Sanctioning of a listed company's board president for non-compliance with mandatory disclosure requirements in delisting resolutions.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul L.B.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară):

(i) anularea Ordonanţei nr. 554, emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în data de 17 noiembrie 2011;

(ii) anularea Deciziei nr. 181, emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare la data de 22 februarie 2012;

(iii) suspendarea executării Ordonanţei nr. 554 din 17 noiembrie 2011 şi a Deciziei nr. 181 din 22 februarie 2012 până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a acestor două acte individuale;

(iv) obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5489 din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul L.B.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Ordonanţa nr. 554 din 17 noiembrie 2011, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a dispus sancţionarea reclamantului, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC A. SA Bucureşti, cu amendă în valoare de 1000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 2 lit. b) pct. 1, 3 şi 4 din Dispunerea de Măsuri CNVM nr. 8/2006, având în vedere dispoziţiile art. 110 din Regulamentul nr. 1/2006, art. 271, 272 lit. a), 273 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (1), 276 lit. b) şi 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, constatându-se că, din analiza efectuată de către direcţia de specialitate din cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor SC A. SA Bucureşti din data de 05 iulie 2011, au rezultat următoarele:

- Convocatorul AGEA din data de 04 din 05 iulie 2011 nu a avut inclus ca punct distinct pe ordinea de zi prezentarea raportului întocmit de un evaluator independent cu privire la preţul pe acţiune care urmează a fi achitat în cazul retragerii acţionarilor din cadrul emitentului;

- Hotărârea AGEA din data de 05 iulie 2011 privind retragerea de la tranzacţionare nu conţine preţul minim pe care îl pot obţine acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârea privind retragerea;

- Hotărârea AGEA din data de 05 iulie 2011 privind retragerea de la tranzacţionare nu conţine data de înregistrare.

S-a constatat încălcarea prevederilor art. 2 lit. b) pct. 1, 3 şi 4 din Dispunerea de măsuri CNVM nr. 8/2006 şi s-a apreciat că responsabil pentru faptele menţionate este Preşedintele Consiliului de Administraţie al SC A. SA Bucureşti. Emitentul a fost atenţionat de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu privire la obligativitatea dispunerii măsurilor necesare în vederea respectării dispoziţiilor Dispunerii de Măsuri nr. 8/2006 prin adresele din 31 mai 2011, 13 iulie 2011 şi 04 august 2011.

Prin Decizia nr. 181 din 22 februarie 2012, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a respins contestaţia administrativă formulată de reclamant.

Instanţa fondului a evocat conţinutul corespondenţei purtate între Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi SC A. SA, adresată Preşedintelui CA, L.B.A., referitor la deficienţele raportului curent aferent hotărârilor adoptate de AGEA şi adoptarea, de către SC A. SA, a măsurilor care se impun, şi a apreciat că sunt corecte constatările autorităţii pârâte în sensul că hotărârea AGEA din 05 iulie 2011 privind retragerea de la tranzacţionare nu cuprinde informaţii privind preţul minim pe acţiune pe care îl pot obţine acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârea privind retragerea şi nu conţine data de înregistrare, iar convocatorul AGEA nu a avut inclus ca punct distinct pe ordinea de zi prezentarea raportului întocmit de un evaluator independent cu privire la preţul pe acţiune care urmează a fi achitat în cazul retragerii acţionarilor din cadrul emitentului.

Curtea a mai evocat dispoziţiile art. 2 lit. b) pct. 1, 3 şi 4 din Dispunerea de măsuri CNVM nr. 8/2006 şi a arătat că din Hotărârea AGEA în cauză nu rezultă că aceasta este una „de principiu”.

A mai arătat că incidenţa dispoziţiilor Dispunerii de măsuri nr. 8/2006 nu este condiţionată de punerea sau nu în aplicare a hotărârii AGEA, că procedura reglementată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este necesar a fi urmată „pentru a hotărî retragerea de la tranzacţionare”, or acordul de voinţă exprimat în AGEA în sensul retragerii de la tranzacţionare rezultă foarte clar din Hotărârea nr. 5/2011

A apreciat prima instanţă că împrejurarea că hotărârea face obiectul unei acţiuni în anulare aflate pe rolul instanţei civile nu are relevanţă asupra legalităţii actului administrativ ce face obiectul prezentei cauze, emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în exercitarea activităţii de supraveghere.

Cu privire la cererea de suspendare a executării actelor contestate, a concluzionat că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) şi art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinţei civile nr. 5489 din 2 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul L.B.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, deşi această cerere a fost formulată în petitul acţiunii introductive, şi la dezbaterea cauzei au fost puse concluzii pe aceasta.

