Tort damages appeal restored; appellate fee ruling quashed and remanded for rehearing on merits.

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 41633/212/2010 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamantul B.S. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii P.V., P.C., C.D. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Finanţelor Publice Constanţa să se dispună obligarea în solidar a acestuia din urmă, la plata sumei de 6.000 euro, reprezentând prejudiciul material suferit prin trimiterea sa în judecată, în urma unui denunţ calomnios şi plata de daune morale în valoare de 200.000 euro. Ulterior la 16 iulie 2012, reclamantul a precizat, la cererea instanţei, valoarea obiectului acţiunii, ca fiind de 910.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 12491 din 18 iulie 2012 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanţa.

După un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 4281 din 20 noiembrie 2013 Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul B.S.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Din oficiu, instanţa a invocat excepţia netimbrării apelului, iar prin decizia nr. 61 din 23 iunie 2014 Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. că, deşi apelantul a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1105,5 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 5 RON, acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, nesocotind dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a susţinut că hotărârea este nelegală, pentru că, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că în primul ciclu procesual, în Dosarul nr. 41633/212/2010, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că acţiunea sa este scutită de plata taxei de timbru, în temeiul art 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, şi deşi obiectul dosarului nu s-a schimbat, a anulat apelul său ca netimbrat.

Arată că acţiunea prin care solicită daune morale a fost formulată ca urmare existenţei dosarului penal nr. 1282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi consideră că respingerea apelului, ca netimbrat, reprezintă un abuz, motiv pentru care cauza trebuie trimisă pentru continuarea judecăţii. Deşi a solicitat instanţei amânarea cauzei pentru achitarea taxei judiciare de timbru, la primul termen de judecată apelul său a fost anulat, ca netimbrat.

Recursul declarat de reclamant va fi admis pentru considerentele următoare:

Dispoziţiile legale în materia taxelor judiciare de timbru incidente în cauză - art. 18 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art. 29, 34-36 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 - stipulează în termeni imperativi o serie de reguli şi principii ce nu pot fi ignorate în activitatea instanţelor de judecată, chemate să se pronunţe pe aspecte de legalitate - în procedură de drept comun sau specială, inclusiv pe aspecte de admisibilitate în exerciţiul dreptului la acţiune (în căiie ordinare şi extraordinare de atac).

Astfel, s-a statuat că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, respectiv că încadrarea în tariful taxelor judiciare de timbru nu reprezintă un element al activităţii de judecată, ca atribut principal al instanţelor judecătoreşti, ci o sarcină administrativă impusă de lege acestor organe, în calitatea lor de prestatoare de servicii taxabilă.

Pentru ipoteza de excepţie în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal la momentul înregistrării acţiunii sau cererii de chemare în judecată, instanţa este obligată să pună în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Jurisprudenţa instanţelor de judecată a stabilit totodată, în temeiul acestor dispoziţii legale, că numai împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare şi că dispoziţiile art. 18 din lege sunt dispoziţii cu caracter special, de strictă interpretare, incidente în ceea ce priveşte efectuarea de către instanţele judecătoreşti a operaţiunii de încadrare în tariful legal al taxelor de timbru stabilite în sarcina părţilor, respectiv că anularea unei cereri, pentru netimbrare, reprezintă o greşeală de judecată ce pune în discuţie modul în care prima instanţă a interpretat o dispoziţie legală.

În acest context normativ şi jurisprudenţial, sub aspectul strict al admisibilităţii recursului, s-a apreciat că, în condiţiile în care situaţia cauzei pendinte nu a pus probiema strictă a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, ipoteză în care singura cale de atac ar fi fost reexaminarea, ci a unor neregularităţi procedurale ce intră în categoria aspectelor de nelegalitate, acestea pot constitui obiect al controlului judiciar exercitat de instanţele judecătoreşti superioare, în căile de atac prevăzute de C. proc. civ.

Circumstanţele particulare ale cauzei pendinte, au evidenţiat importante neregularităţi procedurale cu repercusiuni în ce priveşte situaţia recurentului reclamant din cauza pendinte.

Relevant este faptul că, prin rezoluţia administrativă din 12 mai 2014 aplicată cererii de apel, instanţa i-a pus în vedere reclamantului să achite suma de 1105,5 RON, taxă judiciară de timbru, şi 5 RON, timbru judiciar, sens în care, apelantul reclamant a fost citat cu această menţiune, pentru primul termen de judecată fixat în cauză Ia data de 23 iunie 2014.

Dispoziţia expresă a legii este că neîndeplînirea obligaţiei de plata până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

Instanţele judecătoreşti au obligaţia de a încunoştinţa părţile, o dată cu expedierea citaţiei, în privinţa cuantumului exact al taxelor judiciare de timbru datorate, dat fiind sancţiunea drastică prevăzută de lege.

În aceste condiţii, instanţa era obligată, ca la primul termen de judecată, să amâne cauza şi să stabilească prin încheiere de şedinţă, cuantumul sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, în acest sens fiind dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146 din 24 iulie 1997, privind taxele judiciare de timbru conform cărora „Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiţiei". Potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate", instanţa însăşi ajunge la aceeaşi concluzie când, soluţionând cererea de reexaminare formulată de apelantul reclamant B.S., la termenul din 22 mai 2014, o respinge, ca prematur introdusă, reţinând că dispoziţiile art 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 conferă un caracter specific controlului judiciar asupra soluţiei dispuse de către instanţă în legătură cu cuantumul timbrajului, tocmai pentru a se asigura în acest mod liberul acces la justiţie. Regula instituită este ceea a determinării taxei de timbru prin punerea în discuţia contradictorie a părţilor a acestei chestiuni de către completul de judecată.

Actele dosarului au relevat că, la data de 20 iunie 2014, reclamantul a formulat o cerere de amânarea a judecăţii pentru achitarea taxei judiciare de timbru, cerere transmisă prin fax şi înregistrată Ia dosar sub nr. 4134 C din 20 iunie 2014, cerere care a fost depusă şi prin postă, data plicului fiind 20 iunie 2014.

Or, instanţa de apel, reţine cauza în pronunţare pe aspectul timbrajului, deşi exista cererea de amânare formulată de apelantul reclamant pentru achitarea taxei de timbru, în condiţiile în care cererea acestuia de reexaminare a fost soluţionată doar cu o zi înaintea termenului de judecată.

În concluzie, faptul că la data de 23 iunie 2014, în cadrul şedinţei publice, instanţa a respins solicitarea apelantului reclamant, deşi nu era încă determinată taxa judiciară de timbru prin încheiere de şedinţă, pentru a-i permite acestuia exercitarea controlul judiciar prevăzut de art. 18 alin. (2), vizează direct exerciţiul concret al dreptului de acces la justiţie, drept protejat atât de legislaţia internă, cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât anularea acţiunii ca netimbrată este de natură a-i produce, reclamantului, o gravă şi iremediabilă vătămare din perspectiva nejudecării fondului cauzei.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - în mod special, Cauza Weissman şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr. 588/27.08.2007.

Pentru considerente arătate, pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul reclamantului, va fi casată decizia recurată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva deciziei nr. 61/C din 23 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2014.