Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2972/2003 AI generated

Legality of aggravating sentencing for armed theft committed under advanced intoxication

Case Number Decizia nr. 2972/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the conviction and six-year imprisonment sentence imposed by the Court of Appeal for aggravated theft committed under conditions of advanced intoxication using threats and physical force. The dispute centered on the appellant's challenge to the individualization of the penalty, arguing that the six-year term was excessively severe given the circumstances and his personal conduct; however, the court found the appeal unfounded because the lower court had correctly considered the social danger of the act, the aggravating circumstances of the assault, and the appellant's prior criminal record when determining the sentence. The decisive legal basis for rejecting the appeal was the application of Articles 52 and 72 of the Penal Code, which require that sentencing consider the degree of social danger, the offender's personality, and all mitigating or aggravating circumstances, confirming that the trial court’s justification was adequate. The court further ordered the deduction of pre-trial detention time and imposed judicial costs of 1,300,000 lei on the appellant, with the official defense fee advanced from the Ministry of Justice funds.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 lit. b) C. pen, art. 64 C. pen, art. 65 C. pen, art. 88 C. pen, art. 350 C. proc. pen, art. 52 C. pen; Legality of aggravating sentencing for armed theft committed under advanced intoxication: The dispute centered on the appellant's challenge to the individualization of the penalty, arguing that the six-year term was excessively severe given the circumstances and his personal conduct; however, the court found the appeal unfounded because the lower court had correctly considered the social danger of the act, the aggravating circumstances of the assault, and the appellant's prior criminal record when determining the sentence. The decisive legal basis for rejecting the appeal was the application of Articles 52 and 72 of the Penal Code, which require that sentencing consider the degree of social danger, the offender's personality, and all mitigating or aggravating circumstances, confirming that the trial court’s justification was adequate. The court further ordered the deduction of pre-trial detention time and imposed judicial costs of 1,300,000 lei on the appellant, with the official defense fee advanced from the Ministry of Justice funds.

Keywords

AI generated
criminal sentence mitigating circumstances pre-trial detention gang-committed aggravated theft legal personality unauthorized weapon possession

Cited Legislation

AI generated
art. 37 lit. b) C. pen
b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
art. 64 C. pen
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
art. 65 C. pen
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.
art. 88 C. pen
Cited in the dispositive to order the deduction of the time spent in preventive detention from the applied penalty.
art. 350 C. proc. pen
Cited in the dispositive to order the payment of judicial costs to the state, including the advance of the official defense fee from the Ministry of Justice funds.
art. 52 C. pen
Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar potrivit art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 88 C. pen.

Cited in the dispositive to order the deduction of the time spent in preventive detention from the applied penalty.

art. 350 C. proc. pen.

Cited in the dispositive to order the payment of judicial costs to the state, including the advance of the official defense fee from the Ministry of Justice funds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1126 din 2 decembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul M.N. la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 21 aprilie 2002, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a constatat acoperit prin restituire prejudiciul cauzat părții vătămate D.M.C., care s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la 2.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că, în noaptea de 20 aprilie 2002, în jurul orelor 23,00, în timp ce se deplasa în comuna Voluntari, județul Ilfov, inculpatul M.N., fiind într-o stare avansată de ebrietate, a observat-o pe partea vătămată D.M.C., care se îndrepta spre casă și vorbea la un telefon mobil.

Inculpatul, hotărând să sustragă telefonul părții vătămate, a prins-o în brațe, amenințând-o că dacă țipă, o va tăia, trântind-o în fața magazinului R. și i-a smuls, din mână, telefonul, după care a fugit.

Partea vătămată a alertat martorii G.D.Ș. și O.N., precum și lucrătorii de poliție, aflați în patrulare, care au pornit în urmărirea inculpatului, reușind să-l imobilizeze. Telefonul sustras a fost găsit pe stradă, fiind aruncat de inculpat, ridicat și restituit părții vătămate, care nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei, considerată prea severă, în raport cu circumstanțele reale și personale reținute în cauză, inclusiv cu atitudinea pe care a avut-o pe parcursul procesului penal.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 32/ A din 27 ianuarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, a dedus prevenția de la 21 aprilie 2002, la zi și l-a obligat la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei, onorariu avocat oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul său, a reiterat motivul din apel, referitor la greșita individualizare a pedepsei, prin aplicarea unei pedepse prea aspre.

Recursul este nefondat.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar potrivit art. 72 din același cod, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ori, în cauză, se constată că instanța de fond, la dozarea pedepsei, a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, dar și datele referitoare la persoana inculpatului, care are antecedente penale, aspecte care se regăsesc în cuantumul pedepsei aplicate.

Așa fiind, în mod corect, instanța de apel, a reținut că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei, încât, recursul, bazat pe reiterarea aceleiași critici, apare ca nefondat și va fi respins ca atare.

Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 aprilie 2002, la zi.

Inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, inclusiv, onorariul pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N., împotriva deciziei penale nr. 3/ A din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 aprilie 2002, la 20 iunie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2003.