Recurentul a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond a considerat că cele două acte administrative emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare sunt legale, respingând acţiunea ca neîntemeiată.

Astfel, acţionarii prezenţi la AGEA au luat cunoştinţă de situaţia societăţii prezentată prin nota de fundamentare a Consiliului de administraţie şi au adoptat hotărârea cu respectarea prevederilor Regulamentului CNVM nr. 1/2006. În raport cu dispoziţiile art. 87 alin. (4) din Regulament şi art. 234 lit. d) din Legea nr. 297/2004, administratorii societăţii au considerat că se impune să supună atenţiei acţionarilor propunerea de retragere de la tranzacţionare a societăţii, cu respectarea prevederilor legale.

În ceea ce priveşte Dispunerea de măsuri nr. 8/2006, recurentul a învederat că faţă de dispoziţiile pe care le conţine, acesta este un act administrativ cu caracter general aplicabil, care nu a fost publicat în M. Of. al României, Partea I, conform art. 11 din Legea nr. 24/2000 şi prin urmare, nu a intrat în vigoare.

De asemenea, recurentul a susţinut că Hotărârea AGEA din data de 05 iulie 2011 nu a fost pusă în aplicare, astfel că nu s-a produs nicio vătămare acţionarilor, hotărârea adoptată fiind una de principiu, care nu duce automat la retragerea acţiunilor societăţii de la tranzacţionare.

Recurentul a menţionat şi faptul că măsura dispusă prin Ordonanţa nr. 554 din 17 noiembrie 2011 este mult prea mare în raport de gravitatea faptei presupus a fi fost săvârşită, astfel încât, cel mult, în speţă, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ar fi putut aplica sancţiunea avertismentului, conform art. 273 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară, autoritate administrativă autonomă, succesoare în drepturi şi obligaţii a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, potrivit art. 25 din O.U.G. nr. 93/2012, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Critica recurentului-reclamant vizând faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, este nefondată.

Astfel, prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat anularea Ordonanţei nr. 554 din 17 noiembrie 2011, anularea Deciziei nr. 181 din 22 februarie 2012 şi suspendarea executării acestor acte administrative până la soluţionarea irevocabilă a cererii în anulare.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, prin dispozitivul sentinţei civile a dispus respingerea acţiunii în integralitatea sa, deci, inclusiv a cererii de suspendare a executării actelor administrative în litigiu. O referire expresă la această cerere ar fi fost necesară numai în situaţia în care s-ar fi adoptat o soluţie diferită, or, în raport cu soluţia dată cererii de anulare, nici nu era posibilă din punct de vedere legal, adoptarea unei alte soluţii cu privire la cererea de suspendare a actelor administrative referitor la care instanţa de fond a reţinut că sunt legale şi temeinice.

În ceea ce priveşte criticile formulate pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, prima instanţă reţinând în mod corect situaţia de fapt şi legislaţia în materie aplicabilă, stabilind că deşi SC A. SA Bucureşti a fost atenţionată cu privire la obligativitatea dispunerii măsurilor necesare în vederea respectării prevederilor Dispunerii de măsuri nr. 8/2006, totuşi, Hotărârea AGEA din 05 iulie 2011 a încălcat dispoziţiile art. 2 lit. b) pct. 1, 3 şi 4 din reglementarea sus-menţionată, prin faptul că nu a fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei prezentarea raportului unui evaluator independent asupra preţului pe acţiune pentru acţionarii care optează pentru retragere, iar hotărârea privind retragerea de la tranzacţionare nu conţine data de înregistrare şi nici preţul minim pe care îl pot obţine acţionarii care nu sunt de acord cu retragerea.

Susţinerile recurentului în sensul că hotărârea AGEA din data de 05 iulie 2011 ar fi fost o hotărâre de principiu şi că aceasta nu ar fi produs nicio vătămare acţionarilor, nu pot avea efectele pretinse de recurentul-reclamant, fiind respinse în mod judicios şi de instanţa de fond.

Sancţionarea reclamantului de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a avut în vedere calitatea acestuia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC A. SA Bucureşti, deoarece în considerarea funcţiei deţinute îi este imputabilă neaducerea la îndeplinire a prevederilor legale imperative din domeniul pieţei de capital, de natură să aducă prejudicii acţionarilor societăţii. La individualizarea sancţiunii s-a ţinut cont de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei, precum şi de conduita făptuitorului, fiind aplicată o amendă medie, în limitele prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul L.B.A. împotriva sentinţei civile nr. 5489 din 2 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.