Global application of the more favorable penal law in concurrent offenses: maintaining conviction for domicile violation despite lack of precomplaint under new Code

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Concurs de infracţiuni. Lipsa plângerii prealabile

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Legea penală şi limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic: Drept penal

- aplicarea legii penale mai favorabile

- concurs de infracţiuni

- lipsa plângerii prealabile

C. pen., art. 5

În cazul unui concurs de infracţiuni, dacă pentru una dintre infracţiunile concurente noul Cod penal a introdus o dispoziţie potrivit căreia acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar aceasta declară că nu formulează plângere prealabilă, instanţa poate dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea menţionată numai în ipoteza în care noul Cod penal, în ansamblul său, constituie legea penală mai favorabilă. În ipoteza în care, prin aplicarea globală, Codul penal anterior constituie legea penală mai favorabilă, instanţa menţine soluţia de condamnare şi pentru infracţiunea concurentă pentru care nu este îndeplinită, conform noului Cod penal, condiţia existenţei plângerii prealabile.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2220 din 30 iunie 2014

Prin sentinţa penală nr. 437 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.T. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.T. la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

În baza art. 65 cu referire la art. 66 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 9 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe perioada executării pedepsei închisorii.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.

În baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, socotit de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 82 alin. (3) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Prin decizia nr. 147/P din 5 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins apelurile declarate de apelanţii inculpaţi S.T. şi S.D. împotriva sentinţei penale nr. 437 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, ca nefondate.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a admis apelul declarat de procuror împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a dispus:

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului S.D. prin sentinţa penală apelată şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.D., din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută în art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, în infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută în art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior.

În baza art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală apelată pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. anterior, în final, inculpatul S.D. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 9 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, în condiţiile art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei închisorii.

A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind aplicarea art. 81 - art. 82 C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva deciziei nr. 147/P din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, au declarat recurs inculpaţii S.T. şi S.D.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind învestită cu judecarea recursului înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, potrivit dispoziţiilor tranzitorii din Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, respectiv dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursul ce face obiectul prezentei cauze se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, fiind declarat împotriva unei hotărâri care a fost supusă apelului potrivit legii vechi, aşa încât rămâne în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că decizia recurată a fost pronunţată la data de 5 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Examinând recursurile formulate de inculpaţii S.T. şi S.D., conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi conform prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul S.D. nu a depus motivele de recurs cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile anterior menţionate.

Conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu se respectă termenul prevăzut în alin. (2) al art. 38510 C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina criticile care se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, precum şi cele vizând aplicarea legii penale mai favorabile, singurele care pot fi luate în considerare din oficiu, potrivit dispoziţiilor legale menţionate.

Deşi cazul de casare invocat de inculpat prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior face parte dintre cele care pot fi examinate din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepsei nu intră sub incidenţa acestui caz de casare, întrucât prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greşita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

În ce-l priveşte pe inculpatul S.T., se apreciază că a fost respectat termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Criticile formulate de recurentul inculpat S.T., subsumate cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, vizează aplicarea legii penale mai favorabile şi, în consecinţă, reducerea pedepsei aplicate.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpaţi a intrat în vigoare noul Cod penal, care a adus schimbări, printre altele, în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, dar şi cu privire la condiţiile de tragere la răspundere penală referitoare la infracţiunea de violare de domiciliu.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că violarea de domiciliu, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpaţi, continuă să fie incriminată în noul Cod penal, având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Art. 192 alin. (1) C. pen. anterior prevede următoarele:

(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.

(2) În cazul în care fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii sau prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Pentru fapta prevăzută în alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

În noul Cod penal, violarea de domiciliu este incriminată în art. 224, după cum urmează:

(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În ceea ce priveşte variantele agravate, noul Cod penal înlătură varianta agravată a comiterii faptei de violare de domiciliu de către două sau mai multe persoane împreună, dar menţine forma agravată determinată de săvârşirea faptei în timpul nopţii.

Prin urmare, potrivit legii noi, fapta inculpaţilor s-ar încadra în dispoziţiile art. 224 alin. (2) C. pen., reţinerea formei agravate fiind justificată de împrejurarea comiterii faptei în timpul nopţii.

