Cassation court quashes decision and remands case for failure to properly assess interest in nullity action involving restitution-affected property

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 27 decembrie 2007, sub nr. 7090/110/2007, reclamanţii F.C.M.M., F.R. şi P.A. au chemat în judecată pe pârâţii SC S. SRL, SC D. SA, SC E. SRL şi Compania Naţională a Imprimeriilor C. SA (CNI C. SA), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 29 martie 2001 la BNP G.F., din 16 august 2001 la BNP D.M.D. şi din 31 august 2004 la BNP O.I.

În motivare, reclamanţii au arătat că bunurile ce fac obiectul acestor contracte au aparţinut autorilor lor şi că în termen legal au formulat notificare, în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea acestora. Cu toate acestea, reclamanţii au constatat ulterior că o parte din imobilele aflate la adresa din Bacău, str. V.A. au fost înstrăinate, primul contract de vânzare-cumpărare fiind încheiat anterior notificării iar celelalte ulterior, fiind evident că cele două pârâte au acţionat de conivenţă pentru fraudarea reclamanţilor.

Reclamanţii au învederat că acele contracte încheiate ulterior sunt nule întrucât prin apariţia Legii nr. 10/2001 au fost practic indisponibilizate pe durata termenului de formulare a notificărilor toate bunurile ce intrau sub incidenţa acestui act normativ. Mai mult, unul dintre contracte a fost încheiat în urma notificărilor formulate de reclamanţi către ambele părţi contractante, astfel că acestea aveau cunoştinţă că bunurile fac obiectul Legii nr. 10/2001.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 948 pct. 4 C. civ.

La termenul din 19 martie 2008, reclamanţii şi-au modificat acţiunea în sensul că solicită şi constatarea nulităţii absolute şi a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, respectiv: contractul autentificat sub nr. AA2003 la BNP O.I., contractul autentificat sub nr. BB/2007 şi contractul autentificat sub nr. CC/2007, precum şi introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei R.I.D.

În motivare, reclamanţii au arătat că aceste contracte sunt nule atât pentru că sunt subsecvente unor contracte de vânzare-cumpărare nule dar şi pentru cauză ilicită, fiind încheiate de către societăţi şi persoane din acelaşi grup de interese în scopul îngreunării recuperării acestora de către reclamanţi, precum şi în alte scopuri contrare legii, preţul din ultimul contract fiind unul neserios.

Reclamanţi au mai arătat că ultimele două vânzări s-au efectuat în condiţiile în care s-a radiat notarea că bunurile sunt solicitate în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 22 din 11 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 7090/110/2007, a fost respinsă acţiunea pentru lipsă de interes, fiind admisă excepţia cu acest obiect invocată de către pârâta SC E. SRL.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că prin contractul autentificat din 29 martie 2001 de BNP G.F., pârâta CNI C. SA a vândut pârâtei SC S. SRL activul situat în Bacău, str. V.A., respectiv depozitul în suprafaţă de 302,25 m.p. şi suprafeţe de 397,68 m.p. teren exclusiv şi 77,30 m.p. teren indiviz, cu număr cadastral C1.

Prin notificarea din 21 iunie 2001, F.S., F.E., F.R., F.C.M., P.A. şi B.M.A., în calitate de succesori ai defuncţilor F.E. şi F.G., au solicitat pârâtei CNI C. SA restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 7929,88 m.p. şi construcţia situată pe acest teren din Bacău, str. V.A.

Aceeaşi notificare a fost comunicată şi pârâtelor SC S. SA şi SC D. SA la data de 6 august 2001.

Prin contractul autentificat din 16 august 2001 de BNP D.M.D., rectificat prin actul adiţional din 11 octombrie 2001, pârâta CNI C. SA a vândut pârâtei SC D. SA mai multe active situate în Bacău, str. V.A., respectiv sediul administrativ cu anexe şi garaj, identificat cu număr cadastral C2, atelier mecanic, centrală termică şi reţea de gaze, identificat cu număr cadastral C3, şi terenul aferent acestor active având număr cadastral provizoriu C4 compus din dreptul de coproprietate corespunzător unei suprafeţe de 453,42 m.p. din totalul de 778,56 m.p. reprezentând drum de acces.

Prin Hotărârea Comitetului de Direcţie al CNI C. SA din 18 decembrie 2001 a fost respinsă notificarea din 21 iunie 2001 pentru restituirea în natură a imobilului (clădire plus teren) situat în Bacău, str. V.A.

Prin sentinţa nr. 889 din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă prin decizia nr. 7363/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia formulată de notificatori împotriva acestei hotărâri emise de CNI C. SA în procedura Legii nr. 10/2001.

