Municipality prevails as 30-year usucapion on public land fails, action dismissed on final appeal.

Prin acţiunea înregistrată la data de 25 ianuarie 2011, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Craiova prin primar, solicitând să se constate dobândirea dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii de lungă durată, asupra terenului în suprafaţă de 5000 m.p. situat în Craiova, cartierul Bariera Vîlcii-Aleea 2 Simic.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că s-a constituit în anul 1991, în baza Legii nr. 31/1990, prin transformarea A. Craiova, întregul activ şi pasiv al acesteia fiind preluat de către societatea nou înfiinţată, iar terenul a fost preluat în 1981 de la CAP Craiova şi folosit ca depozit de ambalaje. De la data intrării în posesia terenului, acesta nu a făcut obiectul unei cereri de restituire în baza legilor fondului funciar şi nu a fost revendicat de nicio altă persoană.

Prin sentinţa comercială nr. 18017 din 23 noiembrie 2011, Judecătoria Craiova şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentinţa nr. 750 din 4 octombrie 2012, Tribunalul Dolj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Craiova, prin primar şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 173 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC C. SA.

Prin decizia nr. 3164 din 6 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta SC C. SA, a casat decizia nr. 173 din 4 decembrie 2012 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Prin decizia nr. 109 din 5 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a admis apelul reclamantei SC C. SA, a anulat sentința nr. 750 din 4 decembrie 2012 a Tribunalului Dolj şi a reţinut cauza pentru soluţionarea acţiunii.

În motivarea deciziei s-a reţinut că instanţa de fond pe de o parte a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, dar pe de altă parte a respins acţiunea pe motivul că acesta nu este adevăratul proprietar, în contradictoriu cu care reclamanta a cerut să se constate dobândirea dreptului de proprietate, urmare a uzucapiunii îndelungate.

Deşi instanţa a reţinut că acţiunea este neîntemeiată pe fond, de fapt a respins-o pentru lipsa calităţii procesuale a pârâtului, fără a intra în analiza condiţiilor prevăzute de lege în legătură cu dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, respectiv art. 1890 coroborat cu art. 1843 şi următoarele C. civ.

A reţinut instanţa că pârâtul Municipiul Craiova, prin primar este singurul ce ar putea pretinde vreun drept asupra terenului, raportat la dispoziţiile Legii nr. 213/1998

Prin decizia nr. 135 din 3 decembrie 2013, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova, prin primar; a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 ani asupra terenului în suprafaţă de 5000 m.p. situat în cartierul Bariera Vîlcii - Aleea 2 Şimnic Craiova şi identificat în raportul de expertiză tehnică, întocmit de expertul M.I., cu suprafaţă reală de 4.992 m.p. amplasat în Craiova tarla 4, parcela 64 actuală strada Rozelor, învecinat la N cu SC F.I. SRL şi G.I., Est şi Sud -domeniu public, Vest - Staţie reciclare deşeuri.

În motivarea deciziei s-a reţinut că din probele administrate rezultă că terenul în litigiu a aparţinut A. Craiova ce s-a transformat în anul 1981 în actuala societate reclamantă, iar terenul a fost tot timpul în posesia reclamantei, fiind folosit ca spaţiu de depozitare, împrejmuit cu gard şi posedat fără nici o tulburare iar această situaţie datează dinaintea anului 1997.

Terenul a fost preluat de la CAP Craiova în anul 1981 de către A. Craiova, transformată ulterior în SC C. SA, care a exercitat o posesie utilă de peste 30 de ani, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 1890 C. civ.

Împotriva deciziei nr. 135 din 3 decembrie 2013 a declarat recurs, în termen legal, Municipiul Craiova, prin Primar, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs s-a invocat, în esenţă, că în mod greşit instanţa a reţinut calitatea procesuală pasivă a Municipiului Craiova, prin primar, având în vedere că uzucapiunea este o sancţiune împotriva proprietarului care, dând dovadă de lipsă de diligenţă, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, astfel că acţiunea pentru constatarea uzucapiunii trebuie îndreptată împotriva adevăratului proprietar.

