Commercial lease rent claim partially time-barred; VAT, use-loss and interest awarded after three-year limitation applied.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 12170 din 27 decembrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis, în parte, cererea formulată de A.F.I. Bucureşti împotriva pârâtului S.G. şi urmare admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele solicitate pe perioada anterioară datei de 1 iulie 2003, s-au respins cererile de obligare a pârâtului la plata sumelor reprezentând chirie, T.V.A., majorări de întârziere chirie şi majorări întârziere T.V.A. pentru perioada 1 august 2002 - 30 iunie 2002 precum şi majorări de întârziere la chiria şi T.V.A. câştigate prin Decizia nr. 667 din 14 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pentru perioada 1 august 2002 - 30 iunie 2002.

De asemenea, pârâtul a fost obligat să plătească următoarele sume:

- 20.467,25 lei reprezentând chiria aferentă perioadei 1 iulie 2003 - 1 iunie 2004;

- 3.999,78 lei reprezentând T.V.A. aferentă perioadei 1 iulie 2003 - 1 iunie 2004;

- 71.333,07 lei reprezentând majorări de întârziere chirie aferente perioadei 1 iulie 2003 - 1 iunie 2004;

- 8.128,98 lei reprezentând majorări de întârziere T.V.A. aferente perioadei 1 iulie 2003 - 1 iunie 2004;

- 37.570 lei reprezentând contravaloare lipsă folosinţă spaţiu aferentă perioadei 2 iunie 2004 - 30 noiembrie 2005.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata următoarelor sume: 7.138 lei T.V.A. restant, aferent perioadei 2 iunie 2004 - 30 noiembrie 2005; 47.410 lei dobânzi, contravaloare lipsă folosinţă spaţiu, aferente perioadei 2 iunie 2004 - 30 noiembrie 2005; 1.077,39 lei dobânzi T.V.A., aferente perioadei 2 iunie 2004 - 30 noiembrie 2005; majorări de întârziere la chiria şi T.V.A.-ul câştigate prin Decizia nr. 667 din 14 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pentru perioada 1 iulie 2003 - 30 noiembrie 2005.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere probele administrate în cauză, şi dispoziţiile legale aplicabile în materie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta considerând-o netemeinică şi nelegală.

Prin Decizia comercială nr. 328 din 20 iunie 2007 Curtea de Apel Bucureşti –Secţia a V-a Comercială a admis apelul reclamantei C.G.M.B - A.F.I. Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că admite cererile reclamantei privind obligarea pârâtului şi la plata următoarelor sume pentru perioada 2 iunie 2004 - 30 noiembrie 2005:

- 7.138 lei T.V.A. restant;

- 47.410 lei contravaloare lipsă folosinţă;

- 1.077,39 lei dobânzi T.V.A.

De asemenea, pârâtul a fost obligat şi la majorări de întârziere la chiria şi T.V.A. câştigate prin Decizia nr. 667 din 14 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe perioada 1 iulie 2003 - 1 iunie 2004.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că primul motiv de apel referitor la excepţia prescripţiei extinctive nu este întemeiat întrucât O.G. nr. 92/2003 reglementează raporturile juridice fiscale, iar în speţă este vorba de un raport juridic comercial, situaţii în care este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani şi nu cel special de 5 ani.

Referitor la cel de al doilea motiv de apel s-a reţinut că este întemeiat întrucât reclamanta a făcut dovada că este plătitoare de T.V.A. şi în consecinţă aceste sume le recuperează „ope legis” neavând relevanţă dacă a fost cuprinsă sau nu în contractul încheiat de părţi o clauză penală, în acest sens.

S-a mai reţinut că atâta timp cât sumele datorate, fie cu titlu de chirie, fie reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă în care este inclusă şi T.V.A., nu au fost achitate la scadenţă, debitorul este obligat la plata dobânzii legale, situaţie în care şi acest motiv de apel este întemeiat.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt, parţial eronată în cauză şi a făcut o interpretare şi aplicare greşită a clauzelor contractuale şi dispoziţiilor legale aplicabile în materie, astfel că motivele de apel sunt în parte întemeiate.

Reclamanta a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei comerciale nr. 328 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

Prin Încheierea din 17 octombrie 2007 s-a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare.

Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, susţinând că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 89 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 republicată referitoare la termenul special de prescripţie, conform cărora dreptul de a cere recuperarea creanţelor se prescrie în termenul de 5 ani începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

Recurenta consideră că obiectul litigiului este de natură fiscală, situaţie în care creanţa fiscală este supusă termenului de prescripţie prevăzut de legea specială - 5 ani, care în speţă se împlinea în luna ianuarie 2008, dată în suport de care acţiunea s-a introdus în termen.

În drept, recurenta a invocat art. 304 pct. 7, 8 şi 9, dar a dezvoltat motivul întemeiat pe pct. 9.

Recursul este neîntemeiat.

Susţinerea recurentei privind aplicarea termenului special de prescripţie de 5 ani aplicabil în materie fiscală nu poate fi reţinută întrucât din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că în speţă nu este vorba de o obligaţie fiscală, iar reclamanta nu a făcut dovada că sumele solicitate reprezintă venit la bugetul general consolidat pentru a se aplica dispoziţiile art. 89 din O.G. nr. 92/2003.

În această situaţie instanţa de apel a reţinut în mod corect că litigiul este de natură comercială şi în raport cu dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în raport cu data introducerii acţiunii - 30 iunie 2006 pretenţiile reclamantei pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2003 sunt prescrise.

Pentru aceste considerente recursul urmează să fie respins, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.I. Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 328 din 20 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 martie 2008.