Prin contractul autentificat din 10 decembrie 2003 de BNP O.I., pârâta SC D. SA a vândut pârâtei SC E. SA bunurile imobile situate în Bacău, str. V.A., respectiv o parte din clădirea cu denumirea „sediu administrativ şi anexe”, identificată cu număr cadastral provizoriu C2, suprafaţa de 107 m.p. teren, identificată cu număr cadastral provizoriu C5, suprafaţa de 247 m.p., identificată cu număr cadastral provizoriu C6, dreptul de coproprietate în cotă de 60/100 asupra unei suprafeţe de 436 m.p., identificată cu număr cadastral provizoriu C7 şi dreptul de coproprietate corespunzător unei suprafeţe de 272,052 m.p. din totalul de 778,56 m.p. reprezentând drum de acces, identificat cu număr cadastral provizoriu C4.

Prin contractul autentificat din 31 august 2004 de BNP O.I., pârâta SC D. SA a vândut pârâtei SC E. SA bunurile imobile situate în Bacău, str. V.A., respectiv atelierul mecanic, centrala termică şi reţeaua de gaze identificat cu număr cadastral C3 şi dreptul de coproprietate corespunzător unei suprafeţe de 100 m.p. din totalul de 778,56 m.p. reprezentând drum de acces.

Prin sentinţa nr. 174 din 6 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă prin decizia nr. 1308 din 24 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost anulată şi respectiv respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată din nou de notificatori împotriva aceleiaşi hotărâri din 18 decembrie 2001.

Prin contractul autentificat din 13 noiembrie 2007 la BNP L.O.I., pârâta SC D. SA a vândut pârâtei R.I.D. bunurile imobile situate în Bacău, str. V.A. respectiv cota indiviză de 40/100 din suprafaţa de 591 m.p. teren, cu număr cadastral C8, sediu-birouri în suprafaţă de 527,93 m.p., cu număr cadastral C9, cota indiviză de 40/100 din suprafaţa de 436 m.p. teren cu număr cadastral C7, suprafaţa de 235 m.p. teren cu număr cadastral C10 şi dreptul de coproprietate corespunzător unei suprafeţe de 81,368 cu destinaţia de drum de acces din totalul de 778,56 m.p. identificat cu număr cadastral provizoriu C4.

Prin contractul autentificat din 27 noiembrie 2007 de BNP E.C., pârâta R.I.D. a vândut pârâtei SC E. SRL bunurile imobile dobândite prin contractul din 13 noiembrie 2007.

Tribunalul a apreciat că reclamanţii nu justifică un interes legitim, în sensul de folos practic urmărit prin punerea în mişcare a acţiunii civilă, în condiţiile în care contestaţia formulată de reclamanţi împotriva hotărârii CNI C. din 18 decembrie 2001 a fost în mod irevocabil respinsă, astfel încât aceştia nu mai pot obţine restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţie) situat în Bacău, str. V.A.

Au fost respinse susţinerile reclamanţilor de la termenul din 7 septembrie 2012 în sensul că deciziile irevocabile vizează numai imobilul construcţie. Astfel, prin hotărârea din 18 decembrie 2001 a CNI C. SA a fost respinsă în întregime notificarea reclamanţilor, hotărârea făcând clar referire în dispozitiv atât la imobilul construcţie cât şi la imobilul teren. Împrejurarea că motivele pentru care s-a dat această hotărâre vizează doar imobilul construcţie putea fi invocată de reclamanţi numai în cadrul contestaţiei formulate împotriva acestei hotărâri, or această contestaţie a fost respinsă ca tardivă şi respectiv inadmisibilă. Prin urmare, Tribunalul a considerat că prin hotărârea din 18 decembrie 2001 s-a respins dreptul reclamanţilor la restituirea în natură pentru întreg imobilul notificat, teren şi construcţie.

Aşadar, în aceste condiţii, reclamanţii nu pot obţine nici un folos practic din promovarea prezentei acţiuni pentru că, prin anularea contractelor ce fac obiectul cauzei, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu s-ar reîntoarce în patrimoniul pârâtei CNI C. SA, iar aceasta nu poate preda bunul reclamanţilor cărora li s-a recunoscut doar dreptul la despăgubiri, nu şi la restituirea în natură.

Instanţa a apreciat ca fiind lipsit de relevanţă faptul că notificările adresate pârâtelor SC D. şi SC S. nu au fost soluţionate, atât timp cât aceste notificări au o formă identică notificării adresate CNI C., iar aceasta s-a pronunţat în sensul respingerii cererii de restituire în natură.

