Appeal against final ruling inadmissible; appellant ordered to pay 200 lei costs.

Asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 127/A din data de 13 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7014/2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul B.M. împotriva sentinţei penale nr. 603/F din data de 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a obligat recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă că, prin ordonanţa din data de 26 februarie 2013, dată în Dosarul nr. 1364/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 lit. b), d) şi a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii: S.D. (fost primar al oraşului Mihăileşti), N.G. (director al SC A. SA Mihăileşti), S.Ş., I.S., notar public, H.R., notar public şi P.D. (fost comandant al Poliţiei Oraşului Mihăileşti şi adjunct Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu).

Această ordonanţă a fost comunicată petentului la data de 03 iulie 2013, acesta semnând personal pe adresa de comunicare faptul că a primit la data de 03 iulie 2013 ora 12.00 un exemplar al ordonanţei din data de 26 februarie 2013 (fila 17 DUP).

Împotriva acestei ordonanţe petentul a formulat plângere la data de 11 iulie 2013, conform datei de înregistrare a plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, primind număr de înregistrare nr. 2471/II/2/2013, respectând termenul de 20 de zile prevăzut de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

Rezoluţia pronunţată la data de 01 august 2013 prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat plângerea formulată de petent, în sensul respingerii, ca neîntemeiată.

Soluţia a fost comunicată petentului la adresa indicată în plângere, din Bucureşti, Bd. Magheru, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, termenul de păstrare expirând la data de 19 august 2013 întrucât destinatarul - petentul din cauză - nu s-a prezentat în vederea ridicării comunicării, a fost restituită emitentului.

Petentul a introdus plângerea la Curtea de Apel Bucureşti la data de 23 octombrie 2013.

Prin sentinţa penală nr. 603/F din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul B.M., împotriva ordonanţei nr. 1364/P/2011 din data de 26 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin rezoluţia nr. 2471/II-2/2013 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul B.M., înaintat la data de 28 ianuarie 2014 la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, înregistrat sub nr. 7014/2/2013.

Instanţa a recalificat calea de atac ca fiind apel şi l-a respins, ca inadmisibil.

Pentru a dispune astfel, în esenţă instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

S-a reţinut că procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

De asemenea a reţinut că, soluţionarea de către instanţă a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată era reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. anterior.

Potrivit art. 2781 alin. 10 C. proc. pen. anterior, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.

În cauză s-a constatat că petentul B.M. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive, legea neprevăzând posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, investind instanţa cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textelor legale menţionate, aceasta nefiind admisibilă potrivit dreptului comun.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Astfel, exercitarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală încalcă principiul legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva acestei decizii, la data de 22 noiembrie 2014, a formulat contestaţie în anulare B.M.

Invocând dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen. a solicitat, admiterea contestaţiei, anularea deciziei penale contestate, susţinând că unul dintre judecători, fără a-i indica numele, care a soluţionat hotărârea contestată se află într-un caz de incompatibilitate.

Înalta Curte având în vedere dispoziţiile reglementate în Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală apreciază calea de atac formulată de petentul B.M. ca fiind un apel împotriva unei decizii pronunţate în apel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În acest sens reţine că, prin decizia nr. 127/A din data de 13 mai 2014 pronunţată în Dosarul nr. 7014/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul B.M. împotriva sentinţei penale nr. 603/F din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care a fost respinsă, ca tardivă plângerea.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, pot fi atacate cu apel, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

Limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de aceste considerente, apelul formulat de contestatorul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 127/A din 13 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7014/2/2013 urmează să fie respins ca inadmisibil şi va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul B.M. împotriva deciziei penale nr. 127/A din 13 mai 2014, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7014/2/2013.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2015.