Rejection of criminal revision petition for failure to meet cumulative conditions for challenge based on subsequent constitutional unconstitutionality finding

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 180/A din 11 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 262 din 9 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

A obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Curtea a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 408² alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare”.

Aşadar, pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, trei condiţii şi anume:

1. În cauza în care s-a pronunţat hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere să se fi invocat o excepţie de neconstituţionalitate;

2. Dispoziţiile criticate să fi fost declarate neconstituţionale şi

3. Soluţia pronunţată în cauză să se fi întemeiat pe dispoziţiile declarate neconstituţionale sau pe alte dispoziţii legate în mod necesar şi evident de acestea.

Această concluzie derivă şi din împrejurarea că, anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea şi admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate nu producea efecte decât în cauza în care excepţia fusese invocată şi, în celelalte cauze, doar pentru viitor.

Or, din considerentele sentinţei penale nr. 564 din 08 iulie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, a cărei revizuire se solicită, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3352 din 30 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rezultă că, deşi această cauză vizează o situaţie tranzitorie, totuşi, pe parcursul soluţionării sale, nu a fost invocată niciodată o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., nefiind, astfel, îndeplinită, prima condiţie prevăzută de textul legal sus menţionat.

S-a arătat că, petentul nu a solicitat, pe parcursul judecării sale, aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., aşa încât, hotărârea pronunţată în cauză nu s-a bazat pe dispoziţii declarate neconstituţionale, remarcându-se şi faptul că poziţia procesuală sinceră a inculpatului în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost manifestată de la debutul cercetării penale.

În consecinţă, Curtea a constatat că nu este întrunită nici a treia cerinţă prevăzută de art. 408² alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte, Curtea reţine că primul caz cuprins în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. prevede că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

S-a apreciat că, în speţă, nu este incident acest caz de revizuire, deoarece nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi.

Concluzionând, Curtea a reţinut că motivul invocat de condamnat, constând în nevalorificarea atitudinii sale procesuale de recunoaştere, nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ enumerate de codul de procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul C.G.

Apărătorul desemnat din oficiu a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi pe fond admiterea cererii de revizuire.

Recursul este nefondat.

Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate recunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Totodată revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.

Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă în raport de dispoziţiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României potrivit căruia, părţile interesate care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

În speţă, motivul invocat de condamnat, constând în nevalorificarea atitudinii sale procesuale de recunoaştere nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ enumerate de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.

Cum în cauză motivul de revizuire invocat de condamnatul-revizuient nu se înscrie în cazurile prev.de art. 394 C. proc. pen. care sunt de strictă interpretare şi aplicare, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 180/A din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2012.