Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1549/2015 AI generated

Labor conflict: Inadmissibility of cassation appeal barred by finality of appellate decisions in labor disputes

Case Number Decizia nr. 1549/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal in cassation filed by the plaintiff, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the appeal against the lower court's judgment. The dispute concerned a labor conflict where the plaintiff challenged the final judgment rendered by the Court of Appeal, which had affirmed the first-instance decision. The court determined that the appeal was procedurally barred because, under the Romanian Civil Procedure Code and specific legislation aimed at decongesting the judiciary, judgments in labor and social security disputes are final and not subject to cassation appeal, meaning the appeal in cassation was not a permissible legal remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 2/2013; Labor conflict: Inadmissibility of cassation appeal barred by finality of appellate decisions in labor disputes: Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Keywords

AI generated
labor disputes civil judgment appealability of interlocutory decision right to disconnect grounds for cassation right of rescission

Cited Legislation

AI generated
art. 499 din Legea nr. 134/2010
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 11 mai 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a dispus, prin rezoluţia din 11 mai 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 09 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010
Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C.
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 2/2013
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1292 din 02 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinţei nr. 280 din 13 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, instanţa reţinând că, în raport de pretenţiile deduse judecăţii, de probatoriul administrat şi de normele juridice relevante, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul B.G., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 01 aprilie 2015 şi înaintat de această instanţă, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 aprilie 2015.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 06 mai 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 11 mai 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 47-48 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului şi intimatei C.J.P. Călăraşi.

Intimata C.J.P. Călăraşi a depus punct de vedere asupra raportului, apreciind că recursul este inadmisibil.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 09 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1292 din 02 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinţei nr. 280 din 13 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă.

Decizia menţionată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel, într-o cauză având ca obiect un conflict de muncă între reclamantul B.G. şi intimata C.J.P. Călăraşi.

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia nr. 1292 din 02 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu este supusă căii de atac a recursului.

Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva Deciziei nr. 1292 din 02 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2015.