Territorial jurisdiction for compulsory execution approval between debtor's domicile and property location

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 septembrie 2014, sub nr. 2404/332/2014, Biroul Executorului Judecătoresc R.I., a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 167/R/05 februarie 2013 îndreptată prin încheierea din data de 17 septembrie 2013, pronunțate de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 835/332/2012, pentru suma de 3308 RON, reprezentând cheltuieli de judecată împotriva debitorului T.A.

Prin sentinţa civilă nr. 1285 din 9 septembrie 2014, Judecătoria Vânju Mare-Mehedinţi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 528 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este instanţa de la domiciliul debitorului.

Învestită prin declinare, Judecătoria sector 2 Bucureşti a pronunţat încheierea nr. 10855 din 14 octombrie 2014, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Vânju Mare-Mehedinţi; constatând ivit conflictul de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin cererea de executare silită creditoarea a solicitat executarea silită în toate formele prevăzute de lege, precizând că debitorul deţine bunuri pe raza comunei Pătulele, sat V., Judeţul Mehedinţi; debitorul are indicat şi un domiciliu în comuna Punghia, R., Judeţul Mehedinţi – Dosar nr. 3772/332/2012 al Judecătoriei Vânju Mare, ataşat la prezentul dosar şi faţă de dispoziţiile art. 651 alin. (2) C. proc. civ. competentă să soluţioneze cauza este instanţa de executare.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, reţine următoarele:

La data sesizării Judecătoriei Vânju Mare, 5 septembrie 2014, dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. erau declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014 publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 529/16.07.2014.

Faţă de această situaţie, Judecătoria Vânju Mare, la data de 9 septembrie 2014, data pronunţării hotărârii de declinare a competenţei [pentru că în intervalul celor 45 de zile de la publicarea deciziei de neconstituţionalitate, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu corelase prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. cu dispoziţiile Constituţiei], a stabilit instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza conform prevederilor art. 528 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, prin raportare la art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Această soluţie este în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale, anterior menţionată, decizie în considerentele căreia s-a arătat că, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în raza căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului ori locul unde urmează să se facă executarea.

Aşa fiind, instanţa competentă în soluţionarea prezentei cauze este cea de la domiciliul/sediul debitorului la data sesizării instanţei de executare, fiind astfel transpusă în plan execuţional competenţa teritorială de drept comun.

De altfel, ulterior hotărârii de declinare a competenţei pronunţată de Judecătoria Vânju Mare, prin art. 21 din Legea nr. 138 din 16 octombrie 2014, cu referire la modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. au fost modificate în sensul că: „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Cum, domiciliul debitorului T.A. indicat în cererea de încuviinţare a executării silite, ce face obiectul prezentului dosar, este în Bucureşti, sector 2, str. I.P., competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se află domiciliul acestuia, respectiv, Judecătoria sector 2 Bucureşti.

Pentru considerentele arătate,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2015.