Criminal liability of judges for abuse of office based on judicial decisions and interpretation of evidence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the complaint filed by a private company and an individual against the prosecutor's resolution declining to initiate criminal proceedings against three judges, thereby upholding the prosecutors' decisions and ordering the complainants to pay 100 RON each in judicial fees to the state. The dispute concerned a request to hold the three appellate court judges criminally liable for abuse of office against private interests, alleging that a civil decision rendered in a prior case was abusive and harmed the complainants' legal interests. The Court ruled that the prosecutors' resolutions were legal and well-founded because mere dissatisfaction with a judicial outcome does not constitute a criminal offense, emphasizing that judicial independence, impartiality, and the interpretation of evidence are protected attributes that cannot be challenged through criminal liability for legal opinions or decisions; the complainants' remedy for procedural dissatisfaction lies exclusively in ordinary appeals, not in criminal complaints. Key legal bases include Article 246 of the Penal Code (abuse of office), Article 228(4) and Article 278(1) of the Code of Criminal Procedure, and Article 2781 of the Code of Criminal Procedure, which governs the high court's review of prosecutorial non-prosecution decisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 246 C. pen, art. 228 alin. (4) C. proc. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 278 alin. (1) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen; Criminal liability of judges for abuse of office based on judicial decisions and interpretation of evidence: The dispute concerned a request to hold the three appellate court judges criminally liable for abuse of office against private interests, alleging that a civil decision rendered in a prior case was abusive and harmed the complainants' legal interests. The Court ruled that the prosecutors' resolutions were legal and well-founded because mere dissatisfaction with a judicial outcome does not constitute a criminal offense, emphasizing that judicial independence, impartiality, and the interpretation of evidence are protected attributes that cannot be challenged through criminal liability for legal opinions or decisions; the complainants' remedy for procedural dissatisfaction lies exclusively in ordinary appeals, not in criminal complaints. Key legal bases include Article 246 of the Penal Code (abuse of office), Article 228(4) and Article 278(1) of the Code of Criminal Procedure, and Article 2781 of the Code of Criminal Procedure, which governs the high court's review of prosecutorial non-prosecution decisions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the court's authority to review and dismiss the complaint against the prosecutor's resolution as unfounded.
Basis for ordering the complainants to pay judicial costs to the state.
Full text
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 1 august 2008, petiţionarii SC E.L. SRL şi M.I. s-au adresat cu plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând tragerea la răspundere penală a judecătorilor R.S., L.D. şi C.O. de la Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., deoarece cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 850/98/2006, în care au pronunţat decizia civilă nr. 606 din 29 martie 2007 în mod abuziv şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu şi le-au cauzat astfel o vătămare a intereselor lor legale.
Prin rezoluţia nr. 1040/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători R.S., L.D. şi C.O. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., reţinându-se că judecătorii „sunt independenţi şi se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali”, au acţionat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, apreciindu-se că nu se poate reţine în sarcina acestora comiterea infracţiunii reclamate, întrucât faptele nu există.
Împotriva soluţiei procurorului, petiţionarii s-au adresat cu plângere procurorului şef Secţie de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia nr. 10183/5913/II/2/2008 din 3 noiembrie 2008, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de SC E.L. SRL şi M.I., împotriva rezoluţiei nr. 1040/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, privind pe magistraţii judecători R.S., L.D. şi C.O. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că aceştia nu au făcut decât să-şi exercite atribuţiile de serviciu, în limitele competenţelor stabilite de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarii au formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la data de 12 decembrie 2008, a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale, sub nr. 10487/1/2008, plângerea formulată de aceştia împotriva rezoluţiei nr. 1040/P/2000 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În motivarea scrisă a plângerii, petiţionarii au reiterat motivele invocate iniţial în plângerea adresată parchetului, respectiv faptul că cei trei magistraţi judecători R.S., L.D. şi C.O. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în mod abuziv şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu şi le-au cauzat astfel o vătămare a intereselor lor legale prin modul în care au soluţionat Dosarul civil nr. 850/98/2006.
Au mai arătat că decizia prin care le-a fost respins recursul formulat este nemotivată sau motivată pe alte considerente decât cele pe care ei le-au invocat în această cale de atac.
Plângerea este nefondată.
Analizând rezoluţiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanţei, Curtea constată că acestea sunt aceleaşi cu cele pe care petiţionarii le-au susţinut în plângerea iniţială adresată parchetului.
Ca atare acestea au fost analizate în cele două rezoluţii prin care s-a dispus motivat, amplu şi temeinic, respingerea lor.
Simpla nemulţumire a petiţionarilor faţă de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au dispus-o, activitatea judecătorilor fără a se situa în afara legii penale şi fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care aceştia au indicat-o în plângere.
Interpretarea şi evaluarea probelor administrate sunt atributele magistraţilor, care se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuiesc justiţia în numele legii, fiind independenţi faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
De asemenea, un magistrat nu poate fi tras la răspundere civilă, disciplinară sau penală decât în condiţiile legii şi în niciun caz pentru opiniile juridice exprimate, ori pentru soluţiile pronunţate cu ocazia rezolvării unor cauze.
De altfel, petiţionarii au avut posibilitatea formulării cererilor şi apărărilor pe care le-au apreciat a fi necesare, în faţa instanţelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, aceştia au şi uzat, fiindu-le astfel respectate toate drepturile procesuale.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarilor, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate şi nici nu poate conduce la reformarea soluţiilor.
Ca atare, faţă de cele arătate, se constată că cele două rezoluţii dispuse în cauză, respectiv rezoluţia nr. 1040/P/2008 din 15 septembrie 2008 şi rezoluţia nr. 10183/5913/II/2/2008 din 3 noiembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sunt legale şi temeinice, fără a se impune desfiinţarea lor.
Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii SC E.L. SRL şi M.I. împotriva rezoluţiei nr. 1040/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii SC E.L. SRL şi M.I. împotriva rezoluţiei nr. 1040/P/2008 din 15 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarii să plătească suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.