Tribunalul a apreciat că nu sunt nesocotite dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., întrucât prin decizia nr. 443 din 12 aprilie 2010 s-a considerat ca fiind nelegală suspendarea cauzei faţă de dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar instanţa de control a făcut aprecieri asupra interesului reclamanţilor în acţiunea existentă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că poate fi apreciat independent de prezenta cauză.

Prin decizia nr. 29 din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanţii F.C.M.M., F.R. şi P.A. împotriva sentinţei menţionate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate şi din oficiu, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, a confirmat aprecierea primei instanţe în sensul că interesul promovării acţiunii de faţă, a cărui existenţă reprezintă una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, nu este actual, personal şi direct.

Nu există nici un folos practic pentru cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, aşa cum a fost formulată, în condiţiile în care prin hotărârea din 18 decembrie 2001 a Companiei Naţionale a Imprimeriilor C. SA a fost respinsă în întregime notificarea reclamanţilor, hotărârea făcând clar referire în dispozitiv atât la imobilul construcţie, cât şi la imobilul teren şi rămânând definitivă şi irevocabilă prin respingerea contestaţiei ca tardiv formulată.

Împrejurarea că apelanţii-reclamanţi au în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti contestaţie la Legea nr. 10/2001, formulată în contradictoriu cu Compania Naţională a Imprimeriilor C. SA, nu poate constitui un motiv care să justifice folosul practic în promovarea acţiunii de faţă, întrucât asupra soluţiei pronunţate privind notificarea făcută de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001 există deja o hotărâre definitivă şi irevocabilă, în raport de care a fost examinat interesul reclamanţilor în promovarea acţiunii de faţă, sub toate laturile sale.

Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs reclamanţii F.C.M.M., F.R. şi P.A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând următoarele:

În faţa instanţei de apel, reclamanţii au susţinut că, din moment ce au formulat acţiune pe fondul litigiului în temeiul Legii nr. 10/2001 (în Dosarul nr. 35345/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă), iar în cadrul acestei acţiuni, prin încheierea din 27 septembrie 2013, instanţa a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat, tardivităţii şi inadmisibilităţii formulate de pârâta CNI C. SA ca neîntemeiate, prezenta acţiune pe fond este valabilă din punct de vedere legal.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel nu putea respinge apelul pe motiv că ar fi existat autoritate de lucru judecat pe fondul litigiului, având în vedere existenţa litigiului pe rolul Tribunalului Bucureşti, precum şi soluţia instanţei în ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârâtă.

Instanţa de apel a ignorat elemente esenţiale pentru soluţionarea cauzei şi a analizat în mod greşit interesul în promovarea acţiunii prin prisma hotărârii judecătoreşti irevocabile.

La termenul de judecată din 3 octombrie 2014, a fost pusă în discuţia părţilor prezente excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata pârâtă SC E. SRL, în considerarea neindicării dispoziţiilor de drept material ori procesual pretins încălcate de instanţa de apel, excepţia fiind reţinută spre soluţionare odată cu recursul.

Faţă de excepţia invocată, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs, s-a susţinut că instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în judecată ca lipsită de interes, a reţinut, în mod greşit, puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti irevocabile pronunţate anterior, deşi relevantă în cauză, pentru aprecierea interesului în formularea acţiunii, este împrejurarea, învederată în apel, a existenţei litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 35345/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, care vizează fondul notificării, cu atât mai mult cu cât instanţa, în cursul acelei judecăţi, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii.

Mai mult, în mod greşit, s-a ignorat că interesul în formularea cererii de faţă este întrunit, dată fiind existenţa litigiului pendinte pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Astfel formulate, criticile expuse relevă inserarea în cuprinsul deciziei recurate a unor motive străine de natura pricinii, în raport de obiectul motivelor de apel cercetate şi aspectele de drept supuse dezlegării instanţei de apel, avându-se în vedere obiectul litigiului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Totodată, în raport de existenţa acelui litigiu, se susţine aprecierea greşită a inexistenţei interesului, ca cerinţă de exerciţiu a acţiunii.

Cu toate că s-a indicat drept temei juridic al motivelor de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din conţinutul criticilor formulate rezultă că acestea se încadrează atât în cazul de recurs explicit invocat, în ceea ce priveşte întrunirea condiţiei ca interesul să fie actual, cât şi în cel descris de art. 304 pct. 7 din Cod.

În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a temeiului juridic al criticilor formulate nu atrage nulitatea recursului, atât timp cât dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., după cum s-a arătat anterior.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prima instanţă a apreciat că cererea în constatarea nulităţii absolute a unor contracte de vânzare - cumpărare privind părţi din imobilul situat în Bacău, str. V.A. compus din teren şi construcţii, este lipsită de un interes direct şi actual, respectiv de finalitatea restituirii în natură în procedura Legii nr. 10/2001.

