Competence conflict over reevaluation of expropriation compensation: exclusive territorial jurisdiction based on entity's seat under Art. 35(1) Law No. 165/2013

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 25 august 2014, reclamantul L.R. a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei A.N.R.P. prin C.N.C.I., la comunicarea unui răspuns oficial cu privire la reevaluarea compensaţiei stabilită prin Decizia nr. 835 din 27 martie 2014 pentru imobilul situat în Mangalia, trecut în proprietatea statului în anul 1952.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că prin Decizia nr. 835 din 27 martie 2014 emisă de C.N.C.I., a fost stabilit un punctaj de 182.132, inferior valorii imobilului compus din 12 camere, cu o suprafaţă de 356,96 mp.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2001 precum şi pe dispoziţiile art. 1073 şi 1075 C. civ.

Prin sentinţa nr. 1496 din 11 decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevede că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 17 alin. (1), a art. 3, a art. 34 din Legea nr. 165/2013, reiese că dispoziţiile art. 35 din aceiaşi act normativ stabilesc o competenţă teritorială în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii competentă cu soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 18/1991, respectiv Tribunalul Constanţa.

Prin sentinţa nr. 725 din 09 aprilie 2015, Tribunalul Constanţa a declinat ia rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Constanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Textul de lege consacră în această materie o competenţă teritorială exclusivă, cu caracter absolut, nesusceptibilă de o altă interpretare, aşa cum a apreciat Tribunalul Bucureşti, care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa.

Reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Constanţa şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.

Înalta Carte, competentă sa soluţioneze conflictul, conform art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Dispoziţiile legale menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, C.F.F. a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare 3 unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;

f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii.

Întrucât, în cauză, decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfei încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.

Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Nu are relevanţă, sub aspectul stabilirii normei de competenţă incidenţă în cauză, împrejurarea că legiuitorul, în edictarea normelor Legii nr. 165/2013, nu a indicat în mod expres Tribunalul Bucureşti ca unică instanţă învestită cu soluţionarea contestaţiilor promovate în temeiul art. 35 din actul normativ menţionat, după cum nu prezintă semnificaţie juridică, sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a instanţelor din Bucureşti.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect obligarea pârâtei A.N.R.P. prin C.N.C.I., cu sediul în Bucureşti, la comunicarea unui răspuns oficial reclamantului T.R. cu domiciliul în Bucureşti, sector 1, privind reevaluarea compensaţiei stabilită prin Decizia nr. 835 din 27 martie 2014 pentru imobilul situat în Mangalia, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2015.