Ori, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, terenul fiind preluat de la fostul CAP Bariera Vîlcii de către Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Craiova, fiind la dispoziţia acestei comisii pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Având în vedere că procedurile de aplicare a legilor fondului funciar nu au fost finalizate, este evident că terenul este la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar, nefiind trecut în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale prin efectul legii.

O altă critică a vizat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materia prescripţiei achizitive.

A arătat recurenta-pârâtă că nu este succesorul Statului Român pentru a sta în judecată în calitate de pârât, avându-se în vedere că se invocă şi joncţiunea posesiilor exercitate atât de reclamantă cât şi de către A. Craiova.

Posesia invocată de către reclamantă ca temei al acțiunii nu a fost una utilă, neîntreruptă, netulburată, publică şi exercitată sub nume de proprietar şi nu a avut o durată de peste 30 de ani.

Până la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, proprietar al terenului a fost Statul român, A. Craiova fiind doar un detentor precar astfel că în cauză nu poate să opereze joncţiunea posesiilor.

Mai mult, reclamanta nu a făcut dovada deplină a unei posesii utile asupra terenului, declaraţiile martorilor fiind apreciate în mod greşit sub acest aspect, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că a achitat taxe şi impozite pentru teren, respectiv că a exercitat posesie sub nume de proprietar, posesia exercitată fiind una precară.

Potrivit deciziilor de impunere fiscală rezultă că reclamanta nu a declarat public posesia terenului în litigiu şi nici nu a solicitat alocarea unui număr poştal.

S-a susţinut că, în cauză, nu s-a împlinit nici termenul de 30 de ani pentru a opera prescripţia achizitivă, întrucât terenurile care au aparţinut fostelor CAP-uri au trecut în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale numai odată cu apariţia Legii nr. 18/1991.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Critica privind greşita reţinere a calității procesuale pasive a Municipiului Craiova prin Primar, urmează a fi respinsă, având în vedere că prin decizia nr. 109 din 5 noiembrie 2013 s-a statuat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, fiind singurul ce ar putea pretinde vreun drept asupra terenului, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 213/1998, iar împotriva acestei decizii pârâtul nu a declarat recurs, în cauză fiind atacată cu recurs numai decizia nr. 135/2013 prin care a fost soluţionată cauza pe fond.

Potrivit deciziei nr. XXXIII/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, deciziile intermediare pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunţate asupra fondului, după judecarea cauzelor în apel.

Nefiind declarat recurs şi împotriva deciziei intermediare, cele statuate prin aceasta, privind calitatea procesuală a pârâtului au dobândit autoritate de lucru judecat.

În cauză este fondată însă critica privind greşita reţinere a îndeplinirii condiţiilor legale privind dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă de lungă durată.

Terenul în litigiu a aparţinut C.A.P. Craiova şi a constituit contribuţia la constituirea Asociaţiei Economice Intercooperatiste de Valorificarea Produselor Agricole şi Neagricole A.

Potrivit art. 9 alin. (3) din Statutul Asociaţiei economice intercooperatiste, aprobat prin Decretul nr. 93/1983, terenurile evaluate potrivit reglementărilor în vigoare la momentul predării reprezintă părţi sociale ale unităţii economice însă acestea rămân în proprietatea cooperativei agricole de producţie.

Raportat la această normă legală este evident că Asociaţia „A.” nu a fost proprietara terenului în litigiu, fiind doar un detentor precar.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 18/1991 Asociaţiile intercooperatiste aveau posibilitatea de a se reorganiza în societăţi comerciale pe acţiuni, în termen de 90 de zile de la publicarea în M. Of. al României a legii.