S-a apreciat că restituirea în natură nu ar fi posibilă, chiar în cazul admiterii cererii şi al reîntoarcerii bunurilor în patrimoniul unităţii deţinătoare, deoarece unitatea deţinătoare Compania Naţională a Imprimeriilor C. SA a soluţionat deja notificarea, în sensul recunoaşterii dreptului la măsuri reparatorii în echivalent, iar contestaţia formulată împotriva dispoziţiei unităţii deţinătoare a fost respinsă ca tardivă prin hotărâre judecătorească irevocabilă (iar printr-o altă hotărâre ulterioară, rămasă, de asemenea, irevocabilă, s-a apreciat că formularea unei noi contestaţii împotriva aceleiaşi dispoziţii este inadmisibilă).

Tribunalul a înlăturat apărarea formulată de către reclamanţi în combaterea excepţiei lipsei de interes - în sensul că notificarea nu ar fi fost soluţionată în totalitate prin hotărârea din 18 decembrie 2001 a unităţii deţinătoare, cu motivarea că hotărârea face clar referire în dispozitiv atât la imobilul construcţie cât şi la imobilul teren, iar împrejurarea că motivele pentru care s-a dat această hotărâre vizează doar imobilul construcţie putea fi invocată numai în cadrul contestaţiei formulate împotriva acestei hotărâri, contestaţie ce a fost formulată, dar a fost în mod irevocabil respinsă.

Prin motivele de apel, au fost reiterate aceste susţineri, iar în cursul judecăţii, s-a învederat că reclamanţii au promovat o nouă contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, litigiu în raport de care este justificat interesul în formularea cererii de faţă.

Instanţa de apel a reţinut în considerente că existenţa litigiului pendinte nu justifică folosul practic în promovarea acţiunii de faţă, întrucât asupra soluţiei pronunţate privind notificarea făcută de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001 există deja o hotărâre definitivă şi irevocabilă, în raport de care a fost examinat interesul reclamanţilor în promovarea acţiunii de faţă, sub toate laturile sale.

Aşadar, fără a reţine existenţa vreunui impediment din punct de vedere procedural pentru analizarea interesului în formularea cererii în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare din perspectiva litigiului pendinte (a făcut referire la examinarea unor motive de apel invocate şi din oficiu), instanţa a respins ca nefondate susţinerile cu acest obiect.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a pornit de la premisa că obiectul cererii de chemare în judecată din Dosarul nr. 35345/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a-V-a civilă, îl reprezintă contestaţia împotriva hotărârii din 18 decembrie 2001.

Din conţinutul acelei cereri, rezultă că reclamanţii urmăresc restituirea în natură a acelor părţi din imobilul din Bacău, str. V.A., ce nu au fost vizate de hotărârea din 18 decembrie 2001 a CNI C. SA, prin examinarea în fond a notificării chiar de către instanţa de judecată, în aplicarea deciziei nr. XX/2007 pronunţate de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii.

Aşadar, reclamanţii pretind că nu contestă însăşi hotărârea din 18 decembrie 2001 a unităţii deţinătoare, ci refuzul acesteia din urmă de a soluţiona notificarea cu privire la anumite bunuri, asupra cărora unitatea deţinătoare nu s-a pronunţat, după cum ar rezulta din motivarea hotărârii din 2001, fără ca reclamanţii să urmărească restituirea în natură a bunurilor asupra cărora s-a pronunţat unitatea deţinătoare.

Finalitatea demersului procesual iniţiat prin cererea ce face obiectul Dosarului nr. 35345/3/2012, astfel cum rezultă din obiectul şi temeiul juridic indicate de către reclamanţi, este suficientă în sine, în principiu, pentru justificarea interesului în promovarea acţiunii de faţă: în măsura în care există un cadru procesual pentru restituirea în natură a bunurilor (sau o parte a acestora) ce formează obiectul contractelor de vânzare - cumpărare a căror anulare s-a solicitat în cauză, subzistă interesul în formularea cererii de faţă, întrucât, în cazul constatării nulităţii contractelor, dreptul de proprietate s-ar reîntoarce în patrimoniul vânzătorului, respectiv al unităţii deţinătoare, ce ar putea fi, eventual, obligată la restituirea în natură.

