Tax litigation: Confiscation of bribe paid for judicial influence over civil party restitution under Law No. 78/2000

Asupra recursului în anulare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Cluj, prin sentința penală nr.557 din 7 noiembrie 2002 a condamnat pe inculpatul H.I. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, în temeiul art.19 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000, (deși nu a schimbat încadrarea juridică), a obligat pe inculpat să plătească 490.000.000 lei persoanei vătămate N.P., cu titlu de despăgubiri.

S-a reținut că, în cursul anului 2001, inculpatul H.I. a pretins și primit 490.000.000 lei, susținând că are influență asupra unor magistrați de la Curtea Supremă de Justiție, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe care îi poate determina să dispună achitarea și, apoi, eliberarea din arest a persoanei vătămate N.P.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 27 din 13 februarie 2003 a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat.

Decizia a rămas definitivă prin nerecurare.

În baza art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri, susținând că ele sunt contrare legii, dispunând restituirea sumelor primite în scopul traficării influenței.

În recursul în anulare, s-a arătat că art.1 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 enumera expres persoanele față de care se aplică dispozițiile legii și anume, cele care exercită o funcție publică în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, cele cu atribuții de control, cu funcții de conducere în regii autonome, companii naționale, societăți comerciale, unități financiar – bancare, cele care dețin funcții de conducere în partide politice, sindicat, organizație patrimonială, fundație sau asociație cu scop lucrativ.

Totodată, în art. 5 alin. (1) din aceeași lege, se face precizarea că sunt infracțiuni de corupție și infracțiunile prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice a celor prevăzute la art. 254 – 257 C. pen., în funcție de calitatea persoanelor care săvârșesc sau față de care se săvârșesc faptele, ori în raport cu sectoarele de activitate unde acestea se comit.

De asemenea, prin dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 9 din aceeași lege au fost încriminate modalități agravante ale infracțiunii de trafic de influență care impun ca subiectul activ să aibă în momentul săvârșirii acesteia, calitatea specială prevăzută de lege.

Analiza reglementărilor invocate demonstrează că subiectul activ nemijlocit al unei infracțiuni de corupție este strict delimitat condiționat de îndeplinirea unei anumite funcții sau cu atribuții în luarea unor decizii ori pe care le pot influența.

Așa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul H.I. era asociat unic și administrator al S.C. „G & N” S.R.L. al cărei obiect de activitate era fabricarea și îmbutelierea băuturilor alcoolice.

Ca atare, în speță, instanțele au făcut o corectă încadrare juridică a infracțiunii în art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul nu are calitatea specială prevăzută de legea menționată, dar în mod nelegal, l-a obligat la despăgubiri în baza art.19 din Legea nr. 78/2000.

Prin articolul menționat, din legea specială, în vigoare la data judecării, s-a stabilit că în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție reglementate de lege, banii, valorile sau alte bunuri care au fost date sau primite, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acestuia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Pe de altă parte, potrivit art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite care au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Din economia textului citat din Codul penal rezultă neîndoielnic că valorile ce fac obiectul infracțiunii de trafic de influență pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în baza art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nu se restituie celui care a încercat să cumpere serviciile traficantului de influență, ci se confiscă, deoarece nu poate fi invocată propria imoralitate în susținerea pretențiilor de restituire și, ca atare, N.P. nu poate avea calitatea de parte civilă îndreptățită la despăgubire.

În consecință, instanțele trebuia să dispună confiscarea de la inculpat a sumei de 490.000.000 lei în baza art. 257 alin. (2) C. pen., iar nu restituirea ei cumpărătorului de influență N.P. care, în cauză, are calitatea procesuală de martor, cum corect s-a precizat în actul de sesizare a instanței.

Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei.

Recursul în anulare este întemeiat.

Într-adevăr, inculpatul din cauză, a fost condamnat în baza art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de influență.

Conform art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite care au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

În raport cu prevederile legale, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pe intimatul inculpat H.I., apare ca fondat, impunându-se casarea hotărârilor atacate, cu privire la omisiunea confiscării sumei de 490.000.000 lei.

În temeiul art. 257 alin. (2) C. proc. pen. se va confisca de la acesta suma respectivă de 490.000.000 lei, obligându-l pe acesta la plata acesteia către stat.

Totodată, Curtea va trebui să înlăture obligarea inculpatului de la plata sumei de 490.000.000 lei către partea civilă N.P., acesta neavând această calitate ci pe aceea de cumpărător de influență.

Văzând și reglementarea plății onorariului pentru apărarea din oficiu făcută inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr.557 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj și deciziei penale nr. 27 din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, privind pe intimatul inculpat H.I.

Casează hotărârile pronunțate, numai cu privire la omisiunea confiscării sumei de 490.000.000 lei.

Înlătură obligarea inculpatului de la plata sumei de 490.000.000 lei către partea civilă N.P.

Conform art. 257 alin. (2) C. proc. pen. confiscă de la inculpat suma menționată și-l obligă la plata acesteia către stat.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.