Severeness of imprisonment for aggravated robbery and recidivism under statutory minimum standards

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Bihor a fost condamnat inculpatul K.A. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare.

Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 391 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 2 luni aplicată prin sentința penală nr. 2536 din 24 noiembrie 1999 a Judecătoriei Oradea și contopirea acestui rest în pedeapsa aplicată în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la 17 septembrie 2002 la zi.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că, în noaptea de 12 septembrie 2002, inculpatul K.A., aflat sub influența băuturilor alcoolice consumate la barul din centrul localității Sălard, observând că partea vătămată B.D., aflată în același local, deține asupra sa o sumă mare de bani, a urmărit-o la plecare, și pe trotuarul din fața localului i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, deposedând-o de suma de 1.000.000 lei.

Ca urmare, partea vătămată a suferit leziuni corporale, inclusiv pierderea unui dinte, pentru care, prin actul medico-legal din dosar s-au stabilit ca necesare 12 zile îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii, a declarațiilor părții vătămate, a actului medico-legal arătat, a declarațiilor martorilor U.I., B.I., D.L., T.R., F.A. și D.A., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Oradea, secția penală, prin decizia penală nr. 65 din 10 aprilie 2003 a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, considerând nefondată critica formulată în sensul greșitei individualizări a pedepsei.

Astfel, instanța de control judiciar a apreciat că sancțiunea aplicată este conformă cu pericolul social al faptei și că nu există motive de reducere a cuantumului pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, care invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă și a solicitat reducerea ei.

Recursul declarat este neîntemeiat.

Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele, reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea în noaptea de 12 septembrie 2002 a infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a), au aplicat acestuia pedeapsa de 7 ani închisoare, orientată chiar la minimul legal având în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii ei și persoana inculpatului, care a dovedit sinceritate pe parcursul procesului penal și se află în starea de recidivă post condamnatorie.

Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., integrarea în comunitate a inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În consecință, fiind respectate cerințele legale arătate, nu există motive de reducere a pedepsei așa cum a solicitat inculpatul recurent.

Întrucât motivul de casare invocat este neîntemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 17 septembrie 2002 la 2 iulie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.A. împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 septembrie 2002 la 2 iulie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2003.