Labor bonus claim: inadmissibility of appeal due to statutory limitation on two-instance jurisdiction for employment disputes

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 226 A din data de 20 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul declarat de reclamantul A.C.V. împotriva sentinţei nr. 3615 dîn 26 noiembrie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Gimnazială nr. x Reşiţa şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş-Severin.

Împotriva acestei decizii definitive a declarat recurs reclamantul A.C.V., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 iulie 2014 şi repartizat spre soluţionare completului 12 filtru.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 21 august 2013, potrivit prevederilor art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, litigiul este guvernat de normele acestui act normativ, care a intrat în vigoare anterior promovării acţiunii civile în cauză, respectiv la 15 februarie 2013.

În condiţiile reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 septembrie 2014 s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin raport constatându-se că acesta nu este admisibil, faţă de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 16 septembrie 2014, completul 12 filtru a analizat conţinutul raportului şi, constatând că acesta întruneşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor litigante, pentru formularea, în scris, a unui punct de vedere, conform prevederilor art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Din procesele-verbale de înmânare aflate Ia dosarul de recurs rezultă că raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat pârâtei Şcoala Gimnazială nr. x Reşiţa la 22 septembrie 2014, iar recurentului A.C.V. şi pârâtului Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş-Severin la 29 septembrie 2014.

La data de 1 octombrie 2014, recurentul-reclamant A.C.V. a formulat un punct de vedere la raport, în care a precizat că, din moment ce acţiunea a fost introdusă înainte de termenul de 01 ianuarie 2016 şi că în recurs nu se solicită judecarea fondului cauzei, ci este vizată doar temeinicia şi legalitatea deciziei pronunţate în apel în raport de motivele prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se impune ca cererea înaintată Înaltei Curţi să fie admisă, orice prevedere contrară fiind de natură să încalce dispoziţiile art. 129 din Constituţia României şi principiile referitoare la dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Intimaţii-pârâţi Şcoala Gimnazială nr. x Reşiţa şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş-Severin nu şi-au exprimat poziţia procesuală, neformulând un punct de vedere la raport.

Constatându-se ca fiind încheiată procedura filtru, prin rezoluţia din data de 10 octombrie 2014 completul 12 a stabilit termenul de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 21 noiembrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit prevederilor art. 29 lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013.

Examinând recursul, Înalta Curte va supune analizei problema admisibilităţii acestuia, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, faţă de care constată următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 13412010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1. 000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Pentru această categorie de litigii, noua reglementare a instituit doar două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 august 2013 pe rolul Tribunalului Caraş Severin, secţia I civilă, sub nr. 4512/115/2013, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Şcoala Gimnazială nr. x Reşiţa şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş Severin la plata şi la recunoaşterea primei de instalare, acordată personalului de specialitate din învăţământ, aferentă primului an de activitate la încadrarea într-o unitate situată în altă localitate decât cea de la domiciliul angajatului.

Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, se reţine că aceasta izvorăşte dintr-un conflict de muncă, cauza circumscriindu-se, din acest punct de vedere, dispoziţiilor reglementate de art. XVIlI alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şl pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel. În cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, în raport de conţinutul acestor dispoziţii legale, precum şi de caracterul pretenţiilor solicitate de reclamant prin acţiunea introductivă de instanţă, se apreciază că recursul este inadmisibil.

Mai mult decât atât, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În cauză, decizia nr. 226A din 20 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, este definitivă, în înţelesul textului legal menţionat, motiv pentru care, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Prin punctul de vedere la raport exprimat de recurent, acesta a susţinut că Legea nr. 2/2013, prin art. XVIlI la care face trimitere instanţa de recurs, conţine, la alin. (1) tocmai prevederea care amână aplicarea dispoziţiilor art. XVIlI alin. (2) până la 1 ianuarie 2016. Or, în acest context, recursul este admisibil.

Faţă de această apărare, Înalta Curte constată că „amânarea" la care face referire recurentul vizează dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, norme care, într-adevăr, fac trimitere şi la hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă şi asigurăriior sociale şi Ia căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acestora.

Prin acelaşi act normativ, Legea nr. 2/20I3, legiuitorul a înţeles însă să reglementeze şi situaţia proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, adoptând în acest sens art. XVIII alin. (2) anterior citat, aplicabil litigiului pendinte pentru considerentele deja prezentate.

Înalta Curte are în vedere, în combaterea apărărilor recurentului, şi principiul legalităţii căilor de atac consacrat de dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, care stipulează că mijloacele procesuale de atac ale unei hotărâri judecătoreşti, precum şi exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii. Or, recunoaşterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii şi al celui constituţional al egalităţii în faţa legii.

Curtea Constituţională a statuat, de altfel, prin decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti "şi la toate căile de atac.

Nu se încalcă, prin această reglementare, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Pentru considerentele arătate în precedent, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză de recurentul A.C.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.C.V. împotriva deciziei nr. 226A din 20 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.