Recourse against an irreducible peremption ruling declared inadmissible; appellate access to procedural incidents within final recourse proceedings

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 26 martie 2013 petenţii Ş.V. şi Ş.V. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 858 din 18 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. 5154/314/2008, în sensul de a nu se proceda la punerea în executare a acesteia.

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 14 august 2013, prima instanţă a respins cererea petenţilor Ş.V. şi Ş.V., privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 858 din 18 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Suceava, în Dosarul nr. 5154/314/2008, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, au formulat apel reclamantul Ş.V. şi intervenientul Ş.V.

În motivare, au arătat că instanţa de judecată, ca urmare a analizei judiciare, a confundat sentinţa civilă nr. 4603 din 30 octombrie 2008 a Judecătoriei Suceava, inexistentă în dosar, cu sentinţa civilă nr. 858 din 18 februarie 2010, prin care solicitase nepunerea în executare a acesteia.

Prin Decizia nr. 463 din 26 noiembrie 2013 Tribunalul Suceava a respins apelul formulat de reclamantul Ş.V. şi intervenientul Ş.V. împotriva încheierii de eroare materială din data de 14 august 2013 a Judecătoriei Suceava (Dosar nr. 5154/314/2008), intimaţi fiind pârâţii C.C.C., C.D.C., C.A.G. prin reprezentant legal C.D., Ş.T.G. şi intervenientul Ş.N., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Ş.V. şi intervenientul Ş.V.

Prin încheierea din 25 februarie 2014, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

La data de 26 februarie 2015 recurenţii Ş.V. şi Ş.V. au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

La acest termen Curtea de Apel Suceava a invocat, din oficiu, excepţia perimării recursului.

Analizând cu prioritate această excepţie, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Curtea a constatat că potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire sau orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.

În speţă, la data de 25 februarie 2014 când s-a dispus suspendarea şi până la data când s-a împlinit termenul de perimare, 25 februarie 2015, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.

Conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ. termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Termenul de perimare este un termen stabilit pe ani, astfel încât se calculează potrivit acestor dispoziții iar nu conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum invocă recurenţii prin concluziile scrise.

Potrivit art. 102 alin. (1) C. proc. civ. termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel. Termenul de perimare, astfel cum rezultă din art. 248 C. proc. civ. începe să curgă de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, în speţă încheierea de suspendare a judecării cauzei. Aceasta fiind irevocabilă, potrivit art. 261 alin. (3) C. proc. civ. nu trebuia comunicată părţilor, care aveau obligaţia de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Un astfel de act nu este cererea făcută de recurentul Ş.V. la data de 10 iunie 2014 de eliberare a unei copii de pe hotărârea tribunalului, pentru că nu este act de procedură făcut în vederea judecării procesului.

Recurenţii au mai invocat faptul că intimatul Ş.T.G. ar fi decedat la data de 20 februarie 2015, fapt nedovedit, nici pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare nefiind menţionat acest aspect, dar oricum este irelevant pentru că un astfel de eveniment nu determină suspendarea termenului de perimare, neîncadrându-se în cazurile de suspendare a cursului perimării reglementate expres şi limitativ de art. 250 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, prin Decizia nr. 118 din 7 aprilie 2015 a constatat perimat recursul.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în data de 10 aprilie 2015 reclamantul Ş.V. şi intervenienţii Ş.V. şi Ş.N.

Au solicitat admiterea recursului, respingerea excepţiei de tardivitate şi continuarea judecăţii. Au susţinut că recursul este admisibil întrucât calea de atac priveşte un incident procedural apărut în timpul recursului şi nu fondul cauzei. Sentinţa civilă nr. 858 din 18 februarie 2010 a Judecătoriei Suceava conţine erori materiale şi de judecată, astfel încât nu poate fi pusă în executare. Prezentul recurs trebuie să fie admisibil pentru a se asigura părţilor dreptul la un proces echitabil şi pentru a se înlătura erorile reclamate.

Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 28 mai 2015, a supus dezbaterii excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o găseşte incidentă cauzei pentru următoarele considerente:

În speţă, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat perimat recursul exercitat împotriva Deciziei nr. 463 din 26 noiembrie 2013 Tribunalul Suceava.

Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. (1865, norme aplicabile speţei) care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională”.

De asemenea, au acest caracter, irevocabil, hotărârile date în recurs, când pricina a fost soluţionată prin reţinerea unui incident procedural, cum este cel al perimării.

Or, aşa cum s-a menţionat anterior, cu referire la dispoziţiile procedurale care circumstanţiază obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac.

Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menţionează că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului”, nu poate fi înţeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac şi decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării.

Aceasta, întrucât intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului, după ce hotărârea a devenit irevocabilă fiind, astfel, epuizat dreptul de a exercita recurs.

Textul de lege anterior menţionat, la data când a fost introdus în C. proc. civ., a urmărit numai să desfiinţeze apelul împotriva hotărârilor date în perimare, iar nu să deschidă posibilitatea exercitării recursului împotriva unei hotărâri irevocabile, cum este în cauza de faţă.

Perimarea este un simplu incident în judecarea cauzei, incident care se rezolvă în cursul judecăţii pe cale de excepţie, astfel că nu se poate admite ca pentru hotărârea prin care se rezolvă acest incident să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie cu privire la hotărârea asupra fondului.

La aceeaşi concluzie conduce şi coroborarea dispoziţiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.

Astfel spus, hotărârea pronunţată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă şi hotărârea care s-ar fi pronunţat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului „accesorium sequitur principale”).

Prin urmare, decizia recurată, fiind pronunţată în calea extraordinară de atac a recursului, este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. şi nu se încadrează în dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevede ce hotărâri pot fi atacate cu recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, ceea ce face de prisos cercetarea criticilor formulate de recurenţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ş.V. şi de intervenienţii Ş.V., Ş.N. împotriva Deciziei nr. 118 din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2015.