Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 868/2008 AI generated

Admissibility of revision against procedural non-stamping rulings: Revision unavailable for decisions not rendering on the merits

Case Number Decizia nr. 868/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the appellate court's decision to reject a petition for revision as inadmissible, thereby leaving the earlier trial court judgment in favor of the plaintiff-teatres and the appellate court's dismissal of the defendant's untimely appeal in force; the defendant was ordered to pay 7,500 lei in litigation costs. The dispute concerned a civil commercial claim for unpaid debts and penalties, where the defendant sought to revise the appellate decision that had annulled its appeal for lack of stamping, arguing it was prevented from filing by force majeure. The court held that revision is an extraordinary remedy available only against substantive judgments ("hotărâri de fond") that rule on the merits, not against procedural decisions resolving exceptions such as non-stamping, citing Article 322 of the Code of Civil Procedure and the doctrine that revision corrects factual errors in merit determinations, not procedural defects.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 8 C. proc. civ, art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (3) C. proc. civ, art. 322 pct. 1 C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ, art. 274 alin. (1) C. proc. civ; Admissibility of revision against procedural non-stamping rulings: Revision unavailable for decisions not rendering on the merits: În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că, cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri care nu a evocat fondul - ci s-a soluţionat pe excepţia netimbrării, astfel că, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea fiind inadmisibilă.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure procedural costs extraordinary revision procedural rules commercial litigation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 11 iunie 2004, reclamantul Teatrul Odeon a chemat în judecată pârâta SC M.P. SRL Bucureşti pentru obligarea la plata sumei de 3.418.203.126 lei debit şi 823.974.969 lei penalităţi de întârziere.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 4.242.178.095 lei şi compensarea obligaţiilor reciproce.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 4556 din 8 noiembrie 2005 a admis cererea principală şi a respins cererea reconvenţională.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei menţionate a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 340 din 12 iunie 2006.

Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost anulat ca netimbrat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3836 din 28 noiembrie 2006.

Împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nr. 340 din 12 iunie 2006, pârâta a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că a fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, să timbreze apelul şi anume, apărătorul ales s-a aflat într-o imposibilitate medicală să se prezinte în faţa instanţei la termenul de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 294 din 4 iunie 2007 a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi a respins-o ca inadmisibilă.

În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că, cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri care nu a evocat fondul - ci s-a soluţionat pe excepţia netimbrării, astfel că, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., susţinând că instanţa a făcut o interpretare şi aplicare greşită a art. 322 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, interpretarea sistematică şi gramaticală a dispoziţiei legale invocate, impune să se facă distincţie între ipoteza atacării cu revizuire a unei hotărâri definitive - în apel sau prin neapelare - şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs. Numai în acest ultim caz se cere invocarea fondului, nu şi în cazul unei hotărâri pronunţate în apel.

Recursul este nefondat.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se poate ataca o hotărâre de fond, în cazurile determinate prin art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ., competenţa soluţionării revenind chiar instanţei care a pronunţat această hotărâre.

Prin revizuire se are în vedere îndreptarea erorilor de fapt, adică retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită de instanţă nu corespunde cu adevărul obiectiv.

Deşi art. 322 C. proc. civ., nu prevede în mod expres condiţia restrictivă de a fi hotărâri de fond şi pentru cele pronunţate de instanţe de apel, această condiţie se impune faţă de motivele expres prevăzute de lege, care sunt legate de situaţia de fapt, ce se soluţionează prin hotărâri de fond.

În speţă, apelul ca, de altfel, şi recursul nu au fost timbrate, nu s-au pronunţat hotărâri de fond, ci soluţiile au fost pe excepţia netimbrării, astfel că, întemeiat instanţa de apel, prin decizia atacată, a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Aşa fiind, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează să fie admisă cererea intimatei în sensul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, reprezentând onorariu de avocat.

În raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ţinând seama de dificultatea pricinii şi suma cerută, Curtea înţelege să reducă la jumătate cheltuielile solicitate, recurenta urmând să fie obligată la plata sumei de 7.500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta SC C.R.P. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 294 din 4 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 7.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei Teatrul Odeon Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2008.