Extraordinary appeal for annulment barred for attempting to review substantive prescription and liability facts rather than procedural legality

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 776 din 20 decembrie 2005, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea reclamantei SC T. SA Suceava împotriva pârâţilor SC A. SA Suceava şi Municipiul Suceava prin primar, a obligat pe pârâta SC A. SA la plata sumei de 166.256.88 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, a respins acţiunea ca prescrisă pentru suma de 115.280,6 lei şi ca nefondată pentru suma de 467.721,2 lei iar faţă de Municipiul Suceava, prin primar a respins acţiunea ca fiind prescrisă.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a furnizat energie termică pe care pârâta SC A. SA a plătit-o cu întârziere pentru care s-au emis facturi de majorare a preţului rămânând o sumă restantă de 749.258,44 lei. Pentru suma de 115.280,6 lei a operat prescripţia extinctivă întrucât recunoaşterea dreptului a intervenit după împlinirea termenului de prescripţie.

În privinţa pârâtei Municipiul Suceava acţiunea a fost considerată prescrisă întrucât facturile scadente în anii 1998-1999 puteau forma obiectul acţiunii până în anul 2002, la data de 9 iulie 2003 când acţiunea a fost înregistrată la instanţă fiind împlinit termenul de 3 ani.

Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 63 din 14 iunie 2006 a respins ca nefondate apelurile reclamantei şi pârâtei SC A. SA considerând că în mod legal instanţa de fond a stabilit prescris dreptul la acţiune pentru 4 facturi iar pentru celelalte 7 a întrerupt termenul de prescripţie prin plata parţială.

Cu privire la dreptul la subvenţii, instanţa a reţinut că indiferent dacă a primit sau nu subvenţia de la consiliul local, SC A. SA era obligată contractual faţă de reclamantă la preţul integral.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 14 din 9 ianuarie 2007 a respins ca nefondat recursurile reclamantei şi pârâtei SC A. SA.

Instanţa de recurs a considerat corectă stabilirea prescripţiei intervenită pentru o parte din majorări faţă de data exigibilităţii obligaţiei şi aceea a depunerii acţiunii.

Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a formulat contestaţie în anulare susţinând că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs privind respingerea acţiunii pentru suma de 467.721,7 lei, acela al clasificării răspunderii celor două pârâte, precum şi greşita apreciere a împlinirii termenului de prescripţie pentru suma de 115.280,66 lei.

Contestatoarea mai susţine că instanţa a făcut o greşeală de interpretare a instituţiei întreruperii prescripţiei.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare posibilă împotriva hotărârilor date de instanţa de recurs când aceasta a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare.

Cererea de declarare a căii de atac a recursului reclamantei SC T. SA nu a fost însoţită de motivele pentru care această parte critică decizia curţii de apel pronunţată, mulţumindu-se să reitereze ca motive, apelul aşa cum a fost formulat.

Confuzia cu care se confruntă reclamanta în identificarea căilor ordinare şi extraordinare de atac a determinat instanţa de recurs să analizeze aspectele de legalitate ce puteau fi desprinse din motivarea apelului.

Recursul în aceeaşi măsură precum contestaţia în anulare şi revizuirea, este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, care analizează numai sub aspectul legalităţii şi al motivelor de ordine publică hotărârea atacată.

Astfel, referirea la situaţia de fapt expusă de contestatoare excede cadrului procesual - neplata subvenţiilor, interpretarea greşită a expertizei - după cum evocarea greşitei interpretări a normelor privind prescripţia extinctivă nu pot face obiectul contestaţiei în anulare, cazurile în care aceasta poate fi promovată având un caracter limitativ.

Pretinsa omisiune de a clarifica răspunderea celor două pârâte sau de a aprecia neîndeplinit termenul de prescripţie reprezintă o reluare a judecăţii recursului asupra unor situaţii deja judecate.

Din rapoartele de expertiză întocmite în cauză rezultă că suma de 467.121,7 lei este nedatorată; prescripţia dreptului la acţiune împotriva Municipiului Suceava nu putea fi întreruptă în lipsa unei cauze legale de întrerupere iar din această perspectivă nici o clarificare a solidarităţii obligaţiei nu se impune a fi făcută.

Încercând pe această cale un recurs la recursul deja soluţionat contestatoarea a dorit extinderea cazurilor de admisibilitate a acestei căi de atac, la situaţii neprevăzute de legea procedurală.

Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 318 cpc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 14 din 9 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de SC T. SA Suceava împotriva Deciziei nr. 14 din 9 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2008.