Recovery of judicial costs denied when administrative authority grants citizenship claim before first hearing, applying Civil Procedure Code Article 275 instead of 274
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeal and Justice of Romania admitted the appeal of the National Authority for Citizenship, modifying the lower court’s judgment to dismiss the claimant’s request for recovery of judicial costs, while leaving the initial finding that the lawsuit was moot in force. The dispute concerned an administrative action brought by a citizen to compel the authority to process a request for the reacquisition of Romanian citizenship; although the authority had approved the request prior to the first court hearing, rendering the action moot, the first-instance court had ordered the authority to pay the claimant’s legal fees under the general rule for the losing party. The decisive legal basis was the misapplication of Civil Procedure Code Article 274(1) instead of Article 275, which exempts a defendant from paying judicial costs when they acknowledge the plaintiff’s claims or the action becomes moot before the first hearing, provided they were not in default prior to being sued.
Legislator headnote
AI generatedart. 274 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 275 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Recovery of judicial costs denied when administrative authority grants citizenship claim before first hearing, applying Civil Procedure Code Article 275 instead of 274: În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că este greşit soluţionată cererea intimatei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., deoarece la prima zi de înfăţişare pretenţiile intimatei reclamante au fost recunoscute, acţiunea fiind respinsă ca rămasă fără obiect.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 6021 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta G.N., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,3 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamanta G.N., ce face obiectul Dosarului nr. 150114/RD/2010, a fost avizată pozitiv de către Comisia pentru Cetăţenie în şedinţa din data de 20 iulie 2011. Ulterior, la data de 5 august 2011, a fost emis Ordinul Preşedintelui ANC nr. 789/P, prin care cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost aprobată, reclamanta figurând în Anexa 1 a ordinului menţionat, la poziţia nr. 173.
Astfel, având în vedere că cererea reclamantei a fost soluţionată, Curtea a constatat acţiunea ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,3 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariul de avocat.
Curtea a avut în vedere faptul că deşi acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, autoritatea pârâtă a căzut în pretenţii, în condiţiile în care pretenţiile deduse judecăţii au reprezentat, în fapt, vătămarea produsă de soluţionarea cererii numai ca urmare a introducerii prezentei acţiuni în instanţă, în timpul desfăşurării procesului reclamanta fiind obligată să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea pârâtă să soluţioneze cererea sa.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a atac cu recurs hotărârea, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii capătului de cerere cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că este greşit soluţionată cererea intimatei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., deoarece la prima zi de înfăţişare pretenţiile intimatei reclamante au fost recunoscute, acţiunea fiind respinsă ca rămasă fără obiect.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de fond prin hotărârea atacată a respins cererea principală de obligare a recurentei-pârâte la analizarea/avizarea cererii intimatei-reclamante de redobândire a cetăţeniei române, cererea acesteia fiind examinată şi avizată pozitiv la data de 20 iulie 2010, astfel încât s-a apreciat că acţiunea a rămas fără obiect.
Cu toate acestea, prima instanţă a obligat recurenta- pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON, cu motivarea că este partea căzută în pretenţii, în condiţiile în care pretenţiile deduse judecăţii au reprezentat, în fapt, vătămarea produsă de soluţionarea cererii numai ca urmare a introducerii prezentei acţiuni în instanţă, în timpul desfăşurării procesului reclamanta fiind obligată să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea pârâtă.
Înalta Curte reţine că prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, au fost greşit aplicate de instanţa de fond.
În primul rând, raportat la capătul principal de cerere, astfel cum corect susţine recurenta-pârâtă, în speţă nu este vorba de o nesoluţionare în termen legal a cererii intimatei-reclamante, care să fi condus la o tergiversare nejustificată a cauzei.
Dimpotrivă, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, cererea intimatei-reclamante de redobândire a cetăţeniei române a fost avizată pozitiv la data de 20 iulie 2011, fiind aprobată la data de 5 august 2011, prin Ordinul Preşedintelui ANC nr. 789/P din 5 august 2011), anterior primei zi de înfăţişare, acesta fiind şi motivul pentru care instanţa de fond a apreciat acţiunea ca rămasă fără obiect.
În acest context, Înalta Curte apreciază că erau incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., care statuează că „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
În cauză, prima zi de înfăţişare la care pârâta putea să recunoască pretenţiile reclamantei pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., coincide cu primul şi unicul termen de judecată, respectiv 19 octombrie 2011, când părţile legal citate, au pus concluzii.
Cum recunoaşterea pretenţiilor reclamantei s-a făcut la data de 20 iulie 2011, anterior primei zi de înfăţişare, aşa cum s-a arătat, devin incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., şi nu cele cuprinse în art. 274 alin. (1) C. proc. civ, cum în mod eronat a reţinut instanţa.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie împotriva Sentinţei nr. 6021 din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea intimatei-reclamante G.N. de obligare a recurentei Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2012.
Procesat de GGC - LM