Argumentul pentru care instanţa de apel a considerat că reclamanţii nu se pot prevala de existenţa litigiului pendinte relevă o apreciere asupra inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulate în Dosarul nr. 35345/3/2012, ca urmare a calificării acelei cereri drept o contestaţie chiar împotriva hotărârii nr. 3742 din 18 decembrie 2001 a unităţii deţinătoare şi în considerarea hotărârii judecătoreşti irevocabile privind atare contestaţie.

Or, o asemenea apreciere excede limitelor învestirii instanţei în prezenta cauză, fiind exclusiv în atribuţiile instanţei învestite în Dosarul nr. 35345/3/2012 cu soluţionarea cererii întemeiate pe Decizia nr. XX/2007 pronunţată într-un recurs în interesul legii. Doar acea instanţă este în măsură să procedeze la calificarea cererii din perspectiva obiectului şi a temeiului juridic invocat şi să se pronunţe asupra admisibilităţii cererii, în sensul dacă este posibilă examinarea parţială, în fond, a notificării de către instanţă, prin repunerea în discuţie a limitelor soluţionării notificării prin hotărârea nr. 3742 din 18 decembrie 2001 într-un alt cadru decât contestaţia împotriva acesteia din urmă, ce a fost deja respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pentru cauza de faţă, litigiul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti reflectă manifestarea de voinţă a reclamanţilor de a obţine restituirea în natură a unei părţi din imobilul vizat de cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, iar până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în Dosarul nr. 35345/3/2012, cu putere de lucru judecat, în sensul că cererea din acel dosar este inadmisibilă, în cauză nu se poate formula o asemenea apreciere, instanţa urmând a se pronunţa, în limitele învestirii, doar asupra interesului reclamanţilor în formularea cererii în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare.

Mai mult, după cum au învederat recurenţii - reclamanţi, instanţa învestită în Dosarul nr. 35345/3/2012 a respins, la termenul din 27 septembrie 2013, excepţiile autorităţii de lucru judecat, tardivităţii şi inadmisibilităţii, în încheierea de şedinţă de la acea dată menţionându-se că dispoziţia astfel adoptată este supusă recursului odată cu fondul.

Din cuprinsul deciziei recurate, nu rezultă că instanţa de apel a verificat dispoziţiile adoptate în acel dosar şi motivele adoptării acestora, considerând, în mod greşit, că se poate pronunţa asupra admisibilităţii noii cereri din perspectiva efectelor hotărârii judecătoreşti anterioare.

Se constată, în acest context, că instanţa de apel, cu toate că a reţinut că este legal învestită cu aprecierea interesului prin prisma litigiului pendinte la Tribunalul Bucureşti, nu a inserat considerente pe acest aspect, ci a reţinut motive străine de natura pricinii, respectiv inadmisibilitatea cererii din acel dosar, deşi, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti cu putere de lucru judecat pronunţate în Dosarul nr. 35345/3/2012 în sensul inadmisibilităţii, trebuia să pornească de la premisa că acea cerere este admisibilă şi să cerceteze relevanţa acelui litigiu în prezenta cauză.

În raport de limitele învestirii prin motivele de apel reţinute spre analiză prin decizia recurată, existenţa unor hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care contestaţia împotriva dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare în procedura Legii nr. 10/2001 a fost respinsă ca tardivă şi, respectiv ca inadmisibilă, într-un proces ulterior, nu reprezintă un argument relevant pentru aprecierea interesului.

Cercetarea motivelor de apel impunea aprecierea interesului în cauză faţă de posibilitatea restituirii în natură a celorlalte bunuri decât cele care au făcut obiectul dispoziţiei emise în procedura Legii nr. 10/2001, posibilitate deschisă prin cererea cu acest obiect, întemeiată pe Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi, cu a cărei soluţionare este învestit Tribunalul Bucureşti, instanţă abilitată a se pronunţa, în funcţie de susţinerile şi apărările părţilor, asupra admisibilităţii cererii.

În acest context, instanţa de apel ar fi trebuit să verifice legătura dintre bunurile ce formează obiectul prezentei cauze şi cele pentru care s-a solicitat restituirea în natură în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti şi, în aceste limite, existenţa interesului în soluţionarea cererii de faţă.

În absenţa unei astfel de analize şi în condiţiile inserării în cuprinsul deciziei a unor argumente nerelevante în contextul motivelor de apel, această instanţă de recurs nu se poate pronunţa asupra legalităţii deciziei din perspectiva aprecierii asupra interesului formulării cererii de chemare în judecată.

Insuficienţa argumentării deciziei de apel echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce împiedică exercitarea controlului de legalitate de către această instanţă, astfel încât, în aplicarea art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de reclamanţii F.C.M.M., F.R. şi P.A. împotriva deciziei nr. 29 din 20 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2014.