Territorial jurisdiction for real estate execution under special vs. general conflict rules

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

La data de 10 octombrie 2014, B.E.J.A. A., prin executor judecătoresc S.I.O., a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu constând în contractul de garanţie reală imobiliară autentificat de N.P. M.O. sub nr. 3257 din 25 septembrie 2008, aferent convenţiei de credit nr. 0164203 din 25 septembrie 2008 şi a actelor adiţionale ulterioare, la solicitarea creditoarei V.R. SA, împotriva debitoarei C.S.A.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 17567 din 16 octombrie 2014, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea şi că prin decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 Curtea Constituţională a declarat neconstituţional acest text.

Faţă de admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa a stabilit că în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., îşi încetează efectele şi, astfel, devine incidentă regula generală stipulată de art. 107 C. proc. civ., care atrage competenţa instanţei de la domiciliul debitorului.

Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 17 din 6 ianuarie 2015, a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea regulatorului de competenţă.

Argumentele reţinute în motivarea acestei decizii au fost acelea că în speţă se aplică dispoziţiile art. 819 C. proc. civ., în forma sa în vigoare de la data introducerii cererii, normă specială care derogă de la prevederile generale în materia încuviinţării executării silite, prin raportare la locul situării imobilului ce aparţine debitorului.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviinţare silită imobiliară formulată de petentul B.E.J.A. A., prin care creditoarea V.R. SA a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu constând în contractul de garanţie reală imobiliară autentificat de N.P. M.O. sub nr. 3257 din 25 septembrie 2008, aferent convenţiei de credit nr. 0164203 din 25 septembrie 2008 şi a actelor adiţionale ulterioare împotriva debitoarei C.S.A. asupra imobilului situat în Bucureşti, Şos. Nordului.

Prin urmare, în cauză, soluţionarea cererii de încuviințare a executării silite, formulată la data de 10 octombrie 2014, cade sub incidenţa procedurii reglementată de dispozițiile înscrise în Secțiunea a 2-a intitulată „Încuviințarea urmăririi imobiliare” C. proc. civ., respectiv art. 818 – art. 825.

Potrivit dispozițiilor art. 819 alin. (1) C. proc. civ., după înregistrarea cererii de executare silită, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător.

Înalta Curte constată că cererile formulate în cadrul executării silite imobiliare sunt de competenţa judecătoriei de la locul situării imobilului, potrivit art. 819 C. proc. civ.

Cum, în speță, executarea silită se solicită a fi efectuată asupra imobilului situat în Bucureşti, Şos. Nordului, potrivit cererii de executare silită aflată la dosarul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, rezultă că instanța de executare nu poate fi decât Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în a cărei circumscripție teritorială se află bunul imobil urmărit.

Prin urmare, întrucât în cazul executării silite imobiliare, competenţa aparţine exclusiv judecătoriei de la locul situării imobilului, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1), raportat la art. 819 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea V.R. SA, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.