Conditional release as non-procedural ground for objection to execution under Criminal Procedure Code

Deliberând asupra contestaţiei la executare, constată următoarele: Prin Sentinţa penală nr. 121 din 30 septembrie 2014 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul S.Ş. şi l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bacău a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 36 din 2 noiembrie 2004 contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. Acesta a început executarea pedepsei la data de 11 noiembrie 2006, iar la data de 9 iunie 2008 a fost pus în libertate prin admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei prin Sentinţa penală nr. 68 din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj. Cererea de prelungire a termenului de întrerupe a fost respinsă, iar contestatorul a plecat în Austria unde a cerut azil şi se află şi în prezent. La data de 10 ianuarie 2013 constestatorul a împlinit vârsta de 60 de ani şi potrivit art. 60 alin. (2) din C. pen. din 1969 putea beneficia de liberarea condiţionată după executarea a 1/3 din pedeapsă, respectiv 626 de zile, fracţie pe care a executat-o deja dar şi raportat la comportamentul corespunzător avut în penitenciar unde a fost recompensat de 6 ori.

Curtea, analizând cererea contestorului a constatat că petentul a invocat motivul prev. de art. 598 lit. d) teza ultimă respectiv o cauză micşorare a pedepsei.

Instanţa a reţinut, în primul rând, că liberarea condiţionată nu este o cauză de micşorare a pedepsei ci o formă de individualizare administrativă a pedepsei închisorii, iar în al doilea rând, aceasta reprezintă doar o vocaţie şi presupune ca persoana condamnată să execute efectiv pedeapsa cu închisoarea aplicată. Numai în aceste condiţii şi niciodată în cadrul unei contestaţii la executare se poate analiza oportunitatea liberării condiţionate a unei persoane.

În cazul de faţă s-a mai reţinut că petentul nu este încarcerat într-un penitenciar din România, ci se sustrage de la executarea pedepsei, aflându-se pe teritoriul Austriei.

Împotriva acestei sentinţe condamnatul S.Ş. a formulat contestaţie solicitând, în esenţă, admiterea cererii de liberare condiţionată, întrucât a executat jumătate din pedeapsa aplicată.

Examinând contestaţia prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestatorul condamnat solicită prin cererea sa, să se constate că a executat fracţia necesară din pedeapsa aplicată şi că în mod greşit cererea sa de liberare condiţionată a fost respinsă. Totodată contestatorul apreciază că în cauză a intervenit o cauză de micşorare a pedepsei, fiind incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., teza ultimă.

Instanţa reţine că Liberarea condiţionată este o instituţie de drept penal material (substanţial) complementară regimului executării pedepsei închisorii la un loc de deţinere, pe care o pot dispune instanţele de judecată cu privire la orice condamnat.

Este, aşadar, o formă de înlăturare condiţionată a continuării executării pedepsei, un mijloc de individualizare administrativă a executării pedepsei închisorii la locul de deţinere, în timp ce contestaţia la executare este procedeu jurisdicţional de soluţionare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare dintr-o hotărâre penală, scopul acesteia fiind înlăturarea efectelor negative ale executării unei hotărâri penale în alte condiţii decât cele legale.

Prin „cauză de micşorare a pedepsei" legiuitorul a avut în vedere situaţia în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege nouă care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută.

Ca atare, împrejurarea că s-a executat o fracţie din pedeapsa aplicată de instanţa de judecată nu reprezintă o cauză de micşorare în sensul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza ultimă C. proc. pen., motiv pentru care în mod corect Curtea de Apel Bacău a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul S.Ş.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul S.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 121 din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul S.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 121 din 30 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - LM