Inadmissibility of appeal to Supreme Court against Court of Appeal decision in Law 10/2001 administrative nullity action.

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Obiectul dosarului îl reprezintă contestaţia formulată de M.Ş. împotriva Deciziei nr. 5 din 15 mai 2013, emisă de S.C.D.A. Secuieni Neamţ, prin care reclamantul a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, constatarea nulităţii absolute a deciziei şi obligarea pârâtei la restituirea în natură sau în echivalent, prin compensare cu alte bunuri sau servicii, pentru cota de 1/6 din teren şi construcţii aferente „Fermei Moşinschi”.

Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 960/C din 25 iunie 2014 a respins, ca nefondată, contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de M.Ş. în contradictoriu cu pârâta S.C.D.A. Secuieni Neamţ împotriva Deciziei nr. 5 din 15 mai 2013.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă, prin decizia nr. 106 din 25 februarie 2015, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de contestator împotriva sentinţei tribunalului.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul M.Ş., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 20 aprilie 2015 şi înaintat de această instanţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 14 mai 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 14 mai 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

La datele de 2 iunie 2015 şi de 4 iunie 2015, s-au înregistrat punctele de vedere formulate de părţi la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 11 iunie 2015, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 17 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În speţă, prin Decizia nr. 106 din 25 februarie 2015, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul civil promovat de contestatorul M.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 960 din 25 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Neamţ în contradictoriu cu intimata - pârâtă S.C.D.A. Secuieni Neamţ.

În drept, Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acţiunea, în art. 26 alin. (3) teza a doua, astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevede că “Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel” .

Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării este supusă recursului de competenţa curţii de apel.

Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 25 iunie 2014.

În speţă, se constată totodată incidenţa dispoziţiilor tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001 şi care stipulează că “Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară”.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia civilă nr. 106 din 25 februarie 2015 a Curţii de Apel Bacău nu este susceptibilă de recurs.

Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.Ş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.Ş. împotriva Deciziei nr. 106 din 25 februarie 2015a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2015.