Jurisdiction of the insolvency judge over challenges to judicial liquidator’s statutory duties to prepare environmental balance sheets

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea din data de 25 mai 2006, reclamanta SC C. SA formulată împotriva pârâtei SC S.A. SA Sânsimion - prin lichidator judiciar SC C. SRL a solicitat instanţei ca lichidatorul judiciar să fie obligat să întocmească bilanţurile istorice de mediu conform Ordinului M.A.P.P.M. nr. 184 din 21 septembrie 1997 şi să suporte costurile de reabilitare a mediului în perimetrul activului din averea debitoarei.

Prin sentinţa nr. 3250 din 21 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Harghita Miercurea Ciuc acţiunea reclamantei a fost respinsă.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra activelor pârâtei SC A. SA ca urmare a valorificării acestora în cadrul procedurii de insolvenţă, având posibilitatea să ia la cunoştinţă că „riscul privind protejarea mediului rămâne în sarcina cumpărătorului” din Regulamentul de vânzare - cumpărare prin negociere directă a activelor societăţii debitoare.

S-a considerat că temeiul de drept indicat de reclamantă, respectiv art. 8 alin. (2) din Legea nr. 137/1995 nu se aplică în cazul societăţii SC S.A. SA aflată în faliment conform Legii nr. 85/2006, ci societăţilor comerciale lichidate în baza Legii nr. 31/1990 ori a Legii nr. 359/2004.

Tribunalul a reţinut că lichidatorul judiciar a respectat regulamentul negocierii directe, iar faptul că reclamanta a schimbat obiectul de activitate impunea ca ea să efectueze demersurile necesare partajării mediului.

Apel formulat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 15 din 19 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele deciziei, instanţa apelului a reţinut că art. 15 din Legea nr. 137/1995 modificată, stabileşte obligaţia de întocmire a bilanţului de mediu în sarcina titularului de activitate, în speţă societatea pârâtă, însă nimic nu împiedică ca această obligaţie să fie transferată convenţional în sarcina altei persoane juridice.

S-a avut în vedere că, ceea ce interesează, din punctul de vedere al legiuitorului este instituirea acestei obligaţii în vederea determinării eventualelor prejudicii generate de respectiva activitate şi stabilirea aceluia care trebuie să îndeplinească această obligaţie - în persoana titularului activităţii.

Instanţa de apel a mai reţinut că achiziţionarea activului a avut loc în deplina cunoştinţă de cauză a reclamantei care va trebui să suporte riscul referitor la protejarea mediului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia arată următoarele:

- Faţă de faptul că SC S.A. SA şi-a încetat activitatea la 12 mai 2003 când a intrat în faliment, lichidatorul fiind desemnat, avea obligaţia de a respecta prevederile art. 15 din Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului.

- Conform art. 29 lit. b) din Legea nr. 64/1995, lichidatorul judiciar avea ca atribuţie principală conducerea activităţii societăţii aflate în faliment ceea ce impunea efectuarea procedurilor reglementate de art. 15, în sensul efectuării bilanţului de mediu.

Recurentul susţine că prevederea inserată în Regulamentul de vânzare - cumpărare prin negociere directă a activului „fabrică” conform căreia „riscul privind protejarea mediului rămâne în sarcina cumpărătorului” contravine flagrant reglementărilor imperative cuprinse în art. 15 şi mai mult regulamentul este un act unilateral, iar prin contract SC C.B. SA nu şi-a asumat preluarea unei astfel de obligaţii.

Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 11 lit. i) din Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa, judecătorul sindic are ca atribuţie soluţionarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de lichidatori, în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege.

De asemenea, printre atribuţiile prevăzute de lege (art. 25 lit. b)) în sarcina sa se numără şi aceea de a conduce activitatea debitorului.

Raportat la aceste prevederi, instanţele anterioare aveau obligaţia ca în virtutea rolului activ să procedeze la calificarea corectă a cererii reclamantei, iar în raport de aceasta să aprecieze asupra competenţei de soluţionare.

Din modul în care este formulată cererea de chemare în judecată rezultă că se pune în discuţie chiar exercitarea atribuţiei prevăzute la art. 25 lit. b) din Legea nr. 85/2006 de către lichidatorul desemnat în cazul societăţii pârâte ceea ce atrage competenţa de soluţionare a cauzei de către judecătorul sindic conform art. 11 lit. i) din aceiaşi lege.

Neconformându-se prevederilor arătate hotărârile instanţelor anterioare sunt lovite de nulitate, fiind pronunţate cu încălcarea normelor speciale de competenţă, impunându-se casarea acestora în temeiul art. 312 alin. (1) şi (6) C. proc. civ. cu consecinţa trimiterii cauzei spre soluţionare instanţei competente - Tribunalului Harghita prin judecătorul sindic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC C.B. SA Buzău împotriva Deciziei nr. 15/A din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, casează decizia recurată şi sentinţa nr. 3250 din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Harghita şi trimite cauza pentru soluţionare în fond Tribunalului Harghita - judecătorul sindic.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2008.