Exclusive territorial jurisdiction for judicial review of national commission inaction under Art. 35 of Law 165/2013: Court of Appeals of commission’s seat

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 22993/3/2014, la data de 03 iulie 2014, reclamanţii I.M. şi I.S. au chemat în judecată pârâta C.N.C.I. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la soluţionarea Dosarului nr. 13271/CC în sensul emiterii deciziei de compensare. Au solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 544/2004 astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 (art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 2 alin. (1) lit. o) şi p) art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 actualizată, Legea nr. 247/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 1454 din 10 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 22993/3/2014, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii I.M. şi I.S., tn contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

Prin entitate învestită de lege se au în vedere structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum acestea sunt definite la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.

Prin Dispoziţia nr. 4526 din 08 februarie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova s-au acordat măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală către I.M. şi I.S. pentru imobilul notificat din 2001, situat în Craiova.

Cât timp imobilul ce face obiect al deciziei a cărei validare se solicită este situat în Craiova, iar Primăria municipiului Craiova care a emis dispoziţie în baza notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 este unitate deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare, Tribunalul Bucureşti a apreciat că revine Tribunalul Dolj competenţa soluţionării prezentei cauze.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. 22993/3/2014, cu prim termen de judecată 3 aprilie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 192 din 3 aprilie 2015, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, la rândul său, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dolj a reţinut următoarele:

Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei îegi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni". în acelaşi timp, alineatul al doiiea al aceluiaşi text de lege statuează că „dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni".

Art. 35 alin. (1) din actul normativ menţionat statuează că „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a când circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Art. 35 alin. (2) din Lege dispune că „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

Textele legale citate anterior au caracter imperativ şi nu sunt susceptibile de o altă interpretare decât aceea a existenţei unor norme de competenţă teritorială exclusivă, incidente în acele categorii de litigii avute în vedere de legiuitor.

Competenţa teritorială exclusivă aparţine în mod neechivoc instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul entităţii cu atribuţii în aplicarea legii, în speţă pârâta avându-şi sediul în Municipiul Bucureşti. Totodată, litigiul se circumscrie reglementării conţinute de art, 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel încât este operantă norma de competenţă prevăzută de aceasta, iar competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobîleior preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii;

a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor rel i gioase şi comun ităţi lor cetăţeni lor aparţi nând minorităţilor naţionale din România;

f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii.

De asemenea, potrivit art. 35 alin. (2) al aceluiaşi text legal invocat, „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

În cauză, reclamantul s-a adresat instanţei întrucât C.N.C.I. nu s-a pronunţat în termenul prevăzut de lege, prin decizie, eu privire la pretenţiile reclamanţilor de emitere a unei hotărâri de compensare a imobilului, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 raportat la art. 17 alin. (1) lit. a), b) din aceeaşi lege, astfel încât, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, iar, conform art. 35 alin. (3) din aceiaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.

Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2015.