Jurisdiction over appeals against appellate suspension of labor execution orders: High Court inadmissibility due to finality of intermediate appellate decisions

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 26 ianuarie 2015, sub nr. 427/2/2015, reclamanta A.G.R. a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiaie, suspendarea provizorie a executării sentinţei nr. 12012 din 19 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1667/3/2014, până la soluţionarea cererii de suspendare solicitată prin cererea de apel, chiar înainte de sosirea dosarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 450 alin. (5) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, de urgenţă şi tară citarea părţilor, potrivit art. 998 alin. (2) din acelaşi act normativ,

Prin încheierea din 11 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis cererea privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiaie şi a dispus suspendarea provizorie a executării sentinţei nr. 12012 din 19 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1667/3/2014 până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 996 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei A.G.R., care a criticat prin motivele de apel împrejurarea că instanţa de fond ar fi dispus, în mod eronat, prin hotărârea a cărei suspendare se solicită; reîncadrarea pârâtei şi obligarea petentei la plata despăgubirilor până în momentul reîncadrării efective, deşi nu a existat o solicitare din partea salariatului concediat de repunere a părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere.

De asemenea, instanţa a apreciat că a fost dovedită şi condiţia urgenţei, prin raportare Ia ipoteza prevăzută de art. 998 C. proc. civ., respectiv cea privitoare la prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara, întrucât reclamanta este obligată să pună în aplicare o hotărâre judecătorească de reintegrare în muncă a salariatului concediat, independent de o cerere de executare silită formulată de acesta în sensul arătat, iar în cazul în care apelul ar fi admis, s-ar afla în situaţia în care nu îşi va putea recupera sumele pe care a fost obligată să le achite, întrucât acestea reprezintă drepturi de natură salarială şi nu despăgubiri datorate în baza sentinţei. Totodată, s-a apreciat că despăgubirile ar fi achitate până la data integrării efective şi nu până la soluţionarea litigiului.

Instanţa a considerat că este îndeplinită şi condiţia caracterului vremelnic ai măsurii suspendării provizorii întrucât suspendarea nu se poate dispune decât până la momentul pronunţării soluţiei asupra cererii de suspendare formulate în cadrul apelului. În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului, s-a apreciat că, prin dispunerea măsurii solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se aduce atingere aspectelor deduse judecăţii în apeî.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta M.I., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 februarie 2015, sub nr. A/27121/2015.

În motivare, aceasta a arătat, în esenţă, că cererea privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale formulată de reclamanta A.G.R. este prematură, întrucât nu a fost demarată procedura executării silite, iar o simplă cerere informală, transmisă prin e-mall pârâtei, nu echivalează cu o executare propriu-zisă.

Pârâta a susţinut, de asemenea, că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale şi că a fost creată situaţia de prejudecare a fondului. Astfel, măsura nu justifică urgenţa, întrucât nu a fost declanşată executarea silită şi nu este vremelnică, deoarece împiedică exercitarea drepturilor sale fundamentale. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

La data de 19 martie 2015, reclamanta A.G.R. a formulat concluzii scrise prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii căii de atac declarate în cauza, în raport de dispoziţiile art. 450 alin. (5) coroborat cu art. 718 alin. (7) C. proc. civ., excepţia nulităţii căii de atac pentru lipsa semnăturii şi pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat.

Examinând, cu prioritate, excepţia de inadmisibitate a căii de atac formulate în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1). C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată şi urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, cu modificările ulterioare, hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.

În temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării, iar potrivit aiin.3 cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel, prevederile art. 718 alin. (6) din acelaşi act normativ fiind aplicabile.

În materia suspendării, art. 484 C. proc. civ. stipulează că, în situaţia în care se formulează în recurs o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate, aceasta se va fi soluţiona prin încheiere motivată, definitivă.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte normele de competenţă, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă (1) recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; (2) recursurile în interesul legii; (3} cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept şi (4) orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

În această materie, prevederile art. 23. din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, stipulează că secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefiniţive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în ţaţa curţilor de apel". în ceea ce priveşte completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din acelaşi act normativ, „completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii".

Coroborând dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior şi aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenţei materiale, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este inadmisibilă şi pentru următoarele motive:

Deşi conform art,718 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării poate fi atacată cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea supusă analizei este pronunţată în faza procesuală a apelului, de curtea de apel.

Totodată, se constată că în reglementarea dispoziţiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi ale Legii nr. 303/2004, menţionate anterior, Înaltei Curţi nu i-a fost atribuită competenţa de a judeca litigiile aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează o astfel de posibilitate.

Potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pentru a judeca orice alte cereri date de lege în competenţa sa, se impune ca aceste cereri să fie atribuite de lege, în mod expres, în atribuţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. însă, din interpretarea textelor legale, rezultă că nu există o dispoziţie care să confere înaltei Curţi competenţă în soluţionarea apelului formulat împotriva încheierii pronunţate de curtea de apel într-o cerere privind suspendarea executării unei hotărâri.

Prin urmare, deşi conform prevederilor legale menţionate anterior încheierea de suspendare a executării provizorii pronunţată în apel poale fi atacată cu apel, în situaţia particulară în care aceasta a fost pronunţată de curtea de apel devine o hotărâre definitivă, cu un regim juridic ce poate fi asimilat celui reglementat de art. 484 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la instanţa imediat superioară, respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, caiea de atac intitulată „apel" formulată de pârâta M.I. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac întitulată „apel", formulată de pârâta M.I., domiciliată în Bucureşti, sector 4, împotriva încheierii din 11 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2015.