Competence for personal real actions: territorial jurisdiction based on defendant’s domicile vs. location of the property
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Chișineu-Criș Court, ruling in favor of the plaintiff’s choice of forum and establishing that the lower court was properly seized despite the defendant being domiciled elsewhere. The dispute involved a request to compel the execution of an authentic sale-purchase contract for 1.35 hectares of agricultural land or, subsidiarily, to have the judicial decision hold the place of such a contract; the initial court had declined jurisdiction *ex officio* based on a prior statute establishing that this action constitutes a personal real action, while the defendant’s local court declined jurisdiction back on the grounds that the initial court could not raise a relative territorial incompetence exception on its own motion. The decisive legal basis was the classification of the action as a "personal real action" subject to the general rule in Article 107 of the Code of Civil Procedure, which designates the defendant’s domicile as the competent jurisdiction but treats this as a relative, private-order rule that can only be raised by the defendant through an answer; because the defendant failed to raise the objection, the initial court retained competence, rendering the *ex officio* declination unlawful.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence for personal real actions: territorial jurisdiction based on defendant’s domicile vs. location of the property: The dispute involved a request to compel the execution of an authentic sale-purchase contract for 1.35 hectares of agricultural land or, subsidiarily, to have the judicial decision hold the place of such a contract; the initial court had declined jurisdiction *ex officio* based on a prior statute establishing that this action constitutes a personal real action, while the defendant’s local court declined jurisdiction back on the grounds that the initial court could not raise a relative territorial incompetence exception on its own motion. The decisive legal basis was the classification of the action as a "personal real action" subject to the general rule in Article 107 of the Code of Civil Procedure, which designates the defendant’s domicile as the competent jurisdiction but treats this as a relative, private-order rule that can only be raised by the defendant through an answer; because the defendant failed to raise the objection, the initial court retained competence, rendering the *ex officio* declination unlawful.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural norm cited in the operative part to establish the court's competence to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case.
Full text
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Chişineu-Criş la data de 20 martie 2014, reclamantul T.S. a chemat în judecată pe pârâta N.E., solicitând obligarea pârâtei la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 1,35 ha compusă din suprafaţa de 0,85 ha teren agricol situat în extravilanul localităţii Olari, înscris în titlul de proprietate din 28 iulie 1995 eliberat de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arad şi suprafaţa de 0,50 ha teren agricol situat în extravilanul localităţii Olari înscris în titlul de proprietate din 9 iunie 1995 eliberat de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arad, cumpărător fiind reclamantul. În subsidiar reclamantul a solicitat ca hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Prin Sentinţa civilă nr. 360 din 19 iunie 2014, invocând din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, Judecătoria Chişineu-Criş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Marghita, reţinând că prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că o astfel de acţiune are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, iar competenţa teritorială de soluţionare aparţine instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul (conform regulii generale prevăzute de art. 107 C. proc. civ.).
La rândul său, Judecătoria Marghita a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1188 din 1 octombrie 2014, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chişineu-Criş.
La pronunţarea acestei sentinţe s-a avut în vedere că dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. au caracter de ordine privată astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 129 şi 130 alin. (3) din acelaşi act normativ, instanţa sesizată iniţial nu putea să ridice din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, numai pârâta fiind în măsură să o invoce prin întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chişineu-Criş pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Chişineu-Criş la data de 20 martie 2014, reclamantul T.S., domiciliat în oraşul Sântana, jud. Arad, a chemat în judecată pe pârâta N.E., domiciliată în localitatea Valea lui Mihai, jud. Bihor, solicitând obligarea pârâtei la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 1,35 ha compusă din suprafaţa de 0,85 ha teren agricol situat în extravilanul localităţii Olari, înscris în titlul de proprietate din 28 iulie 1995 eliberat de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arad şi suprafaţa de 0,50 ha teren agricol situat în extravilanul localităţii Olari înscris în titlul de proprietate din 9 iunie 1995 eliberat de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arad, cumpărător fiind reclamantul. În subsidiar reclamantul a solicitat ca hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil şi stabilirea competenţei teritoriale în judecarea acestei acţiuni, a fost admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare.
În speţă, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni personale imobiliare.
Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă în soluţionarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamantul a avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâtei sau instanţa locului imobilului, competenţa teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.
În speţă, având în vedere natura şi obiectul dreptului exercitat pe calea acţiunii deduse judecăţii, aceasta fiind o acţiune personală imobiliară, competenţa în soluţionarea acesteia se stabileşte potrivit dispoziţiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivii cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, fiind de ordine privată.
Fiind vorba însă despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârâtă prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.
Prin urmare, nu are nicio relevanţă în speţă împrejurarea că instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Chişineu-Criş, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece atât timp cât pârâta, singura care putea invoca excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu a invocat-o, Judecătoria Chişineu-Criş a rămas competentă să judece litigiul, instanţa neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Chişineu-Criş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Chişineu-Criş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - AZ