Prosecutorial no-case ruling upheld; abuse-of-office complaint against judges over civil ruling dismissed as unfounded

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În luna decembrie 2008, petiţionarii B.N. şi B.V., în calitate de persoane vătămate, au adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, solicitând efectuarea de cercetări faţă de magistraţii M.I. şi M.G.V. - judecători în cadrul Tribunalului Buzău, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen.

În susţinerea plângerii, petiţionarii au învederat faptul că magistraţii şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, pronunţând o hotărâre nelegală în Dosarul civil nr. 1652/114/2008 al Tribunalului Buzău.

Având în vedere faptul că magistratul M.G.V. este judecător la Tribunalul Buzău cu grad profesional de curte de apel, prin ordonanţa nr. 697/P/2008, din 26 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin rezoluţia nr. 314/P/2009, din 18 mai 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii M.I. şi M.G.V., pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen., constatând că faptele reclamate nu există.

Nemulţumiţi de soluţia procurorului, petiţionarii au formulat plângere la conducerea Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin rezoluţia nr. 6303/2987/II/2/2009, din 30 iunie 2009, a respins-o ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarii s-au adresat Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la parchet în vederea continuării cercetărilor şi tragerii la răspundere penală a făptuitorilor pentru faptele reclamate.

Înalta Curte, examinând plângerea, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de magistraţii menţionaţi mai sus este legală şi temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că hotărârea judecătorească a fost pronunţată de aceştia cu încălcarea legii în dauna petiţionarilor.

Împrejurarea că petiţionarii sunt nemulţumiţi de decizia civilă nr. 258 din 29 septembrie 2008 a Tribunalului Buzău nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care aceştia le-au indicat în plângerea lor.

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

În cazul infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. încălcarea unei îndatoriri de serviciu de către un funcţionar public trebuie să aibă loc din culpă.

Ca atare, pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, iar pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. este necesară dovedirea culpei funcţionarului public.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză reprezintă un drept constituţional al petiţionarelor însă aceasta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.

Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate, ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Cum din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii în activitatea magistraţilor reclamaţi, Înalta Curte, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., va respinge, ca nefondată plângerea formulată de petiţionari împotriva rezoluţiei nr. 314/P/2009 din 18 mai 2009 dată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi va menţine rezoluţia atacată.

Potrivit art. 192, alin. (2) C. proc. pen., petiţionarii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii B.N. şi B.V. împotriva rezoluţiei nr. 314/P/2009 din 18 mai 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Menţine rezoluţia atacată.

Obligă petiţionarii la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.