Limits of judicial review over prosecution resolutions under Art. 278¹ CPP

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14 iunie 2010, petiţionarul A.I. înaintat Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea sa formulată împotriva rezoluţiei nr. 8408/2095/VIII/1/2010 din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, susţinând că soluţia dată de procuror este netemeiniciă, ilegală şi abuzivă.

Din oficiu, Înalta Curte a dispus ataşarea lucrării nr. 8408/2095/VIII/1/2010, precum şi a dosarului care a stat la baza acestei soluţii, constatând următoarele:

La data de 19 martie 2010, petiţionarul A.I. a formulat o plângere împotriva procurorului Ana Dana din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, susţinând că, prin modul de rezolvare a Dosarelor penale nr. 1096/P/2009, 1157/P/2009 şi 1537/P/2009, magistratul a încălcat toate prevederile Codului de procedură penală, a realizat un conflict de interese întrucât şi-a cercetat şeful ierarhic, în cauză emiţându-se acte false şi abuzive cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii.

Prin rezoluţia nr. 5244/1407/VIII/1/2010 din 19 aprilie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a constatat că plângerea petentului nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de disp. art. 222 C. proc. pen. şi nici nu formează convingerea că s-ar fi produs cu adevărat o vătămare şi trebuie iniţiate cercetări. În consecinţă, plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Întrucât petiţionarul a formulat plângere împotriva modului de rezolvare a cauzei de către procuror, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 8408/2095/VIII/1/2010 din 25 mai 2010, arătând că rezoluţia nr. 5244/1407/VIII/1/2010 este legală şi temeinică, iar plângerea petiţionarului nu a avut caracterul unei plângeri penale în înţelesul art. 222 C. proc. pen.

Pentru ca plângerea penală să fie considerată mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală, ea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petentului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, precum şi mijloacele de probă de care înţelege să se folosească, ceea ce nu a fost cazul în plângerea formulată de petent.

Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acest menţiuni constituie o condiţie privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conţinut precis, constituind totodată o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate, iar nerespectarea acestor cerinţe esenţiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiţionare.

Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere la instanţa de judecată, plângere ce este examinată, potrivit disp. art. 2781 C. proc. pen., în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că plângerea petiţionarului este inadmisibilă.

Procedura instituită de legiuitor prin adoptarea instituţiei plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procuror este restrictivă; textul de lege al articolului 2781 C. proc. pen. prevede expres şi limitativ felul soluţiilor date de procuror care sunt supuse controlului instanţei.

Judecătorul poate verifica şi dispune, în conformitate cu disp. art. 2781 şi urm. C. proc. pen., numai asupra rezoluţiilor ori, după caz, ordonanţelor procurorului de neîncepere a urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetare a urmăririi penale şi clasare. Rezultă, deci, că obiectul acestei examinări îl pot constitui doar soluţiile care se referă la disp. art. 228, 242, 249, 262 C. proc. pen. şi care se dispun în urma efectuării unor cercetări penale, fiind înregistrate şi rezolvate ca atare de către procuror.

Or, în cauză, rezoluţia atacată nr. 8408/2095/VIII/1/2010 din 25 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu face parte dintre soluţiile supuse controlului judecătoresc, neavând caracterul vreuneia dintre acele soluţii la care se referă legea.

În aceste condiţii, investirea Înaltei Curţi cu soluţionarea unei plângeri având un astfel de obiect nu este prevăzută şi permisă de lege, fiind inadmisibilă recurgerea la o atare cale de atac în justiţie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă plângerea petiţionarului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) rap. la art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 8408/2095/VIII/1/2010 din 25 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.

Obligă petiţionarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2010.