Appeal on denied ethnic persecution benefits fails; claimant's relocation not proven as refuge.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s judgment that had rejected the action against the county pension house’s decision denying benefits under Law No. 189/2000; the administrative denial and the dismissal remain in force. The dispute concerned the claimant’s request to annul the pension house’s refusal to grant rights for ethnic persecution, alleging that his relocation between localities during the relevant period constituted “refuge” under the law, with the claimant relying on notarized witness statements rather than official documents. The court held that, under Article 1(c) and Article 61 of Government Ordinance No. 105/1999, the claimant bore the burden of proof and failed to show that his move was caused by ethnic persecution, as mere relocation without such motivation does not qualify as refuge; the challenged administrative act was adequately reasoned, and no grounds under Article 304 of the Civil Procedure Code were established.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 1169 C. civ, art. 304 C. proc. civ; Appeal on denied ethnic persecution benefits fails; claimant's relocation not proven as refuge: Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 880 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul V.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin care solicita anularea hotărârii acesteia nr. 33333 din 24 august 2012 şi obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale, potrivit cărora îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul; în motivarea căii de atac formulate, deşi invocă dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 6 şi 9 C. proc. civ., reclamantul nu dezvoltă nici unul din aceste motive, rezumându-se a reitera argumentele invocate în faţa instanţei de fond, ce vizează, în principal, nemotivarea actului administrativ contestat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 61 din acelaşi act normativ, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În lipsa unor acte oficiale, în scopul dovedirii împrejurărilor invocate în susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei declaraţiile notariale ale unor martori.
În vederea audierii martorilor, în mod nemijlocit – în conformitate cu dispoziţiile art. 129 şi 169 C. proc. civ. şi nicidecum cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, aşa cum greşit susţine recurentul – pentru clarificarea aspectelor concrete şi împrejurărilor la care fac referire în declaraţiile notariale ale acestora, instanţa de fond a dispus citarea celor doi martori care, însă, nu s-au prezentat la termenul stabilit.
Cum din declaraţiile notariale ale celor doi martori nu rezultă cauzele care au determinat refugiul reclamantului, raportat la prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 1169 C. civ., în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale, simpla mutare dintr-o localitate în alta, nemotivată de existenţa unor acte de persecuţie etnică, neputând fi considerată refugiu în sensul dispoziţiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care Casa Judeţeană de Pensii Cluj a respins cererea petentei, aşa cum rezultă în mod explicit din Hotărârea nr. 33333 din 24 august 2012, a cărei anulare se cere în cauză, critica recurentului referitoare la nemotivarea actului administrativ respectiv nefiind, deci, întemeiată.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că nu este incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul V.E. împotriva sentinţei nr. 880 din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2014.