De asemenea, noul Cod penal a modificat condiţiile de tragere la răspundere penală, în sensul că s-a renunţat la urmărirea penală a faptei din oficiu, în cazul variantelor agravate, fapta urmărindu-se întotdeauna la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Ca atare, pentru determinarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în vedere această modificare a condiţiilor de tragere Ia răspundere penală, dar şi împrejurarea că, în cauză, urmărirea penală a fost efectuată din oficiu, iar la termenul din 27 iunie 2014, părţile vătămate D.V. şi D.E. au declarat că nu înţeleg să formuleze plângere prealabilă împotriva inculpaţilor.

Din această perspectivă, în speţă, condiţia suplimentară cerută de art. 224 alin. (3) C. pen. nefiind îndeplinită, determină o situaţie mai uşoară pentru inculpaţi în cazul în care s-ar aplica legea nouă, întrucât ar conduce la soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de violare de domiciliu.

În ceea ce priveşte fapta de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpaţi, se constată că aceasta continuă să fie incriminată în noul Cod penal, având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată, fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen. şi fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod penal nu mai prevede varianta agravată a comiterii în public a infracţiunii de omor.

Înlăturarea elementului circumstanţial agravant influenţează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reţinută infracţiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prevăzută în art. 188 C. pen. şi nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană, care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte condiţiile de existenţă a tentativei şi cele privind tratamentul sancţionator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate şi cu aceleaşi consecinţe în art. 32 şi art. 33 C. pen.

În favoarea inculpaţilor au fost reţinute circumstanţe atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, fiind valorificată, printre altele, împrejurarea că săvârşirea faptelor a fost generată de gestul părţii vătămate D.E., de a-l stropi cu oţet pe inculpatul S.T. şi de conduita fiului acesteia, D.G., de a se refugia în curtea familiei S.

Asemenea circumstanţe atenuante referitoare la împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii au corespondent în legea nouă, fiind prevăzute în art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

La momentul comiterii, infracţiunea de omor calificat era prevăzută în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani, sancţiune care, prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute în art. 21 C. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni închisoare. Ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante, a fost aplicată inculpaţilor câte o pedeapsă de 4 ani şi 9 luni închisoare.

Potrivit legii noi, faptele inculpaţilor corespund infracţiunii prevăzute în art. 188 alin. (1) C. pen., care este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani. Prin aplicarea succesivă, în ordinea prevăzută în art. 79 alin. (1) C. pen., a dispoziţiilor privind sancţionarea tentativei (art. 33 alin. 2 C. pen.) şi a celor privind efectele circumstanţelor atenuante (art. 76 alin. 1 C. pen.), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor se reduc iniţial la jumătate, fiind între 5 ani şi 10 ani închisoare şi, în continuare, cu o treime, ajungând să se situeze, în final, între 3 ani şi 4 luni şi, respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare.

Respectând principiul proporţionalităţii, adică a raţionamentului pe care instanţele de fond şi de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a sancţiunilor, şi ţinând seama de limitele anterior menţionate, dar şi de faptul că prin aplicarea dispoziţiilor din legea nouă minimul a fost majorat la 3 ani şi 4 luni închisoare, iar maximul a fost redus de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 6 ani şi 8 luni închisoare, pedepsele pe care instanţa le-ar putea stabili ar fi de 5 ani închisoare pentru fiecare dintre inculpaţi (reprezentând pedeapsa medie în noile limite).

Ca atare, prin aplicarea legii noi, instanţa de recurs ar trebui să dispună în ceea ce-i priveşte pe recurenţii inculpaţi încetarea procesului penal pentru infracţiunea de violare de domiciliu, aşa cum s-a reţinut anterior, şi să stabilească câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor, mai mare decât cea care a fost aplicată pe baza legii vechi, în condiţiile reţinerii concursului real de infracţiuni.

În consecinţă, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este vechea reglementare penală şi nu se impune admiterea recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.T. şi S.D. împotriva deciziei nr. 147/P din 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.