Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3147/2003 AI generated

Suspension of prison sentence execution for family hardship: sufficiency of social evidence for "special circumstances" and "grave consequences" under criminal procedure law

Case Number Decizia nr. 3147/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appellant's appeal, upholding the lower courts' refusal to interrupt the execution of a five-year prison sentence and ordering the appellant to pay 650,000 lei in judicial costs to the State, of which 150,000 lei were advanced from the Ministry of Justice for official defense. The dispute concerned a criminal procedure petition seeking the suspension of imprisonment due to alleged "special circumstances" where immediate execution would have grave consequences for the family, specifically the need for the convict's presence for the support of minor children. The court found the request unfounded, determining that a social investigation confirmed the family possessed adequate material means and that the minor children were properly cared for and attending school, thus failing to meet the statutory threshold of urgency or negative immediate consequences required for a stay of execution under Article 453(1)(c) of the Code of Criminal Procedure in conjunction with Article 455.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 455 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Suspension of prison sentence execution for family hardship: sufficiency of social evidence for "special circumstances" and "grave consequences" under criminal procedure law: Potrivit prevederilor art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazul și în condițiile înscrise în art. 453 din același cod, iar la lit. c) a primului aliniat al acestui text de lege, se enunță cazul „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familie”.

Keywords

AI generated
suspension of prison sentence imprisonment special circumstances family hardship code of criminal procedure judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art.
art. 455 C. proc. pen
Potrivit prevederilor art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazul și în condițiile înscrise în art.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 4 februarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea formulată de condamnatul I.Șt., de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 175 din 23 martie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia nr. 4433 din 18 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 din același cod, respectiv „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie”.

În acest sens, s-a reținut că referatul de anchetă socială a relevat că soția condamnatului, mama acestuia și cei doi copii minori au mijloace materiale de existență, minorii frecventează cursuri școlare și sunt îngrijiți corespunzător.

Împotriva sentinței, condamnatul a declarat apel, motivul invocat fiind, în opinia sa, existența, în cauză, a condiției împrejurării speciale care reclamă întreruperea, de către el, a executării pedepsei pentru a le asigura copiilor minori venituri bănești necesare vieții cotidiene.

Prin decizia penală nr. 193 din 9 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

Nemulțumit și de hotărârea pronunțată în apel, condamnatul a declarat recurs, cale de atac motivată pe considerentul îndeplinirii condiției situației speciale a familiei sale, respectiv vizând copii săi minori, pentru creșterea cărora este necesară prezența sa acasă, chiar și pentru un termen determinat.

Recursul declarat de condamnat nu este fondat.

Potrivit prevederilor art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazul și în condițiile înscrise în art. 453 din același cod, iar la lit. c) a primului aliniat al acestui text de lege, se enunță cazul „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familie”.

Din ancheta socială întreprinsă în cauză, nu s-au desprins astfel de împrejurări speciale, gravitatea și urgența cărora să producă urmări imediate, negative, pentru familia condamnatului.

Față de cele expuse, se reține că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.Șt. împotriva deciziei penale nr. 193 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2003.