Criminal complaint against magistrate for abuse of office dismissed; civil recourse lies through appeals, not prosecution.

Asupra plângerii de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Petiţionarul A.I. a adresat o plângere organelor de urmărire, solicitând efectuarea de cercetări faţă de magistraţii D.I. - judecător la Curtea de Apel Timişoara şi R.I. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

În susţinerea plângerii, petiţionarul a învederat faptul că, atât judecătorul, care a pronunţat sentinţa penală nr. 100/PI din 12 octombrie 2006 în Dosarul nr. 5535/59/2006, prin care i-a fost respinsă o plângere formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., cât şi procurorul care a participat la judecată, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, cauzându-i o vătămare a intereselor sale legale.

Prin rezoluţia nr. 1596/P/2007, din 3 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii D.I. şi R.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că fapta reclamată nu există.

Prin rezoluţia nr. 2537/1251/II/2/2009 din 13 martie 2009, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 1596/P/2007 din 3 februarie 2009.

În temeiul art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul A.I. s-a adresat cu o plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi.

Examinând plângerea, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistraţii intimaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. dată în Dosarul nr. 1596/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este temeinică şi conformă legislaţiei ce reglementează răspunderea penală a judecătorilor şi procurorilor pentru măsurile şi hotărârile adoptate la soluţionarea cauzelor repartizate, precum şi limitelor admise de prevederile constituţionale şi procedurale, pentru exercitarea controlului asupra hotărârilor judecătoreşti definitive.

Pentru a ne afla în faţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este necesar a se dovedi omisiunea îndeplinirii unui act ori îndeplinirea în mod defectuos, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu, în exercitarea funcţiei deţinute, având ca urmare cauzarea unei vătămări intereselor legale ale persoanelor.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din dispoziţiile cuprinse în art. 127 din Constituţia României şi art. 17 din Legea nr. 304/2004, pentru organizare judiciară modificată, interpretarea şi evaluarea probelor administrate în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti constituie atributul completului de judecată, iar legalitatea şi temeinicia hotărârilor adoptate, inclusiv respectarea de către judecători a prevederilor ce reglementează desfăşurarea procesului penal, pot fi verificate numai prin exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, conform competenţelor stabilite de legea procesuală.

În speţa de faţă, cazul privitor la inexistenţa faptei ca temei al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale este susţinut de probatoriul administrat, a cărui concluzie logică incontestabilă o reprezintă.

Astfel, nu au fost evidenţiate indicii au împrejurări care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale în cauză, activitatea magistraţilor nesituându-se în sfera ilicitului penal, neaducând nicio atingere intereselor legale ale petiţionarului.

Având în vedere cele care preced, Înalta Curte constată că organele de urmărire penală, în mod corect, au dispus în cauză neînceperea urmăririi penale, astfel că atât rezoluţia nr. 1596/P/2007 din 3 februarie 2009, cât şi rezoluţia nr. 2537/1251/II/2/2009 sunt legale şi temeinice, neimpunându-se desfiinţarea lor.

Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a), teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul A.I., menţinând rezoluţia nr. 1596/P/2007 din 3 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva ordonanţei nr. 1596/P/2007 din 3 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin rezoluţia nr. 2537/1251/II/2/2009 din 13 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2009.