Loan simulation claim appeal barred as inadmissible under 1 million lei value threshold

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 3 februarie 2015, reclamanţii B.F. şi B.T. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 192/A din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia l civilă,

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamanţii au invocat faptul că, respingând apelul declarat împotriva 1802 P/PI din 30 iunie 2014 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea în declararea caracterului simulat, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, în speţă fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În sinteză, s-a susţinut că, în cauză, instanţa a încălcat, cu ocazia soluţionării cauzei, dispoziţiile art. 478 C. proc. civ. privind caracterul devoîutiv ai apelului. Astfel, deşi principalul motiv al apelului a fost reprezentat de modul defectuos şi impropriu de aflare a adevărului, cauza ifiind soluţionată de un alt complet decât cel care a judecat cauza, instanţa de apel a respins probele solicitate în apel.

A mai invocat faptul că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu s-a tăcut dovada caracterului simulat al contractelor în sensul includerii în sumele împrumutate a cuantumului dobânzilor percepute pentru împrumuturi, pe motivul lipsei unui contraînscris, deşi în cauză s-a Scut proba unui început de dovadă scrisă.

S-a mai invocat şi faptul că, în conformitate cu prevederile art. 483 C. proc. civ,, raportat la art. 94 C. proc. civ., cauza este supusă recursului, valoarea acesteia fiind de 291.800 euro, respectiv 1.254.740 lei.

Analizând recursul, înalta Curte urmează să îl respingă ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, rezultă ca dispoziţiile noului C. proc. civ. sunt aplicabile cererii pendinte.

Obiectul litigiului de faţa este unul evaluabil în bani, prin cererea formulată la data de 8 mai 2013, reclamanţii B.F. şi B.T. solicitând în contradictoriu cu pârâtul C.V., să se constate caracterul simulat al unor contracte de împrumut, încheiate între părţi, respectiv: din 16 iulie 2008, încheiat la B.N.P., D.R. din 20 august 2008, încheiat la B.N.P., D.R., din 28 ianuarie 2009, încheiat la B.N.P., D.R., din 23 octombrie 2009, încheiat la B.N.P., S.M.A. din 31 martie 2010, încheiat la BNP Dinescu Radu, în sensul de a se constata întinderea obligaţiei de împrumut, conform convenţiei reale dintre părţi şi de a obliga pârâtul la restituirea sumelor achitate suplimentar şi a bunurilor adjudecate pe calea executării silite sau contravaloarea reală a acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 1802/PI din 30 iunie 2014 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 192/A din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B.F. şi B.T. împotriva sentinţei civile nr. 1802/PI din 30 iunie 2014 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, decizie definitivă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii B.F. şi B.T.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, rară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

În temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., teza a Il-a "de asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, prevede că „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv."

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au formulat acţiunea în declararea caracterului simulat al unor contracte de împrumut în cuprinsul a două capete de cerere, prin care au solicitat, pe de o parte, să se constate întinderea obligaţiei de împrumut conform convenţiei reale dintre părţi şi, pe de altă parte, să fie obligat pârâtul la restituirea sumelor achitate suplimentar şi a bunurilor adjudecate pe calea executării silite sau contravaloarea reală a acestora.

Reclamanţii au precizat, prin cererea de chemare în judecată aflată la fila 6 în dosarul instanţei de fond, că valoarea reală a sumelor împrumutate este de 47.060 euro, iar valoarea sumelor achitate în plus de reclamanţi pârâtului este de 40.940 euro.

De altfel, în temeiul dispoziţiilor art. 194 lit. c) teza a II-a C. proc. civ., partea era ţinută de determinarea valorii obiectului cererii în condiţiile art. 98 alin. (1) C.proc, civ. potrivit căruia „Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii, arătată în capătul principal de cerere".

Această valoare, precizată de reclamanţi, nu a fost contestată de partea adversă, reclamanţii fiind obligaţi să timbreze cererea evaluabilă în bani în raport de cuantumul capătului al doilea al cererii de chemare în judecată, respectiv suma de 40.940 euro.

Faţă de cele mai sus menţionate, Înalta Curte nu poate reţine punctul de vedere al recurenţilor exprimat atât prin motivele de recurs, cât şi prin punctul de vedere depus la data de 13 martie 2015 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că valoarea obiectului cererii este dată de valoarea înscrisă în cele 4 (patru) contracte de împrumut din 16 iulie 2008, din 20 august 2008, din 23 octombrie 2009 şi din 31 martie 2010, de 27.200 euro, 30.000 euro, 60.000 euro şi, respectiv de 148.697 euro, din moment ce partea a solicitat a se constata care este valoarea reală a împrumutului, precizată la suma de 47.060 euro, iar nu de a se constata valoarea celor 4 (patru) contracte de împrumut indicate şi a şi precizat valoarea acestui capăt de cerere.

Se mai reţine că echivalentul în lei al sumei totale de 88.000 euro (47.060 euro + 40.940 euro) la data de 8 mai 2013, a introducerii acţiunii, este de 379.280 lei (la cursul de 4,31 lei/l euro).

Faţă de cele de mai sus, fiind vorba despre un litigiu evaluabil în bani, cu o valoare mai mică de 1.000.000 lei, început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, hotărârea pronunţată de instanţa de apel în legătură cu litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Principiul legalităţii căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres prin lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti,

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 192/A din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.

Având în vedere dispoziţiile ari 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B.F. şi B.T. împotriva Deciziei civile nr. 192/A din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apei Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2015.