Judicial review of non-prosecution for alleged abuse of office by prosecutors and statute of limitations

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

La data de 24 martie 2009, petiţionarul L.G.N. a formulat plângere penală împotriva rezoluţiei nr. 37/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Persoana vătămată a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii făptuitori.

Din oficiu, Înalta Curte a dispus ataşarea la dosarul cauzei a rezoluţiei penale şi a lucrărilor parchetului referitoare la soluţionarea acesteia.

Examinând rezoluţia atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Persoana vătămată L.G.N. a formulat plângere penală împotriva lui R.I. - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti - şi V.C. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, arătând că aceştia au soluţionat în mod greşit plângerile sale referitoare la executorii judecătoreşti D.M. şi M.D.

În precizările făcute ulterior, persoana vătămată a arătat că plângerea sa este formulată şi împotriva lui I.M., procuror şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât, cu ocazia audienţei ce i-a acordat-o, i-a făcut promisiuni nereale de cercetare şi rezolvare a dosarului său.

Prin rezoluţia nr. 37/P/2008 din 8 aprilie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a), g C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii I.M., R.I. şi V.C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.

S-a reţinut că prin rezoluţia nr. 426/P/1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorii judecătoreşti D.M. şi M.D., soluţie menţinută prin respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate împotriva ei, prin rezoluţia nr. 109 din 11 februarie 2000 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, R.I.

Rezoluţia nr. 426/P/1999 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost infirmată de instanţa de judecată care, prin sentinţa penală nr. 1689 din 20 noiembrie 2000, a admis plângerea petiţionarului L.G.N. şi a dispus completarea urmăririi penale.

Dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul general R.I., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că soluţia dată de acesta nu poate constitui temei al răspunderii penale, neurmărind vătămarea intereselor legitime ale petiţionarului.

Cât priveşte pe procurorul V.C., faţă de aceştia, precum şi faţă de aceeaşi executori judecătoreşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluţia nr. 83/P/2007, reţinând că în privinţa faptelor reclamate de petent ca fiind săvârşite în anul 1999, a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În ceea ce priveşte prezenta plângere, s-a constatat că ea nu aduce nici un indiciu nou sau împrejurare de natură să schimbe situaţia anterior reţinută şi pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., soluţia fiind menţinută ca întemeiată.

În sarcina procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică nu s-a reţinut săvârşirea vreunei fapte penale întrucât, potrivit atribuţiilor sale de serviciu, în competenţa sa nu intră decât soluţionarea cauzelor faţă de persoanele care au una din calităţile prevăzute de art. 29 C. proc. pen., iar susţinerea că i-ar fi făcut petentului promisiuni de rezolvare a cazului său este neverosimilă şi nesusţinută de probe.

Plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 37/P/2008 a fost soluţionată de procurorul şef secţie I.M. care, prin rezoluţia nr. 5167/3209/II/2/2008 din 22 mai 2008, a respins-o ca netemeinică.

Constatând incompatibilitatea procurorului şef I.M. de a se pronunţa în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa penală nr. 1493 din 8 septembrie 2008, a admis plângerea petiţionarului, a desfiinţat rezoluţia nr. 5167/3209/II-2/2008 şi a trimis plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, spre soluţionare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceste condiţii, plângerea petiţionarului a fost soluţionată, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 4340/1009/II/2/2009 din 5 martie 2009.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., în termen legal, petiţionarul s-a adresat instanţei competente cu plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, solicitând desfiinţarea acesteia şi tragerea la răspundere penală a intimaţilor făptuitori.

Verificând rezoluţia atacată, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că procurorii R.I. şi I.M. şi-au încălcat, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu şi că, prin activitatea lor profesională, au vătămat interesele legitime ale petiţionarului.

Soluţia de neurmărire penală dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în cazul executorilor judecătoreşti şi menţinută de procurorul general R.I., prin respingerea ca neîntemeiată a plângerii petiţionarului prin rezoluţia nr. 109 din 11 februarie 2000, a fost, în final, menţinută ca legală şi temeinică şi de către Tribunalul Vâlcea, prin decizia nr. 293 din 26 martie 2001 care a casat sentinţa nr. 1689 din 20 noiembrie 2000 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi a respins ca nefondată plângerea lui L.G.N.

Hotărârea definitivă a tribunalului a confirmat, implicit, soluţia procurorului general, fiecare organ judiciar îndeplinindu-şi în mod corect atribuţiile de serviciu şi interpretând dovezile existente în dosarul cauzei şi dispoziţiile legale în mod independent, potrivit propriilor convingeri.

De asemenea, nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte penale în sarcina procurorului şef secţie I.M., acesta exercitându-şi atribuţiile stabilite de lege în mod corespunzător în activitatea sa de primire în audienţă şi soluţionare a cererilor petiţionarului.

Cât priveşte faptele reclamate în sarcina procurorului V.C., prin rezoluţia nr. 83/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a constatat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, situaţie care nu a fost înlăturată ulterior, prin nici o dovadă a întreruperii cursului acestei instituţii procesual-penale.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că plângerea petentului L.G.N. formulată împotriva rezoluţiei nr. 37/P/2008 din 5 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nefondată şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. o va respinge, menţinând rezoluţia atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul L.G.N. împotriva rezoluţiei din 8 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 37/P/2008.

Menţine rezoluţia atacată.

Obligă petiţionarul să plătească suma de 5 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 septembrie 2009.