Jurisdiction for bank loan guarantee disputes under O.U.G. 51/1998 and admissibility of constitutional challenge

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 iulie 2007, contestatorii A.G. şi A.E., domiciliaţi în municipiul Iaşi judeţul Iaşi, au cerut admiterea contestaţiei în anulare, formulată împotriva deciziei nr. 1419 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în şedinţa de la 19 aprilie 2007, în dosarul nr. 43181/3/2006, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele dreptului comun civil, la Tribunalul Iaşi, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 317, 318, 319 şi 320 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor, contestatorii au evocat împrejurarea că judecata cauzei s-a făcut fără citarea părţilor, încălcându-se drepturile legale şi constituţionale cu privire la garantarea dreptului la apărare prevăzut de art. 21 din Constituţia României, precum şi art. 6 din C.E.D.L.F.O., care vizează un proces echitabil. De asemenea, nu a fost analizat fondul cauzei cu privire la întreg probatoriul administrat, în special raportul de expertiză nr. 114 din 8 iulie 2005 şi suplimentul acestuia, nici excepţia puterii lucrului judecat, s-au creat confuzii referitor la calitatea părţilor, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată şi aşa cum au arătat constant, reclamanţii nu au calitate procesuală activă.

La data de 1 aprilie 2008 contestatorul A.G. a depus o cerere, motivată în fapt şi în drept, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 – art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, considerând că este încălcat principiul constituţional de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti din România, prin raportare la art. 1 – art. 23 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva motivelor expuse şi a temeiului de drept precizat, urmează a respinge, ca nefondată, atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în scopul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate cât şi contestaţia în anulare, pentru următoarele considerente.

Din verificarea documentaţiei existente, apare fără putere de tăgadă că prin decizia nr. 1419 din 19 aprilie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în urma conflictului negativ de competenţă, în litigiul dintre reclamanţii A.G. şi A.E. şi pârâţii R.B., sucursala Iaşi, A.V.A.S. Bucureşti, C.P.T. şi SC C.G. SRL Iaşi în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. S-a avut în vedere că cererea reclamanţilor priveşte obligaţia de garanţie a unui împrumut bancar, creanţă preluată de A.V.A.S., astfel că în acest context devin aplicabile dispoziţiile imperative de ordine publică ale art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care atrag competenţa ca instanţă de fond a Curţii de Apel Bucureşti.

Este adevărat că prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie stabilesc că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Este, totodată, de principiu că legiuitorul are o plenitudine de competenţă să adopte reglementări, în deplină concordanţă cu asigurarea unui climat de ordine, respectând atât interesele generale cât şi drepturile şi interesele legitime ale tuturor participanţilor la procesul civil, în privinţa competenţei instanţelor judecătoreşti. În virtutea art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestator nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori asupra unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În integritatea lor, criticile contestatorilor vizează aspecte de fond ale litigiului dintre părţi şi ele nu sunt circumscrise cadrului juridic expres şi limitativ reglementat în dispoziţiile imperative ale art. 317 şi următoarele C. proc. civ., raţiuni care determină respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Respinge contestaţia în anulare formulată de A.G. şi A.E., împotriva deciziei nr. 1419 din 19 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 mai 2008.