Suspension of prison execution denied where family hardship does not constitute a special circumstance

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1130 din 26 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnata R.V. ca neîntemeiată.

A fost obligată condamnata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea sa, condamnata a solicitat întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 101 din 17 februarie 2000 a Tribunalului București, secția I-a penală, invocând motive de ordin familial.

Prin sentința penală nr. 1915 din 20 august 2002 a Judecătoriei sector 5 București s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

În cauză s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul petentei condamnate care a relevat instanței că apartamentul situat în str. Zăbrăutului locuiesc cei 4 copii minori aflați în îngrijirea bunicii materne, tatăl dezinteresându-se de situația acestora.

Tribunalul a apreciat că nefondată cererea petentei motivat de faptul că deși a rezultat în cauză că familia acesteia se confruntă cu greutăți materiale, această situație nu poate fi apreciată ca fiind o împrejurare specială, în sensul dispozițiilor art. 453 lit. c) C. proc. pen., iar prezența petentei condamnate în familie pentru o scurtă perioadă de timp nu ar rezolva în nici un mod aceste probleme.

Apelul declarat de petentă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 859 din 20 decembrie 2002.

Împotriva acestei din urmă decizii în termen legal a declarat recurs condamnata, susținând că în mod greșit i s-a respins cererea, fără a se ține seama că are 4 copii minori care se confruntă cu o situație materială precară.

Recursul este nefondat.

Din analiza cauzei rezultă că, în mod corect și motivat prima instanță a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

În mod corect, instanța a dat eficiență art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a coroborat concluziile referatului de anchetă socială cu celelalte mijloace de probă administrate, ajungând la concluzia justă că aspectele invocate de condamnată nu se circumscriu împrejurărilor speciale, care ar face ca executarea în continuare fără întrerupere, să aibă consecințe grave pentru condamnată sau familia sa.

Mai mult, perioada maximă care poate fi dispusă întreruperii executării pedepsei, respectiv aceea de 3 luni nu poate să acopere rezolvarea problemelor familiei sale.

În raport cu cele arătate, Curtea apreciază că în speță, instanțele au pronunțat hotărâri temeinice și legale, încât recursul de față apărând ca nefondat, va trebui respins ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținâdnu-se astfel hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului de apărător, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de condamnata R.V. împotriva deciziei penale nr. 859 din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Obligă pe recurentă să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2003.