Conform art. 9 din Legea nr. 31/1990 contractul de societate şi statutul societăţii pe acţiuni trebuie să cuprindă, capitalul social subscris şi capitalul vărsat precum şi natura bunurilor aduse ca aport în natură, modul de evaluare şi numărul acţiunilor acordate. Aportul fiecărui acţionar la capitalul total social, numerar sau în natură, trebuie să fie proprietatea privată a acestuia.

În scopul respectării acestei condiţii, Legea nr. 31/1990 prevede obligaţia prezentării actelor de proprietate asupra bunurilor aduse în societate.

Din analiza actelor dosarului, nu rezultă însă, modul de lichidare şi împărţire a patrimoniului Asociaţiei economice „A.”, înfiinţată în anul 1981, între unitățile componente, precum şi stabilirea acţiunilor ce revin foştilor salariaţi sau membri ai cooperativelor de producţie, nefiind depus bilanţul de lichidare al comisiei de lichidare al asociaţiei intercooperatiste.

Din faptul că terenul în litigiu nu a fost inclus în capitalul social al societăţii nou înfiinţate, rezultă că acesta a rămas la dispoziţia comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, nefiind înscris în anexa 14 din H.G. nr. 131/1991.

La expirarea termenului de 90 de zile, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, până la care Asociaţia economică intercooperatistă a avut posibilitatea de a se reorganiza în societate pe acţiuni şi de a-şi stabili capitalul social, terenul a devenit teren la dispoziția comisiei locale.

Numai de la acest moment se poate analiza curgerea termenului de dobândire a proprietăţii prin prescripţia achizitivă de lungă durată, bineînţeles dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiții impuse de lege.

Raportat la termenul de 30 de ani se constată că acesta nu este împlinit.

În cauză nu se poate reţine împlinit termenul de 30 de ani nici prin raportare la „posesia” exercitată de Asociaţia A., autoarea reclamantei, întrucât aşa cum s-a arătat Asociaţia A. nu a exercitat o veritabilă posesie fiind doar un detentor precar.

Joncţiunea posesiilor presupune în mod necesar existenţa a două posesii, care au acelaşi bun şi care se disting în primul rând prin aceea că sunt exercitate de două persoane diferite între care s-a născut un raport juridic.

În plus, cele două posesii se pot distinge în funcţie de buna-credinţă, de calităţile şi viciul lor, precum şi de durată.

Joncțiunea posesiunilor este posibilă ori de câte ori între posesorul actual şi posesorul anterior există un raport juridic născut dintr-un fapt juridic în sens restrâns (moştenire legală) sau dintr-un act juridic translativ de proprietate.

Ori, în cauză, reclamanta nu a dobândit posesia invocată de la autoarea sa în baza vreunui fapt sau act juridic.

Reclamanta a devenit posesor al bunului începând cu momentul la care terenul a rămas la dispoziţia comisiei locale, prin efectul Legii nr. 18/1991, pentru momentele anterioare, atât autoarea sa cât şi aceasta exercitând o posesie precară.

În ce priveşte posesia exercitată de reclamantă, după apariţia Legii nr. 18/1991 aceasta a fost greşit caracterizată ca fiind una utilă adică continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi exercitată sub nume de proprietar.

Posesia care nu îndeplineşte una sau mai multe din aceste cerinţe prevăzute de lege este una viciată şi nu poate constitui temei pentru dobândirea proprietăţii prin uzucapiune.

Posesia exercitată de reclamantă nu poate fi caracterizată ca fiind una publică atâta timp cât nu a fost exercitată în văzul tuturor, fiind cunoscută de toţi şi nici exercitată sub nume de proprietar, în calitate de care ar fi fost obligată să achite taxe şi impozite.

Constatând că în cauză una nu s-a făcut dovada unei posesii utile şi nici a împlinirii termenului de prescripţie, acţiunea este nefondată.

Având în vedere aceste considerente, urmează a se admite recursul a se modifica decizia şi a respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Craiova prin Primar împotriva deciziei civile nr. 135 din 3 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.

Modifică decizia recurată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta Municipiul Craiova prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2014.