Loss of legitimate interest precluding review of suspension of agricultural subsidy recovery

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 250/42/2013, la data de 28 martie 2013, astfel cum a fost precizată la data de 7 iunie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Prahova, suspendarea efectelor procesului-verbal de constatare din 21 ianuarie 2013, întocmit de Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Prahova, privind angajamentul voluntar depus de societate la Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultură în baza H.G. nr. 838/2010 cu modificările ulterioare, prin care s-a dispus aplicarea măsurii de recuperare a sumei de 1.051.764,49 RON, suspendare ce îşi va produce efectele până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 251/42/2013 al Curţii de Apel Ploieşti, având obiect anularea procesului verbal sus-menţionat.

Prin sentinţa nr. 166 din 21 iunie 2013 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Prahova, astfel cum a fost precizată, privind suspendarea executării procesului-verbal de constatare încheiat la data de 20 ianuarie 2013 şi înregistrat din 21 ianuarie 2013, emis de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, că instanţa de fond s-a rezumat numai la afirmaţia neîndeplinirii condiţiei cazului justificat, fără să analizeze toate motivele invocate de reclamantă, că a reţinut în mod greşit că reclamanta nu a făcut dovada unui risc actual al pagubei iminente.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, admiterea cererii de suspendare a efectelor actului administrativ contestat până la soluţionarea fondului cauzei având ca obiect cererea de anulare a acestuia.

Prin încheierea din 27 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recursul a fost declarat admisibil în principiu, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În faţa instanţei de recurs s-a învederat de către recurenta-reclamantă, prin avocat, faptul că între timp a fost achitat în întregime debitul, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, motiv pentru care apreciază cauza ca fiind rămasă fără obiect şi solicită a se dispune în consecinţă.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat suspendarea efectelor procesului verbal de constatare din 21 ianuarie 2013, întocmit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Prahova, privind angajamentul voluntar depus de societate în baza H.G. nr. 838/2010 cu modificările ulterioare, prin care s-a dispus aplicarea măsurii de recuperare a sumei de 1.051.764,49 RON.

La data de 6 iunie 2014, recurenta-reclamantă a depus la dosar înscrisuri din care rezultă dovada achitării în întregime a sumei datorate în baza procesului verbal a cărui suspendare s-a solicitat în cauză, astfel că este evident că recurenta-reclamantă nu mai are interes în soluţionarea cererii de suspendare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză a fost achitată integral suma datorată conform procesului verbal a cărui suspendare s-a solicitat de către reclamantă, astfel că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect şi, în consecinţă, recursul formulat, ca şi acţiunea, apar lipsite de interes.

Or, activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu mai are interes în soluţionarea căii de atac a recursului, având în vedere faptul că s-a achitat debitul stabilit în sarcina sa prin actul administrativ contestat.

Sancţiunea lipsei interesului, aşa cum a fost ea consacrată de jurisprudenţă, este în cauza de faţă aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi respinsă cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fiind evident că la momentul sesizării instanţei de fond erau îndeplinite toate condiţiile de exercitare a acţiunii civile.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă şi inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinţei nr. 166 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2014.