Criminal liability of prosecutors for substantive rulings: exclusion of penalties based on mere dissatisfaction with resolution, subject only to standard appeals

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin rezoluţia nr. 732/P/2008 din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de V.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. şi art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, parchetul a avut în vedere următoarele:

Petentul a formulat plângere împotriva magistratului procuror V.V., fiind nemulţumit de soluţia pe care acesta a dispus-o prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, nr. 1000/P/2007 din data de 22 mai 2008, în care, acesta „ar fi consemnat, cu neruşinare, că plângerea care a stat la baza dosarului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, cu acelaşi număr a fost greşit îndreptată”.

Astfel, prin această rezoluţie a fost soluţionată plângerea petentului A.I. împotriva ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, din perioada respectivă, A.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. şi art. 208-209 din C. pen.

Din actele premergătoare existente s-a constatat că petentul a solicitat cercetarea ministrului susmenţionat, întrucât acesta a refuzat să întocmească un proiect de ordonanţă spre a-l supune aprobării Guvernului, prin care să stabilească corect modul de calcul al salariului personalului didactic din învăţământul preuniversitar, astfel încât, în opinia numitului A.I., demnitarul reclamat „i-a furat din salariul ce i se cuvenea”.

În cauză nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni de către procurorul V.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, întrucât, împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 1000/P/2007 din 22 mai 2008, nu poate conduce la concluzia că procurorul care a soluţionat cauza şi-a încălcat în vreun fel atribuţiile de serviciu, că a favorizat infractorul sau că a săvârşit vreun fals intelectual.

Mai mult, în legislaţia română, verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor dispuse de către procurori se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege şi nu prin repunerea lor în discuţie în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva acestora.

Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 2529/1241/II/2/2009 din 16 martie 2009.

Nemulţumit de soluţia procurorului şef, petentul s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Înaltei Curţi, instanţă competentă să judece infracţiunile reclamate, solicitând tragerea la răspundere penală a intimatului.

Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire dată de parchet faţă de magistratul menţionat este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat date, indicii, dovezi care să confirme că procurorul reclamat a săvârşit infracţiunile reclamate cu prilejul efectuării de cercetări în Dosarul nr. 1000/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată de magistrat nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, soluţii care pot fi verificate şi eventual desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care se îndreaptă împotriva actelor emise de magistraţi şi nu direct, împotriva acestora, cum a procedat şi petentul din prezenta cauză.

Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile se pot face plângeri penale, în condiţiile inexistenţei datelor, indiciilor sau dovezilor care să ateste săvârşirea vreunei fapte penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

În consecinţă, având în vedere că din actele premergătoare rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei procurorului, rezoluţie care va fi menţinută.

Văzând şi dispoziţiile art.192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 732/P/2008 din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.

Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2009.