectul acţiunii şi nici nu rezultă din considerentele hotărârii, modalitatea de calcul a acestei taxe.

De asemenea, instanţa de fond a nerespectat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. deoarece a obligat reclamanta să plătească daune cominatorii fără a administra vreo probă din care să rezulte valoarea despăgubirilor pentru nefolosinţa spaţiului şi fără a se arăta modalitatea de calcul a daunelor cominatorii.

Pârâta a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 91 din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea deciziei şi pe fond menţinerea sentinţei civile nr. 2201 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Harghita.

În motivarea recursului se susţine că dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. nu au aplicare în cauză, prima instanţă a cercetat fondul, în baza probelor existente în dosar şi a propriei convingeri, că instanţa de apel poate administra probe noi şi că a aplicat greşit normele procedurale.

Cu privire la taxa de timbru, recurenta susţine că ea a achitat taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, iar reclamanta a fost obligată la plata taxei de timbru, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: instanţa de apel corect a considerat că nu s-a stabilit taxa de timbru de către prima instanţă în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată şi nu i-a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru. De asemenea, nu s-a analizat dacă cererea de chemare în judecată este legal timbrată şi apoi să se treacă la cercetarea fondului, iar pentru despăgubirile la plata cărora a fost obligată reclamanta, nu s-au administrat probe, nu s-a avut în vedere vreun mod de calcul.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, se constată că s-a reţinut corect că instanţa de fond nu a administrat vreo probă din care să rezulte valoarea despăgubirilor pentru nefolosinţa spaţiului şi fără să arate modalitatea de calcul a daunelor cominatorii.

Se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC G. SA Miercurea Ciuc împotriva Deciziei nr. 91 din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2008.