Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1192/2015 AI generated

Cassation appeal inadmissible against procedural ruling rejecting late-filed annulment motion where underlying appellate decision was already final

Case Number Decizia nr. 1192/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's decision which had previously dismissed the appeal against the final, unappealable appellate judgment. The dispute concerned a civil action for social security insurance filed by a claimant against a social security administrator, where the claimant had previously filed a "contestation in annulment" against an appellate decision; that annulment motion was rejected by the appellate court on procedural grounds (tardiness), and the claimant subsequently attempted to challenge this procedural dismissal via cassation. The court ruled that the appeal was inadmissible because, under Article 320(3) and Article 377(2)(5) of the Code of Civil Procedure, a judgment rendered in a "contestation in annulment" is subject to the same appeals as the underlying judgment it targets; since the underlying appellate decision was already final and unappealable, the procedural ruling rejecting the late-filed annulment motion was itself final, and therefore could not be challenged through the ordinary cassation appeal process, which is strictly limited to judgments expressly designated by law as susceptible to such review.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ; Cassation appeal inadmissible against procedural ruling rejecting late-filed annulment motion where underlying appellate decision was already final: Prin dispoziţiile art. 129 alin. (i) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în. condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Keywords

AI generated
action for annulment grounds for cassation article of civil procedure social insurance dispute procedural review appealable interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 8673 din 20 mai 20J3 a Tribunalului Cluj, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta C.A.D., împotriva pârâtei C.J.P. Cluj, având ca obiect asigurări sociale.

Prin decizia civilă nr. 4415/ R din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia l civilă, a respins, cu opinie majoritară, recursul declarat de reclamanta C.A.D., prin reprezentant legal B.R., împotriva sentinţei civile nr. 8673 din 20 mai 2013 a Tribunalului Cluj.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare C.A.D.. prin reprezentant B.R.

Prin decizia civilă nr. 810/ R din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia l civilă, s-a respins, ca tardivă, contestaţia în anulare.

La data de 28 noiembrie 2014 a declarat recurs contestatoarea C.A.D., prin reprezentant B.R., înregistrat pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 486/33/2014.

Astfel investită, Înalta Curte, la termenul din 07 mai 2015, a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibiiităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (i) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în. condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Or, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este decizia civilă nr. 810/ R din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, prin care s-a respins, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de reclamanta C.A.D., împotriva deciziei civile nr. 4415/ R din 12 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia l civilă,

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Se reţine că hotărârea atacată pe calea contestaţiei în anulare, respectiv decizia civilă nr. 4415/ R din 12 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, este o decizie irevocabilă, pronunţată în recurs, fiind deci, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi recurată.

Astfel, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii, contestatoarea nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel fiind, recursul contestatoarei se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.A.D., prin reprezentant legal B.R., împotriva deciziei nr. 810/ R din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia l civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 mai 2015.