Judicial liability for abuse of office excluded where judges apply stamping fee provisions within legal competence, as criminal complaints cannot substitute for ordinary civil appeals

Asupra plângerii de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2670/1/2009 petiţionarul S.L. a formulat în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiei nr. 1457/867/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică la 4 martie 2009 prin care i s-a respins plângerea îndreptată împotriva rezoluţiei nr. 9/P/2008 din 30 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea plângerii, petiţionarul critică soluţia procurorului pe motiv că acesta nu a studiat dosarul, existând acte din are rezultă activitatea ilicită a M.A.N. şi emiterea ilicită a ordinului nr. 505 din 30 mai 1994.

La prezenta plângere au fost ataşate un set de acte.

De asemenea, la dosarul cauzei petiţionarul a depus o cerere prin care învederează că îşi retrage toate cererile, plângerile sau orice alte demersuri înaintate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din examinarea actelor dosarului constată:

Prin rezoluţia nr. 9/P/2008 din 30 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., faţă de judecătorii D.A., B.C., V.D.I. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios şi administrativ şi fiscal, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

Pentru a dispune astfel, organul de urmărire penală a reţinut:

Petiţionarul S.L. a formulat plângere împotriva magistraţilor D.A., B.C., V.D.I. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios şi administrativ şi fiscal, contestând de fapt legalitatea hotărârii pronunţate de către acesta, într-o contestaţie în anulare formulată de acesta prin care i s-a anulat, ca netimbrată contestaţia în anulare, prin decizia nr. 3532 din 25 septembrie 2007.

S-a apreciat că aspectele învederate de petiţionar privind anularea contestaţiei, ca netimbrată, cât şi lipsa unor menţiuni în citaţia primită în cauză, constituie critici aduse modului de soluţionare al hotărârilor adoptate de instanţă, ce pot fi examinate doar prin căile legale de atac prevăzute pe dispoziţiile procedurale în materie.

Astfel, aceste aspecte prin care se contestă legalitatea şi temeinicia hotărârii, nu sunt de natură să permită examinarea acestor critici pe cale unei sesizări penale, întrucât ar echivala cu înlocuirea sau suplimentarea căilor legale de atac.

Împotriva rezoluţiei procurorului, petiţionarul s-a adresat procurorului ierarhic superior, reiterând motivele din plângerea iniţială.

Prin rezoluţia nr. 1457/867/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca neîntemeiată,plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 9/P/2008 din 30 ianuarie 2009, privind pe magistraţii D.A., B.C., V.D.I. judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios şi administrativ şi fiscal, în referire la infracţiunea prev. de art. 246 C. pen.

În motivarea soluţiei s-a arătat că motivele de nemulţumire ale petiţionarului nu constituie premise ale comiterii vreunei infracţiuni, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către magistraţii judecători reclamaţi, aceştia şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, în limitele competenţelor stabilite de lege, iar măsurile luate pe parcursul cercetării judecătoreşti, au fost adoptate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Nemulţumit de modul de soluţionare a plângerii sale, petiţionarul S.L. s-a adresat în conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată.

Verificând rezoluţiile atacate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a actelor prezentate Înalta Curte, în sensul disp. art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., se constată că plângerea este nefondată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente.

Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea că orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepţia legiuitorului, poate face plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală.

Cu respectarea dispoziţiilor legale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat împotriva celor trei magistraţi soluţia de neîncepere a urmăririi penale, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reclamate.

Magistraţii care au soluţionat cauza, respectivă, au aplicat în speţă, dispoziţiile legale, exercitându-şi atribuţiile de serviciu în limitele competenţelor stabilite de lege.

Deşi în cuprinsul plângerilor sale petentul invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură penală, nu se poate desprinde ideea că magistraţii au acţionat în sensul de a leza interesele acestuia, ci de a soluţiona cât mai eficient situaţia juridică dedusă judecăţii.

Soluţia dispusă de către magistraţi este rezultatul interpretării legico - juridice a textelor de lege aplicabile în cauză.

Faptul că numitul S.L. este nemulţumit de modul cum magistraţii au soluţionat cauza sa, nu este de natură să conducă la concluzia săvârşirii faptelor de natură penală în cauză, atâta timp cât la soluţionarea acesteia au fost avute în vedere dispoziţiile legale şi actele dosarului.

În acelaşi sens a dispus şi legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, a dispus că „ judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali”, text care se coroborează cu art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Prin aceeaşi lege se stabileşte că desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac; instanţele de control judiciar, competente material, sunt cele care se pronunţă asupra normelor procedurale ce asigură exercitarea dreptului la un proces echitabil.

Aspectele invocate de către petiţionar cu privire la nelegalitatea ordinelor emise de către ministrul de interne nr. 1/01305/300497 cât şi a ordinului MP505 din 30 mai 1994 al Ministerului apărării naţionale sunt aspecte ce vizează soluţionarea fondului cauzelor sale, legalitatea sau nelegalitatea acestor ordine, neputând fi analizate în prezenta plângere.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că parchetul, urmare a desfăşurării cercetărilor şi actelor premergătoare specifice a apreciat corect atunci când a considerat plângerea petiţionarului ca fiind nefondată, reţinând că susţinerile acestuia sunt lipsite de orice fundament real.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată plângerea petiţionarului L.S., menţinând rezoluţia atacată ca fiind legală şi temeinică.

Instanţa nu va putea lua act de retragerea plângerii, întrucât acesta nu a fost prezent personal pentru a se manifesta în mod expres voinţa în acest sens.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.L. împotriva rezoluţiei din 30 ianuarie 2009 dispusă în Dosarul nr. 9/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.