Revision request referred to Court of Appeal Craiova for lack of jurisdiction; dismissal and wage claims remain denied.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined jurisdiction and referred the petitioner's revision request to the Court of Appeal Craiova, the court that issued the challenged decision, thereby ruling in favor of the respondent and effectively leaving the prior decisions (the appellate decision and the lower court ruling) in force. The case originated from a labor dispute in which the petitioner challenged a dismissal decision, seeking reinstatement and wage compensation; after losing at both the trial and appellate levels, the petitioner filed a recourse, later clarifying that he sought revision of the appellate decision under Article 509(1)(5) of the Civil Procedure Code. The Court held that, under Article 510(1) of the Civil Procedure Code, a revision request must be filed with the court that rendered the challenged decision, and since that court was the Court of Appeal Craiova, the High Court lacked material jurisdiction and ordered the case transferred accordingly.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 513 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010; Revision request referred to Court of Appeal Craiova for lack of jurisdiction; dismissal and wage claims remain denied: The case originated from a labor dispute in which the petitioner challenged a dismissal decision, seeking reinstatement and wage compensation; after losing at both the trial and appellate levels, the petitioner filed a recourse, later clarifying that he sought revision of the appellate decision under Article 509(1)(5) of the Civil Procedure Code. The Court held that, under Article 510(1) of the Civil Procedure Code, a revision request must be filed with the court that rendered the challenged decision, and since that court was the Court of Appeal Craiova, the High Court lacked material jurisdiction and ordered the case transferred accordingly.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for declaring the lack of material competence of the High Court and referring the revision request to the court that issued the challenged decision.
Full text
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3624 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul R.I. împotriva sentinţei civile nr. 2688 din 6 mai 2014 a Tribunalului Dolj, hotărâre prin care instanţa a respins contestaţia formulată de R.I. în contradictoriu cu SC C.A. SA Craiova, având ca obiect anularea deciziei nr. 225 din 8 mai 2013, reintegrarea în funcţia deţinută, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate până la reintegrarea efectivă şi cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat ca salariat, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, la data de 03 noiembrie 2014, a formulat recurs contestatorul R.I.
Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 11 noiembrie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului în procedura de filtru.
Completul de filtru C4, la data de 11 noiembrie 2014, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar în data de 26 noiembrie 2014 a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere al recurentului R.I., în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., acesta precizând că doreşte, de fapt, revizuirea deciziei civile nr. 3624 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Luând act de poziţia procesuală a contestatorului R.I., în sensul că înţelege să exercite calea de atac a revizuirii, Înalta Curte, prin încheierea completului de filtru din 22 ianuarie 2015, a constatat că cererea cu care a fost învestită în prezenta cauză este revizuire, cale de atac ce nu este supusă procedurii de filtru şi în temeiul dispoziţiilor art. 510 alin. (1), art. 513 alin. (1) C. proc. civ. a acordat termen de judecată la data de 19 februarie 2015 în şedinţă publică, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi în soluţionarea cererii de revizuire.
Examinând cererea de revizuire, în raport de excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea, astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casație și Justiție la data de 26 noiembrie 2014, revizuentul R.I. a solicitat revizuirea deciziei nr. 3624 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ. cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Revizuentul a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 3624 din 10 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a cauzei revine acestei instanţe, ca instanţă ce a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Prin urmare, dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând norme de competenţă materială imperativă, de la care nu se poate deroga, se va declina competenţa soluţionării cererii de revizuire formulată de revizuentul R.I. în favoarea Curţii de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa soluţionării cererii de revizuire formulate de contestatorul R.I. împotriva deciziei nr. 3624 din 01 octombrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, la Curtea de Apel Craiova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.