Rape conviction upheld after oral sex on male minor reclassified as rape, not sexual perversion

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 278 din 23 decembrie 2002, Tribunalul Buzău, secția penală, a condamnat pe inculpatul T.L.D. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate R.V.S. 10.000.000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în data de 18 iulie 2002, în jurul orelor 17,30, în timp ce partea vătămată R.V.S. se afla în parcul situat în fața pieței din Râmnicu Sărat, inculpatul T.L.D. s-a apropiat de aceasta și i-a propus să întrețină relații sexuale orale. Minorul a refuzat propunerea și a plecat în piață, pentru a ajuta la descărcarea unui camion de roșii.

Mai târziu, inculpatul a propus din nou părții vătămate să întrețină relații sexuale. Propunerea a fost acceptată și cei doi au plecat spre râul Buzău. În momentul în care au ajuns în dreptul unei gropi înconjurată de vegetație, inculpatul s-a așezat pe nisip, s-a descheiat la pantaloni și i-a spus minorului să se așeze lângă el, pentru a întreține relații sexuale. Apoi, inculpatul a cerut părții vătămate să se așeze cu fața în sus și s-a așezat peste aceasta. La refuzul părții vătămate de a deschide gura, inculpatul a amenințat-o cu un cuțit și a lovit-o cu pumnul peste față, apoi i-a introdus organul genital în gură.

Întrucât partea vătămată a început să plângă, inculpatul i-a cerut să se întoarcă cu fața în jos și l-a amenințat că o să-l omoare dacă se ridică ori țipă.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpatul T.L.D.

Criticile Parchetului privesc greșita încadrare juridică a faptei, prin schimbarea încadrării acesteia de către instanța de fond.

Inculpatul, prin apelul declarat, a solicitat reducerea pedepsei, pe care o apreciază ca fiind mult prea aspră în raport de împrejurarea că a recunoscut fapta comisă și regretă săvârșirea acesteia.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia penală nr. 104 din 3 martie 2003, a admis apelul declarat de către parchet, a desființat sentința numai în latura penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin aceeași decizie, apelul declarat de către inculpat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat.

S-a reținut că probatoriul administrat în cauză a dovedit cert că partea vătămată a fost forțată, prin violență, să întrețină raporturi sexuale orale.

Ca atare, fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., așa încât prima instanță, în mod greșit, a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de către inculpat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele dosarului a rezultat că partea vătămată a fost obligată, împotriva voinței sale și fără a se putea apăra, să întrețină raporturi sexuale orale cu inculpatul. Astfel, amenințată de către inculpat cu un cuțit, partea vătămată nu putea să strige, pentru a cere ajutorul altor persoane, deoarece datorită distanței nu putea fi auzită. Totodată, adâncitura de pământ în care a fost dusă, fiind protejată de vegetație, ascundea privirii eventualilor trecători prin zonă ceea ce se întâmpla în interiorul acesteia. Imposibilitatea de a se apăra a victimei este caracterizată și de împrejurarea că inculpatul era însoțit de un anume C., care a asigurat paza, rămânând pe marginea gropii.

Or, potrivit noilor prevederi ale art. 197 alin. (1) C. pen., după modificarea textului legal prin Legea nr. 197/2000 și O.U.G. nr. 89/2001, în vigoare la data săvârșirii faptei, infracțiunea de viol constă în actul sexual, de orice natură, cu o persoană diferită sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea celei din urmă de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Așadar, în raport de vechiul text incriminator, a fost înlăturată condiția, cu referire la victimă, ca aceasta să fie de sex feminin, noul text extinzând aria de protecția la toate persoanele, indiferente de sex, prin sintagma „cu o persoană de sex diferit sau de același sex”.

Totodată, sfera de aplicare a fost extinsă, prin înlocuirea sintagmei de „raport sexual” cu cea de „act sexual”, raportul dintre acestea fiind cel de la gen la specie, în sensul că actul sexual cuprinde atât raporturile sexuale firești, cât și actele sexuale nefirești.

Această modificare a impus și definirea precisă a noțiunilor de act sexual și act de perversiune sexuală, în sensul limitării celor din urmă exclusiv la provocarea excitației și satisfacerea instinctelor sexuale prin procedee artificiale.

Așa fiind, modalitatea concretă în care inculpatul a conceput și a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, corect reținută de cele două instanțe în baza probatoriului administrat, cu referire și la vârsta părții vătămate, impune concluzia că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

În consecință, în mod judicios, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și a aplicat inculpatului o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de norma incriminatoare, așa încât, hotărârea atacată nu este supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, examinând cauza și prin prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat care, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat de inculpatul T.L.D. împotriva deciziei nr. 104 din 3 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 20 iulie 2002 la zi.

Obligă pe inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției

Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2003.