European Arrest Warrant execution: inapplicability of readmission condition for custodial sentences and discretionary refusal based on domestic residence

Mandat european de arestare. Motiv opţional de refuz al executării

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare

Legea nr. 302/2004, art. 97 alin. (2), art. 98 alin. (2) lit. c)

În conformitate cu prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, situaţia în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, iar persoana solicitată, care este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent constituie un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare şi, în consecinţă, instanţa poate dispune executarea acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, numai în cazul în care mandatul european de arestare este emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii predarea cetăţeanului român sau a persoanei care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. Prin urmare, dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu sunt incidente în cazul în care mandatul european de arestare este emis în vederea executării unei pedepse cu închisoarea.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 307 din 6 martie 2015

Prin sentinţa nr. 93 din 17 februarie 2015 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, instanţa a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare din 25 ianuarie 2015 emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Trieste în dosarul penal nr. 33/2012 SIEP, în baza sentinţei nr. 55/2011 Reg. Sent. nr. 90/2010 R.G. Trib.-n. 2294/2008 RGNR emisă în data de 20 ianuarie 2011, irevocabilă în 3 ianuarie 2012, de Tribunalul din Trieste - Republica Italiană cu privire la persoana solicitată T.M., cetăţean român.

În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate T.M. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data punerii în executare şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate conform art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii conferită de art. 115 din Legea nr. 302/2004 şi că nu a consimţit la predarea sa autorităţilor solicitante.

S-a dispus că, în baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

S-a constatat că persoana solicitată T.M. a fost reţinută în data de 6 februarie 2015, începând cu ora 13:37 şi până la ora 18:00 din aceeaşi dată.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat arestarea persoanei solicitate T.M., sesizarea având la bază semnalarea din Sistemul Informatic Schengen, cu privire la faptul că autorităţile judiciare din Italia au solicitat arestarea persoanei solicitate în vederea predării ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare în vederea punerii în executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 8 luni la care a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 648 C. pen. italian.

S-a procedat la depistarea, identificarea şi, ulterior, la audierea şi reţinerea de către procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate în condiţiile art. 100 din Legea nr. 302/2004, începând cu data de 6 februarie 2015 ora 13:37 până la ora 18:00 din aceeaşi dată.

Curtea de apel a mai reţinut că persoanei solicitate i-a fost prezentat mandatul european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia în limba italiană, însoţit de traducerea în limba română şi a fost verificată identitatea persoanei solicitate, care a luat cunoştinţă de conţinutul mandatului european de arestare şi de drepturile prevăzute în art. 104 din Legea nr. 302/2004.

Curtea de apel a reţinut, de asemenea, că persoanei solicitate T.M. i s-a adus la cunoştinţă şi i s-a explicat regula specialităţii, după care aceasta a învederat că nu renunţă la regula menţionată şi că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile italiene.

Curtea de apel a luat act de faptul că persoana solicitată nu consimte la predare şi a constatat că sunt îndeplinite dispoziţiile legale pentru executarea unui mandat european de arestare.

De asemenea, instanţa a reţinut şi împrejurarea că, în cauză, nu există niciun motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului, conform art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana solicitată T.M., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând, în esenţă, faptul că nu şi-a dat consimţământul cu privire la predarea sa autorităţilor solicitante, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă faţă de aceasta poate fi executată şi într-un penitenciar din România.

Analizând contestaţia formulată prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de drept şi de fapt, conform art. 109 cu referire la art. 108 din Legea nr. 302/2004 şi art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată, sub alte aspecte decât cele invocate, pentru argumentele ce se vor expune în continuare:

Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate T.M.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că infracţiunea pentru care a fost condamnată persoana solicitată face parte dintre infracţiunile prevăzute în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că infracţiunea pentru care s-a emis mandatul european de arestare este prevăzută şi pedepsită şi de legislaţia română, respectiv de art. 29 din Legea nr. 656/2002, fiind astfel îndeplinită şi condiţia prevăzută în art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că au fost respectate prevederile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu privire la verificarea identităţii persoanei solicitate, iar în temeiul art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate în vederea arestării acesteia.

De asemenea, se constată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute în art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare şi, totodată, că acesta îndeplineşte cerinţele de conţinut şi formă prevăzute în art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea prezentei cereri de a verifica existenţa faptelor imputate şi temeinicia acuzaţiilor, operand principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, aşa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Deşi instanţa de fond a reţinut că în cauză nu există niciun motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea în situaţia în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Or, constatând incidenţa în cauză a motivului opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a complini considerentele sentinţei penale şi pe acest aspect.

Având în vedere, însă, natura mandatului european de arestare - ca instrument al cooperării judiciare internaţionale în materie penală - ce are la bază principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce între autorităţile judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, şi în contextul poziţiei oscilante adoptate de persoana solicitată, că motivele expuse de aceasta, respectiv că are familie în România, nu justifică respingerea solicitării autorităţilor italiene.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală sub aspectul dispoziţiei privind aplicarea art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, nelegalitate invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Astfel, instanţa de fond a dispus ca predarea persoanei solicitate să se realizeze cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de aceasta, să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Instanţa de control judiciar constată, însă, că autorităţile judiciare din Italia au solicitat predarea în vederea punerii în executare a unei pedepse cu închisoarea de 2 ani şi 8 luni la care a fost condamnată persoana solicitată.

Or, în atare condiţii, în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile legale mai sus amintite, întrucât această condiţie specială se dispune numai atunci când mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii unui cetăţean român sau a unei persoane care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.

În consecinţă, constatând că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va înlătura dispoziţia cu privire la condiţia specială reţinută de instanţa de fond.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 109 şi art. 108 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia formulată de persoana solicitată T.M. împotriva sentinţei nr. 93 din 17 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, a desfiinţat, în parte, sentinţa menţionată şi rejudecând:

A înlăturat dispoziţia potrivit căreia predarea se realizează sub condiţia prevăzută în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, menţinând celelalte dispoziţii.