Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 998/2015 AI generated

Inadmissibility of appeal against final appellate decision; irreversibility under Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 998/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiffs against the Court of Appeal Galați's final, unappealable decision which had declared their prior appeal null for lack of motivation. The underlying civil dispute involved the plaintiffs seeking the annulment of a 2010 administrative order that rejected their 2001 notification, the declaration of absolute nullity of a 2003 sale-purchase contract regarding a real estate property, and the restitition of the premises; this procedural appeal was lodged to challenge the procedural ruling from the second instance. The court held that the decision of the appellate court was irreceivable for further appeal under Article 377(2)(4) and (5) of the Civil Procedure Code, as decisions rendered by appellate courts are final and no longer susceptible to judicial control in this manner, thus denying the plaintiffs' request.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final appellate decision; irreversibility under Civil Procedure Code: Potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code procedural nullity judicial law challenge of administrative decisions notification of the decision civil annulment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

După deliberare, asupra cauzei de faţă, contată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 iunie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, sub nr. 2248/9H/2010, reclamantele R.G. şi R.R.G. au solicitat, în contradictoriu eu pârâţii Primăria municipiului Focşani prin primar. C.U.P. RA, Focşani, SC A.C. SRL Focşani şi C.A.N.P. Bucureşti, anularea dispoziţiei din 11 martie 2010, emisă de Primăria municipiului Focşani, prin primar, prin care a fost respinsă notificarea din 27 iunie 2001 referitoare la imobilul situat în municipiul Focşani, jud. Vrancea.

La termenul de judecată din 23 iunie 2011 s-a dispus conexarea la Dosarul nr. 2248/9S/2010 a Dosarului nr. 2249/91/2010 ai Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, care avea ca obiect anularea dispoziţiei din 11 martie 2010, emise de Primăria municipiului Focşani, prin primar, prin care a fost respinsă notificarea din 27 iunie 2001, formulată de autorul reclamantelor, R.G., ce viza imobilul situat în municipiul Focşani, jud. Vrancea.

Prin sentinţa nr. 293 din 12 aprilie 20.12, pronunţată în Dosarul nr. 2248/91/2010, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, invocată de pârâta SC A.C. SRL Focşani; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii, formulată de pârâtele SC A.C. SRL Focşani şi C.U.P. RA Focşani, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.A.N.P., Bucureşti şi a respins acţiunea formulată împotriva acesteia ea fiind formulată împotriva unei persoane iară calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acţiunile civile formulate şi completate de reclamantele R.G. şi R.R.G., a anulat dispoziţiile din 11 martie 2010 emise de pârâta Primăria municipiului Focşani, prin primar, şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 decembrie 2003 de B.N.P., T.R., încheiat între pârâtele SC A.C. SRL Focşani şi C.U.P. RA Focşani; a dispus restituirea către reclamante a imobilului casa C.I. situat în municipiul Focşani, şi a suprafeţei de teren de 929 mp, aferentă construcţiei; a dispus restituirea către reclamante a terenului liber în suprafaţă de 1.200 mp, aflat pe vechiul amplasament situat în Focșani, respectiv poligonul 6-5-16-15-14-13-12-11-6- din schiţa anexă la rapoitui de expertiză întocmit de expertul C.V.; a constatat că reclamantele au dreptul la despăgubiri pentru construcţiile demolate, constând într-un corp de case mari cu 7 camere şi dependinţe.

Prin Decizia nr. 90/R din 20 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2248/91/2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamantele R.G., R.R.G. şi de pârâtele Primăria municipiului Focşani, prin primar, SC A.C. SRL Focşani şi C.U.P. RA Focşani împotriva sentinţei nr. 293 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă; a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond.

În rejudecare, prin sentinţa nr. 717 din 12 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2248/91/2010* Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a admis, în pane, acţiunile formulate de reclamantele R.G. şi R.R.G.; a anulat dispoziţiile din 11 martie 2010 şi 12 martie 2010 emise de pârâta Primăria municipiului Focşani, prin primar, şi a dispus restituirea în natură către reclamante a suprafeţei de teren liber de 1.185 mp din fostul amplasament situat în Focşani, respectiv poligonul 2-20-21-22-23-24-25-26-3-2 din schiţa anexă a raportului de expertiză întocmit, de expertui R.N.D.; a constatat că reclamantele au dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 3.201 mp teren intravilan situat în municipiul Focşani, conform schiţei anexate raportului de expertiză efectuat de expertul R.N.D.; a constatat că reclamantele au dreptul la despăgubiri pentru construcţiile demolate, respectiv un corp de case mari cu 7 camere şi dependinţe şi un corp notat cu C.I. în expertiza întocmită de expertul C.V., eu o suprafaţă construită de 327,94 mp; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 2003 de B.N.P., T.R.; a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, invocată de pârâta SC A.C. SRL Focşani; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii, formulată de pârâtele SC A.C. SRL Focşani şi C.U.P. RA Focşani, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.A.N.P. Bucureşti şi a respins acţiunea formulată împotriva acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane iară calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia nr. 156/R din 2 aprilie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a constatat ca fiind nul recursul declarat de reclamantele R.G. şi R.R.G. împotriva sentinţei nr. 717 din 12 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în Dosarul nr. 2248/91/2010*, pentru nemotivare.

Împotriva acestei decizii au formulat din nou recurs reclamantele R.G. şi R.R.G., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 ianuarie 2015, sub nr. 150/44/2014, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând nemulţumiri legate de modul de soluţionare a cauzei

Examinând recursul în raport de excepţia de înadmisibîlitate invocată de instanţă, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constata următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Conform prevederilor ari. 129 din Constituţia României,. împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate căile de atac. în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor legaie menţionate, rezultă că recursul formulat împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac, întrucât dreptul de exercitare a fost epuizat.

În cauză, prin Decizia irevocabilă nr. 156/R din 2 aprilie 2014, pronunţată de Curtea Apei Galaţi, secţia I civilă, s-a constatat ce fiind nul recursul declarat de reclamantele R.G. şi R.R.G. împotriva sentinţei nr. 717 din 12 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în Dosarul nr. 2248/91/2010*, pentru nemotivare.

În raport de această împrejurare, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, iniţierea controlului judiciar asupra hotărârii atacate este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile prevederilor legale.

Aşa fiind, decizia supusă recursului, în cauza pendinte, este irevocabilă şi, prin urmare, nesusceptibilă de reformare în această cale de atac.

Mai mult, hotărârea vizată nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti menţionate de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., recursul exercitat împotriva acesteia nefiind stipulat de lege.

Prin urmare, având în vedere că hotărârea atacată a fost dată de o instanţă de recurs, iar hotărârea astfel pronunţată este irevocabilă, recursul îndreptat împotriva acesteia este inadmisibil.

În concluzie, pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză de reclamantele R.G. şi R.R.G. va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele R.G. şi R.R.G. împotriva Deciziei nr. 156/R din 2 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2015.